Şapte semne de fraudă ale referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actele au fost ridicate de către Parchet foto: arhivă
Actele au fost ridicate de către Parchet foto: arhivă

Modul de organizare a referendumului pentru demiterea preşedintelui României, care va avea loc duminică, 29 iulie, conţine mai multe puncte care lasă loc suspiciunilor că votul ar putea fi fraudat.

Puţini alegători ştiu care este originea cuvântului „referendum", aflat de câteva zile pe buzele tuturor românilor. Conform definiţiei din dicţionar, termenul desemnează „consultarea directă a cetăţenilor, chemaţi să se pronunţe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanţă pentru stat sau asupra unor probleme de interes general". Etimologic, vine din latinescul „refero", care însemna „a întoarce", „a purta înapoi" sau „a face să depindă". Putem deduce că referendumul este „întoarcerea la popor", aşa cum sună o expresie recentă din viaţa noastră politică.

Votul popular nu are însă nicio valoare dacă procesul de votare nu se desfăşoară conform regulilor democratice ori, mai rău, dacă este viciat prin manipulare şi fraudă. Se va întâmpla aşa la referendumul pentru demiterea preşedintelui României, care ar urma să aibă loc duminică, 29 iulie?
Potrivit reprezentanţilor PDL şi susţinătorilor lui Traian Băsescu, da! Aceştia spun că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2012, publicată la începutul acestei luni în Monitorul Oficial, creează premisele unui uriaş furt electoral. Motivul este simplu: în textul acestui act normativ, aprobat în grabă de noua majoritate parlamentară, au fost strecurate mai multe prevederi care permit comiterea unor abuzuri fără precedent. Iată care sunt controversatele modificări.

1. Liste speciale la grămadă
Conform anexelor 1 şi 2 ale ordonanţei, procesul-verbal încheiat în fiecare secţie după numărarea voturilor nu va conţine o rubrică aparte pentru cei care votează în afara circumscripţiei de domiciliu şi sunt trecuţi pe listele suplimentare. Practic, această stratagemă face imposibilă sesizarea unui aflux de „turişti electorali", ale căror voturi se vor pierde la grămadă. În plus, noua formă a procesului-verbal nu prevede nici câţi dintre alegătorii înscrişi pe listele obişnuite s-au prezentat la urne. În acest mod, va fi mai greu de ţinut socoteala privind raportul dintre cetăţenii arondaţi unei secţii şi cei care se află în tranzit.

În contextul bătăliei politice duse în jurul cvorumului de participare la referendum, de 50% plus unu dintre cei înscrişi pe listele electorale, amestecarea intenţionată a celor două categorii de votanţi poate acoperi uşor o posibilă fraudă pentru atingerea pragului. De exemplu, dacă în Constanţa se vor prezenta doar 40% din constănţeni, la care se vor adăuga câteva zeci de mii de turişti, procesele- verbale vor consemna doar totalul voturilor exprimate, nu şi câte provin de pe listele speciale. Nici măcar buletinele din urnele mobile, folosite pentru bolnavi, militari sau deţinuţi, nu vor fi contabilizate separat.

2. Ştampile fără evidenţă
Aceeaşi ordonanţă emisă de Guvernul Ponta prevede că numărul ştampilelor folosite în secţiile de votare nu va mai fi trecut în procesul-verbal. Nu se va menţiona nici dacă o ştampilă a dispărut în cursul zilei, fapt extrem de grav care poate facilita frauda în diverse moduri. Astfel, pot fi ştampilate buletine în numele unor persoane care nu s-au prezentat la vot sau care nici nu există măcar în listele electorale. Altă omisiune o reprezintă lipsa oricărei observaţii despre starea sigiliilor cu care se asigură urnele, ceea ce poate înlesni deschiderea lor şi adăugarea de buletine sau, pur şi simplu, anularea voturilor neconvenabile.

3. Cum se numără buletinele
De asemenea, în procesele verbale nu se va consemna dacă numărul buletinelor de vot introduse în urne corespunde numărului celor care au votat. În această situaţie, neregulile vor fi dificil de sesizat de către unicul reprezentant al opoziţiei (PDL) care ar vrea să depună o contestaţie.
Presupunând că acesta descoperă o inadvertenţă, va trebui să ceară renumărarea buletinelor şi să le confrunte cu totalul alegătorilor prezenţi. Lucru aproape imposibil într-o secţie dominată de membrii partidelor care au iniţiat referendumul.

4. Mai puţine birouri electorale
Nu în ultimul rând, ordonanţa stabileşte că, pentru scrutinul din 29 iulie, nu vor mai exista birouri electorale locale, la nivelul oraşelor şi comunelor, ci doar câte unul în fiecare judeţ. Această concentrare de atribuţii poate duce la situaţii absurde: membrii comisiilor din cadrul BEJ-urilor vor fi nevoiţi să răspundă la un număr uriaş de contestaţii şi reclamaţii.

Cum vor reuşi ele să facă faţă unui volum de muncă mai mare decât până acum, dar cu aceeaşi schemă de personal, rămâne de văzut. Cert este că viteza de răspuns va scădea, iar deciziile vor fi luate la foc automat.

Cel mai mare risc de fraudă, în opinia europarlamentarului Marian Jean Marinescu, este falsificarea numărătorii voturilor. „Singura cale de verificare a acestui proces-verbal este că numărul participanţilor trebuie să fie egal cu numărul celor care au spus DA, plus numărul celor care au spus NU, plus numărul de voturi nule. Acest proces-verbal se poate modifica pe drum, de la secţie la centrul judeţului, printr-o singură acţiune a pixului, pentru că nu există niciun fel de altă cheie de verificare", a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, reprezentantul PDL. Cu alte cuvinte, parafrazând un principiu comunist, nu contează cine câştigă, cât cine numără voturile!

Pro Democraţia, cu ochii pe vot

Referendumul de duminică va fi monitorizat atent de Asociaţia Pro Democraţia. Reprezentanţii cunoscutului ONG au anunţat că vor pune la dispoziţia cetăţenilor un număr de telefon (0800.070.100) şi o pagină web (alegericorecte.ro) pentru a sesiza nereguli sau fraude în ziua votului. Linia telefonică gratuită va fi disponibilă sâmbătă, între orele 8.00 - 20.00, şi duminică, în intervalul 7.00 - 23.00, putând fi accesată din toate reţelele. Platforma online conţine o hartă interactivă care permite utilizatorilor să marcheze neregulile şi fraudele, cu posibilitatea de a posta fişiere audio, video sau imagini.

Camerele video, softul şi secţiile dubioase

Acuzaţiile susţinătorilor lui Traian Băsescu, care se tem de o fraudă majoră la referendumul pentru demiterea preşedintelui, se referă şi la cerinţe care nu sunt reglementate prin OUG 41.

5. Fără camere video
Una dintre suspiciuni vizează refuzul autorităţilor de a instala camere video în secţiile de votare, mai ales în cele speciale, ca la ultimele alegeri prezidenţiale din 2009. Motivaţia ministrului de Interne, PSD-istul Ioan Rus: de vină este opoziţia, care nu a depus la timp amendamente la Legea referendumului! El a adăugat că nu există nici suficiente camere video, deşi s-au folosit la examenul de Bacalaureat din acest an, care s-a desfăşurat în şcolile unde duminică vor fi organizate secţii de votare.

6. Nu există soft electoral
Altă solicitare a opoziţiei are în vedere folosirea unui program informatic pentru depistarea votului multiplu. Guvernanţii s-au spălat pe mâini, spunând că Autoritatea Electorală Permanentă, instituţie condusă de o persoană numită de PDL, nu a reuşit să-l achiziţioneze, întrucât cele trei oferte primite au fost necorespunzătoare.

7. Secţii şi la cârciumă
Un reproş vine şi ca urmare a deciziei Guvernului de a înfiinţa noi secţii de votare, multe amenajate în staţiuni turistice, în incinta unor hoteluri sau restaurante. Numai pe litoral, sunt prevăzute cu 35 mai multe decât la alegerile locale. În total, la nivelul întregii ţări, vor fi organizate cu 300 de secţii mai multe decât pe 10 iunie. În Dâmboviţa, Prefectura este acuzată că a înfiinţat o secţie la Hotelul Peştera din Munţii Bucegi, aparţinând senatorului Valentin Calcan, care a trecut recent de la PDL la PSD.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite