Săptămâna Mare a început cu incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci case au fost mistuite de flăcări, alte trei au fost parţial afectate, în urma unui incendiu produs ieri, în comuna Jilava. Focul a izbucnit în jurul orei 9.00, când majoritatea

Cinci case au fost mistuite de flăcări, alte trei au fost parţial afectate, în urma unui incendiu produs ieri, în comuna Jilava. Focul a izbucnit în jurul orei 9.00, când majoritatea proprietarilor nu erau acasă. Casele erau din chirpici şi la distanţă mică una de cealaltă, astfel că intervenţia pompierilor a fost dificilă. Nu s-au înregistrat victime, dar, la prima evaluare, sunt pagube mari. Oamenii dau vina pe pompieri, care au ajuns după 20 de minute de la primirea apelului de urgenţă. În comuna Jilava, nu există maşini de intervenţie, iar cea mai apropiată staţie este la Gara de Est din Capitală. Tot ieri, pe strada Vasile Lascăr din sectorul 2, un incendiu a distrus o casă plină cu gunoaie adunate de pe străzi, iar proprietarul a fost rănit.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite