Adevarul.ro

>> Parlamentul European - sala de antrenament unde se exersează transformarea politicianului. "Un bun deputat trimis la Bruxelles şi Strasbourg poate schimba lucrurile acasă". Sună a slogan

"Un bun deputat trimis la Bruxelles şi Strasbourg poate schimba lucrurile acasă". Sună a slogan electoral, dar experienţa primului an de europarlamentarism arată că se poate schimba percepţia românilor asupra politicii. Aşa putem găsi un răspuns la întrebarea:

"La ce e bun un europarlamentar?"

Se spune că, după aderare, de când recunoaşterea diplomelor nu mai este o problemă, mii de medici români au ales să rămână în Europa, dar mai la vest, mult mai "la vest" de România. Aşa ştie şi Roxana Marcu din Iaşi, mai ales după ce a văzut cum din generaţia ei, care a dat rezidenţiatul anul trecut, "mai toată lumea pleacă".

Acum tânăra stă stingheră în avionul Romavia Bucureşti-Strasbourg, citind dintr-un manual al rezidentului în psihiatrie, în limba franceză. După ce a dat mai multe interviuri prin telefon, a ales Spitalul Universitar din Strasbourg, unde ştie că pentru primele trei luni va primi un salariu de 1.900 de euro. "La Bucureşti, primeam 900 de lei, deci nici 300 de euro. Şi asta în condiţiile în care noi, la psihiatrie, aveam un spor de 65% faţă de ceilalţi rezidenţi".

Politicienii de dincolo de cortină

Dincolo de cortina care desparte clasa "economic" de clasa "business" a avionului, atmosfera e animată. "Eu nu vă înţeleg pe voi, guvernu'. Lăsaţi-l, domn'e, să-şi rupă gâtu'", se agită o voce feminină. "Nici eu nu-i mai înţeleg pe ai mei", se lamentează altcineva. Sunt europarlamentarii care se duc la Strasbourg. În calendarul politic al Parlamentului European e săptămâna roşie, de "plen", la Strasbourg. În mod normal, Bruxelles-ul (sediul principal al parlamentului) nu le decontează decât bilete la "economic", dar cum la Romavia biletele sunt ieftine, au ales să meargă la "business".

În căutarea noii identităţi

Întrebarea obsedantă "la ce bun un europarlamentar" avea să revină chiar în hemiciclul de la Strasbourg. Sala de plen este ca o bancnotă euro - voit fără identitate. Sau ca într-o imagine dintr-un film SF care vorbeşte despre vreme când lumea, ba chiar tot universul, devine un suprastat: o lumină albă aruncată de neoanele din spatele pereţilor de sticlă înconjoară sala albastră, cu fotolii masive îmbrăcate într-un albastru sintetic. În faţa lor, pupitre ca un bord de avion.

Albul pereţilor este spart de cele două etaje pe care se găsesc cuştile de sticlă ale interpreţilor (numărul cuştilor este mai mare decât numărul limbilor oficiale europene din prezent - 23). Toată acestă oală poate fi privită de sus, din spatele geamurilor de sticlă, de "locuitorii galaxiei" - copii aduşi cu şcoala, pensionari în grupuri organizate, tineri în costume populare, aduşi cu cine ştie ce ocazie naţională (o imagine care mi-a atras atenţia este cea a unui grup de adolescenţi zgomotoşi care tocmai coborau cu sacoşe albastre, împodobite cu steluţele europene într-o mână, iar în cealaltă având celebrele doze roşii de Coca-Cola, pe post de amintiri de la Parlamentul European).

Lupta pe puncte

Şi totuşi întrebarea "la ce bun europarlamentarul" are un răspuns foarte simplu - pentru că aşa sunt regulile jocului în care am intrat. Şi nu e greu nici să-ţi dai seama că nu ne-ar fi mai bine în afara jocului european decât înăuntrul lui. Vrei nu vrei, eurodeputatul este mijlocul prin care se mai poate auzi româneşte (la propriu, dar şi la figurat) în oala instituţiilor euopene.

"Ca raportor român pentru un proiect de directivă sau regulament am interesul să aduc cât mai multe organizaţii din ţară să‑şi spună punctul de vedere pe marginea proiectului respectiv", spune o tânără deputată. Tocmai a condus o dezbatere publică privind un nou regulament în domeniul transporturilor, unde a fost prezent şi un reprezentant al întreprinderilor de profil din ţară.

Un regulament este un act cu miză mare, pentru că se transpune ca atare în legislaţiile naţionale. Deputata îmi spune că le-a trimis tuturor celor 27 de miniştri de profil o invitaţie să-şi exprime punctul de vedere. Ministrul român a fost singurul care a primit scrisoarea în limba naţională şi singurul care n-a trimis un răspuns.

Un an de şcoală politică

În urmă cu o jumătate de an, "Adevărul" făcea o evaluare a activităţii proaspăt-numiţilor europarlamentari români. Evaluarea se baza pe ceea ce înregistra, obiectiv, pagina de internet a fiecărui deputat. Pe ansamblu, ieşeau câteva întrebări adresate comisiei, câteva declaraţii şi rezoluţii. Un bilanţ mult mai slab decât al colegilor bulgari.

Între timp, tabloul s-a schimbat. Deja s-a ajuns ca peste 10% din parlamentarii români să fie raportori, chiar pe teme importante, precum noua distribuţie a locurilor în parlament. Alţii au depus amendamente luate în calcul la texte cu impact.

"O să fac parte din echipa de mediere dintre parlament şi consiliu (Consiliul UE). De-abia aştept", spune o tânără deputată, mândră că amendamentul pe care l-a depus pe un text privind poluarea a avut succes. Este atrasă de acest joc al negocierilor, de politica în stare pură. Alt deputat (din nou o tânără) vorbeşte înfocat despre amendamentul pe care l-a depus pentru ca anul viitor să nu se reducă din bugetul comunitar banii destinaţi agriculturii.

Aici nu e ca acasă

"Neexistând putere şi opoziţie, aici se duce practic doar o luptă între argumente; dacă ai o poziţie, trebuie să fie bine argumentată", spune un deputat.

Tocmai pentru că "nu e ca acasă", un eurodeputat bine pregătit poate fi o şansă pentru schimbarea celor de acasă. Le poate explica ce înseamnă un vot în plen: spre exemplu, cum votezi un buget într-o oră. Şi asta pentru simplul motiv că votul a fost convenit în prealabil în grupuri, adevăratele dezbateri purtându-se doar în comisii. Să le explice ce înseamnă să se întindă lucrările unei comisii până seara târziu şi să fii programat să iei cuvântul undeva spre miezul nopţii.

Să le explice cum nu se pune problema să lipseşti de la vot, pentru că altfel onor parlamentul îţi taie diurna şi din cheltuielile administrative. (La Strasbourg sau Bruxelles nu-i nicio ruşine să stai la coadă şi să semnezi condica de prezenţă). Să arate cum, cu o bună organizare, un sistem birocratic, chiar unul de dimensiunea Parlamentului European, poate funcţiona.

Turnul Babel organizat

Organizarea se simte în detalii. Organizarea face să funcţioneze Turnul Babel (sistemul este chiar simplu - nu e nevoie ca interpreţii să ştie 22 de limbi. Spre exemplu, dacă se vorbeşte în limba română, interpretul român face traducerea în engleză, astfel încât să înţeleagă şi interpretul polonez etc.). Organizarea a făcut ca un complex de clădiri, simbolic conceput din beton şi sticlă, să fie mai încăpător decât ditamai Casa Poporului şi fiecare deputat are cabinet propriu. Organizarea face să nu vezi picior de sepepist în uniformă în tot parlamentul.

Catedrala şi dracu'

Plec din Strasbourg cu senzaţia că... se poate. Se poate să existe un oraş bogat, centru universitar, centru politic, în care să nu vezi ambuteiaje şi trafic disperat. Se poate să vezi un cartier cu vile adevărate, case boiereşti cu stil, iar lângă el un cartier-dormitor, cu blocuri proletare cu stil, în care parcă nu te sufoci. Se poate să întâlneşti un politician care merge pe bicicletă în mod natural pentru că aşa fac mii de cetăţeni. Şi se mai poate ca în fascinanta catedrală Notre Dame să fi intrat, spune legenda, şi Dracul.

I-a spus calului său, vântul, să-l aştepte. Şi Dracul a înmărmurit, la propriu şi la figurat, văzând minunăţia dinăuntru. De atunci, se spune, vântul continuă să bată în jurul înaltei catedrale, aşteptându-şi stăpânul.
"Da, dragă, de care Jivenşi vrei?". Cu telefonul la ureche, eurodeputatul acoperă micul duty-free de pe aeroportul din Strasbourg. Poate totuşi... se poate.