Salzkammergut, perla turistică a Austriei

Regiunea care a fost cândva sufletul Camerei de Comerţ a Sării din Imperiul Habsburgic este astăzi cea mai importantă zonă eco-turistică din inima Europei, renumită pentru peisajele sale

Regiunea care a fost cândva sufletul Camerei de Comerţ a Sării din Imperiul Habsburgic este astăzi cea mai importantă zonă eco-turistică din inima Europei, renumită pentru peisajele sale mirifice şi pentru curăţenia desăvârşită

Renumită pentru frumuseţea munţilor şi lacurilor de mare altitudine, regiunea Salzkammergut are o bogată paletă de oportunităţi turistice între care cele mai importante sunt sporturile nautice, băile de nămol, ciclismul de agrement, golful, călăria sau pur şi simplu odihna vizitatorilor într-un peisaj feeric, cu aer curat şi ape cristaline.

Nu lipsesc obiectivele turistice, precum Casa de Odihnă a Kaiserului sau Casa memorială a mamei lui Mozart, zona fiind inclusă în patrimoniul protejat de UNESCO în anul 1997.

Motivaţia Comisiei internaţionale care a declarat această regiune zonă protejată cuprinde următoarele fraze: "Peisajul natural magnific al zonei Salzkammergut a fost locuit încă din vremuri preistorice, depozitele de sare fiind exploatate aici încă din mileniul II î. Hr.

Această importantă resursă a constituit baza prosperităţii locuitorilor din regiune până la mijlocul secolului XX, reflectându-se în arhitectura generoasă a oraşului Hallstatt şi în viaţa îmbelşugată al foştilor mineri".
Pe malul Lacului Hallstätterse

Deşi are numai vreo 950 de locuitori, localitatea Hallstatt, înghesuită între lacul Hallstätterse şi munte, este bine cunoscută în lume. Experţii spun că "hall" însemna sare în limba celtă, iar civilizaţia din Epoca Fierului dezvoltată aici de către celţi a fost "botezată" cu numele Hallstatt. Până în anul 1890, când s-a construit primul drum către minele de sare, minereul era adus până în localităţile din vale cu bărcile, printr-un canal îngust, parţial acoperit de munte.

În ciuda acestui inconvenient, săpăturile arheologice au dovedit că în zona înaltă, în peşterile din munte, a existat una dintre cele mai vechi comunităţi europene, unele obiecte de fierărie datând de acum peste 7.000 de ani. Analizând modelul armelor şi al obiectelor de lut, arheologii au stabilit că oamenii Culturii Hallstatt erau foarte pricepuţi şi aveau reale preocupări artistice.

Pentru că cimitirul localităţii este foarte mic, o dată la zece ani, o parte din persoanele îngropate sunt exhumate şi apoi sunt despuse în osuarele amenajate în fostele mine de sare. De altfel, tot într-o mină a fost descoperit şi cadavrul mumificat al unui miner, care poate fi admirat de vizitatorii care se încumetă să coboare în adâncul plin de sare.

Cultura de Hallstatt a fost foarte întinsă, cuprinzând, exact ca şi Uniunea Europeană de azi, întregul areal dintre insulele britanice, Franţa şi România. Conform datelor oficiale, cultura Hallstatt a avut rădăcini adânci în Epoca Bronzului şi, conform datelor oficiale, cele mai multe obiecte de bronz aparţinând acestei culturi au fost descoperite în România.

Băile de nămol de la Gmos

În apropierea oraşului Laakirchen se află renumitele Moorbad Gmos, adică băile de nămol din Gmos. Conform specialiştilor, nămolul vindecător s-a creat într-un lac mort ce datează din timpul ultimei glaciaţiuni.

În anul 1987, autorităţile din Upper Austria au declarat întreaga zonă, care mai ocupă azi numai 3,4 hectare, rezervaţie naturală protejată de stat, pentru a stopa desecările şi pentru a evita contaminarea nămolului de către persoane neautorizate.

În prezent, nămolul este pus la dispoziţia turiştilor prin intermediul unui grup de specialişti, care îl recoltează din bătrânele mlaştini, tratamentul efectuându-se numai în locuri autorizate, special amenajate.

Aşa se explică de ce multe dintre casele oferite spre închiriere în această zonă poartă pe ele cuvintele "mud spa" (tratament cu noroi), alături de numele familiei care gestionează imobilul. Prin apropiere trece Râul Traun, pe malurile căruia poate fi întâlnită o frumoasă varietate de păsări de pădure rar întâlnite în Europa.

Calităţile vindecătoare ale nămolului au fost descoperite de un fermier, în anul 1900. Johann Vizithum, din satul Rahstorf, obişnuia să scoată stuf din mlaştină, pe care îl folosea drept combustibil în gospodărie. El a observat că ori de câte ori avea picioarele acoperite de noroi îi încetau durerile provocate de artrită, care altfel îl chinuiau neîncetat.

După ce a decis să se trateze regulat cu nămol, Johann şi-a ameliorat suferinţele atât de mult încât, după câţiva ani, mai precis în anul 1907, şi-a deschis porţile casei şi pentru alţi bolnavi, înfiinţând astfel primele băi de nămol din imperiu.

El şi-a numit pensiunea "Cäcilienbad", după numele soţiei sale, Cecilia. Oficial, data înfiinţării bazei de tratament este anul 1907, când împăratul întors de la Kalovy Vary (Cehia) a aflat că nămol cu proprietăţi vindecătoare există şi în mlaştinile din Gmos. Anul acesta, în iulie, Moorbad Gmos au împlinit 100 de ani şi, în cinstea evenimentului, turiştii aflaţi la tratament au primit masaje gratuite şi o cină festivă deosebită.

Ebensee, staţiune de schi

Şi numele acestui mic oraş, situat între trei lacuri, a fost pătat de nazişti, pentru că aici a funcţionat lagărul cu acelaşi nume, renumit pentru mortalitatea ridicată în rândul celor "internaţi".

Bărbaţii aduşi aici mureau de mizerie şi epuizare, după ce lucrau aproape 14 ore pe zi la săparea tunelului ce urma să asigure lansarea rachetelor V-2, evacuate de la Peenemünde, după ce locaţia a fost descoperită de aliaţi. Se lucra în condiţii de război, contra cronometru, iar lagărele Mauthausen nu se aprovizionau prea uşor, din pricina lacurilor Traunsee, Langbathsee şi Offensee.

Cele 25 de barăci, proiectate să adăpostească iniţial câte 100 de prizonieri fiecare, găzduiau la sfârşitul războiului de şapte ori mai mult, din cauza încercării disperate a conducerii naziste, care spera că va câştiga războiul când tunelul de lansare va fi gata.

Astăzi, Ebensee este o frumoasă staţiune de schi, dar tunelul unde au lucrat prizonierii a rămas sub muntele pe care au fost amenajate 11 pârtii de schi moderne. Industria sării funcţionează încă, oraşul de 8.000 de locuitori fiind şi azi principalul furnizor de sare al Austriei.

Zonă eco-turistică model

Fiecare pensiune austriacă poartă cu mândrie numele familiei care o gestionează, uneori de secole. Casele sunt superbe, curate şi păstrează arhitectura tradiţională.

Comisia Centrală de Urbanism de la Viena acordă fiecărei pensiuni un act care certifică calitatea serviciilor oferite şi cei care ar dori să-şi pună termopane sau să cumpere carnea, ouăle şi laptele oferite turiştilor de la supermarket sunt imediat închişi, prin retragerea autorizaţiei de turism.

Toate exigenţele ecologiştilor sunt respectate cu sfinţenie, într-o zonă în care până şi publicitatea agresivă este interzisă. Lacurile, salinele, muzeele şi munţii împăduriţi reprezintă însă adevărata comoară oferită turiştilor, pe platoul de argint al curăţeniei desăvârşite.

St. Gilgen, oraşul familiei Mozart

Pe malul Lacului Wolfgangsee, în regiunea Salzkammergut, supranumită "districtul lacurilor", micul oraş St. Gilgen (care poartă numele sfântului Aegidius) îşi întâmpină oaspeţii declarându-se oraşul familiei Mozart.

Cel mai important muzeu al acestei localităţi, care numără numai 3.382 de locuitori, este într‑adevăr Casa memorială Mozart, în care însă marele compozitor nu a călcat niciodată. Turiştii se bucură însă de bogata ofertă de plimbări cu şalupele pe lacurile din jur şi învaţă istoria familiei Mozart.

În acest oraş a lucrat bunicul compozitorului, s-a născut mama lui şi a locuit până la bătrâneţe iubita lui soră, Nannerl, care s-a mutat în casa mamei imediat după ce s-a căsătorit. Din acest motiv, St. Gilgen a fost rebotezat, în anul 2005, drept "Satul familiei Mozart".

Bad Ischl, reşedinţa împăratului Franz Joseph

Oraşul Bad Ischl nu este nici el o localitate prea mare, dacă ne gândim că are numai 14.115 locuitori, dar zona este atât de frumoasă încât aici a fost reşedinţa de vară a suveranilor Imperiului Austro-Ungar, fiind locul în care împăratul Franz Joseph se simţea cel mai bine.

Reşedinţa imperială a fost locul în care împăratul s-a logodit cu Elisabeth de Bavaria, în anul 1853, iar împărăteasa Sophie, mama lui, le-a dăruit această locuinţă chiar anul următor, în chip de cadou de nuntă. Chiar şi astăzi, deşi cea mai mare parte a clădirii este muzeu, câteva camere sunt încă locuite de descendenţii familiei imperiale.

Aici s-a semnat, pe 28 iulie 1914, declaraţia de război împotriva Serbiei, actul care a consfinţit începerea Primului Război Mondial. La câteva sute de metri distanţă se poate vizita Vila Schratt, construită chiar din ordinul împăratului Franz Joseph pentru amanta sa, Katharina Schratt.

Micul oraş, a cărui faimă turistică a fost întunecată de construirea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a unei filiale a lagărului nazist de la Dachau, care ulterior a fost demolată, a redevenit o locaţie căutată de turişti.