Sandero Stepway ajunge şi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficial nu a fost precizată data comercializării, însă, cel mai probabil, modelul va putea fi comandat din septembrie. Dacia nu au vrut să precizeze data lansării în România şi mai ales preţul. 

Mai citiţi şi:

Dacia Rondo, un Sandero cu două uşi în clasa mini?
Dacia Sandero va fi construită în Maroc

Renault/Dacia a revigorat piaţa auto germană

Oficiali ai companiei menţionat totuşi că pentru Europa, „îşi va păstra preţul Dacia”. „În America Latină Stepway reprezintă un produs din clasa medie, motiv pentru care este comercializat sub marca Renault. În Europa şi România, preţul este de Dacia, adică, mult mai mic comparativ cu cei 15.000 de euro cât costă în Brazilia şi Argentina”, a declarat pentru „Adevărul”, Liviu Ion, PR la Automobile Dacia.

Noul model va fi disponibil pe majoritatea pieţelor europene începând cu septembrie 2009, iar în unele ţări, comenzile vor putea fi preluate de la sfârşitul lunii iunie 2009. Dacia Sandero Stepway este versiunea europeana a maşinii cu acelaşi nume care se comercializează de anul trecut în Brazilia şi Argentina sub sigla Renault. Chiar dacă mulţi dintre iubitorii mărcii piteştene visau ca acesta să fie celebrul SUV, Dacia spune că modelul cu tracţiune integrală va fi lansat abia în 2010.

Care sunt noutăţile
Garda la sol a fost înălţată cu 20 de milimetri faţă de varianta Sandero normală, barele de protecţie faţă şi spate au ornamente cu aspect de crom satinat, iar proiectoarele de ceaţă şi barele longitudinale de pe pavilion au un amestec de negru şi crom satinat. În funcţie de piaţa unde este comercializată, Dacia Sandero Stepway va fi echipată cu o motorizare pe benzină de 1,6 litri şi 90 de cai putere şi cu o motorizare diesel de 70 de cai putere. Dacia Sandero Stepway va fi fabricată la uzina de la Mioveni. Peste 80% din piesele pentru Dacia Sandero Stepway, cum ar fi, barele de pavilion, sau spoilerele faţă şi spate, sunt comune versiunii sud-americane.

Motorizări arhicunoscute
Despre consum, nimic nou sub soare, pentru că valorile sunt binecunoscute de la varianta clasică de Sandero. În ciclu mixt, consumul afişat este de 7,6l/100 kilometri, pentru versiunea pe benzină şi de 5,3l/100 kilometri, pentru versiunea diesel.  La fel ca toate vehiculele din gama Dacia disponibile în Europa, Dacia Sandero Stepway va beneficia de garanţie de trei ani sau de 100.000 de kilometri. Renault Sandero Stepway este comercializat în Brazilia şi Argentina, unde au fost vândute până acum aproape 3.000 de exemplare. În Brazilia, maşina costă 15.000 de euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite