Sapte tineri striviti sub rotile unui TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sapte tineri si-au pierdut viata intr-un accident rutier petrecut sambata dimineata pe DN1, in localitatea Galda, judetul Alba. Victimele se aflau intr-un autoturism Dacia 1310, condus de Nicolae

Sapte tineri si-au pierdut viata intr-un accident rutier petrecut sambata dimineata pe DN1, in localitatea Galda, judetul Alba. Victimele se aflau intr-un autoturism Dacia 1310, condus de Nicolae Madalin Giurca, 20 de ani, si se intorceau de la o discoteca. Din cauza oboselii si a neatentiei, soferul a pierdut controlul asupra directiei, a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu un autotractor Mercedes apartinand unei societati comerciale din Bacau. In urma impactului, sapte dintre cei opt ocupanti ai autoturismului Dacia au murit pe loc. O fata de 18 ani, Victoria T., a fost transportata in stare grava la Sectia de neurochirurgie a Spitalului Judetean Sibiu. Medicii au declarat ca victima are putine sanse de supravietuire. In urma cercetarilor, agentii politiei rutiere au stabilit ca soferul Daciei conducea cu viteza foarte mare. In ultimele doua luni, el fusese amendat de patru ori pentru depasirea regulilor de circulatie. La sfarsitul saptamanii trecute, s-au inregistrat 60 de evenimente rutiere in care si-au pierdut viata 25 de persoane, alte 45 ajungand in stare grava la spital. Statisticile IGP arata ca, pe intreaga durata a saptamanii trecute, accidentele de circulatie s-au tinut lant. In perioada 20-26 octombrie, la Dispeceratul IGP au fost inregistrate 150 de evenimente rutiere grave. 69 dintre acestea s-au petrecut in mediul urban si 81 in mediul rural. In accidentele de circulatie petrecute saptamana trecuta au murit 60 de persoane, alte circa 150 fiind ranite grav. Ieri, un sofer beat din Constanta a cazut cu autoturismul ARO intr-un canal de irigatii. Constantin Caracostea a scapat cu viata, dar pompierii militari au lucrat doua ore pentru a-l scoate dintre tablele contorsionate. Tot ieri, la Cluj-Napoca, o persoana a murit, iar alte patru au ajuns la spital in stare grava. Cinci persoane au fost ranite intr-un accident petrecut la Calnic, in judetul Gorj, iar alte doua au murit pe DN1, la Saftica, din cauza vitezei cu care un prahovean isi conducea masina, pe o vreme care cerea atentie si prudenta. Adica, exact ce nu dovedesc cei mai multi conducatori auto cand se afla in trafic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite