Şanse mici pentru a obţine un credit din afara ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa colaborării dintre birourile de credit din UE împiedică băncile să ofere împrumuturi persoanelor din alte state Practicile anticoncurenţiale din sistemul bancar european,

Lipsa colaborării dintre birourile de credit din UE împiedică băncile să ofere împrumuturi persoanelor din alte state

Practicile anticoncurenţiale din sistemul bancar european, prezentate într-un raport al Comisiei Europene, pot fi regăsite şi pe piaţa creditelor de retail din Romania. Asta şi pentru că cele mai multe instituţii de credit au acţionari majoritari bănci din Uniunea Europeană.

Modul în care îşi desfăşoară activităţile băncile din ţara noastră este aproape similar cu cel după care operează instituţiile de credit din Uniunea Europeană. Diferenţele majore dintre piaţa românească şi cea din restul Europei constau, în principal, în numărul şi preţul serviciilor bancare.

Un raport al comisarului european pe probleme de concurenţă, Neelie Kroes, publicat ieri, arată faptul că băncile din statele membre ale Uniunii Europene au dezvoltat o serie de bariere comerciale pentru a limita intrarea unor noi competitori, simultan cu scumpirea produselor şi serviciilor oferite populaţiei şi firmelor mici şi mijlocii. Chiar dacă studiul a fost demarat în iunie 2005 şi a avut la bază un sondaj realizat printre băncile din cele 25 de state membre, o serie de concluzii pot fi regăsite şi în piaţa creditelor de retail din ţara noastră. Asta şi pentru că aproape 85% din activele sistemului bancar românesc sunt deţinute de instituţii cu acţionar majoritar din UE.

Istoricul de plată, esenţial pentru creditul de consum

Una dintre principalele concluzii ale raportului subliniază faptul accesul la date privind istoricul de plată al persoanelor fizice este una dintre cerinţele esenţiale pentru o instituţie ce vrea să ofere servicii de retail, cum ar fi credite de consum, împrumuturi ipotecare sau carduri. Însă în multe state membre, accesul la datele privind clienţii băncilor este limitat fie prin reglementările ţării respective, fie de faptul că piaţa creditelor de retail este puţin dezvoltată.

În ţara noastră, Biroul de Credit a început să funcţioneze din august 2004, iar în momentul de faţă oferă atât informaţii negative (cum ar fi restanţele), cât şi pozitive (soldul total al creditelor şi toate ratele lunare). Însă unul dintre principiile de funcţionare a Biroului de Credit spune că participanţii care vor furniza informaţii de risc şi alte date aferente vor avea acces doar la acea categorie de informaţii din baza de date. Adică, în cazul în care o instituţie de credit dintr-un alt stat membru vrea să acorde credit unei persoane din România, nu poate verifica istoricul de plată sau dacă există restanţe. Asta pentru că nu colaborează cu Biroul de Credit. Iar raportul Comisiei Europene subliniază faptul că această situaţie este prezentă în mai multe state membre UE.

Bogdan Baltazar, consultant bancar şi fost preşedinte al BRD - Groupe Societe Generale, a explicat pentru Adevărul că birourile de credit din diverse ţări pot coopera între ele, dar momentan nu sunt organizate ca atare. Astfel, singurul mod în care un client poate obţine un credit de la o bancă din alt stat membru ţine de faptul ca persoana respectivă să fie client al filialei din România, precizează Baltazar. Adică, numai cei care sunt clienţi ai unor bănci, cum ar fi, spre exemplu, BRD - GSG, HVB Ţiriac, Raiffeisen Bank, Bancpost, ING Bank sau alte instituţii de credit cu acţionar străin, pot primi credit de la instituţia-mamă. Însă nu oricine are şanse la aceste finanţări, ci numai clienţii mari. Situaţia chiar s-a putut observa în momentul în care Banca Naţională a limitat creditele în valută la de cel mult trei ori fondurile proprii ale băncilor. Atunci, mai multe instituţii de credit au devenit intermediari între clienţii corporate şi banca-mamă.

O altă soluţie pentru a obţine o finanţare externă ar putea veni din partea băncilor ce îşi deschid punct de lucru în România, adaugă Bogdan Baltazar. În cazul în care aceste instituţii vor fi acceptate de Biroul de Credit, atunci vor avea acces la informaţiile privind istoricul de plată al clienţilor din ţara noastră.

Costuri ridicate pentru cei care se mută la altă bancă

Raportul Comisiei Europene mai arată şi faptul că decizia clienţilor de a alege o bancă este constrânsă de lipsa unor informaţii complete, dar şi de costuri ridicate aferente transferului de credite. Astfel, în unele state membre UE, autorităţile au început proiecte pentru a creşte transparenţa costurilor serviciilor bancare şi pentru a îmbunătăţi conştientizarea consumatorilor. Pe de altă parte, băncile percep comisioane ridicate în cazul în care clienţii decid să se mute la o altă instituţie de credit. Spre exemplu, în ţara noastră, una dintre practicile aproape generalizate la nivelul întregului sistem bancar ţine de perceperea unui comision de rambursare anticipată în cazul în care clientul decide să achite împrumutul în avans. Iar în unele cazuri, nivelul comisionului poate ajunge chiar şi la 10% din suma rambursată anticipat, ceea ce poate reprezenta o piedică pentru cei care vor să colaboreze cu o altă bancă.

Totuşi, oficialii Comisiei Europene spun că vor folosi prevederile legii concurenţei pentru a elimina practicile anticoncurenţiale din piaţa serviciilor bancare de retail.

Birourile de credit din diverse ţări pot coopera între ele, dar momentan nu sunt organizate ca atare
Bogdan Baltazar
Consultant bancar

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite