Salariile demnitarilor si ale personalului din administratie vor creste cu 18 pana la 25%
0Majorarea salariilor in sectorul bugetar este in medie de 12%
Salariile de baza ale personalului bugetar contractual vor fi majorate cu un procent cuprins intre 18 si 25%, a declarat, ieri, Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Guvernului. De aceasta marire vor beneficia atat persoanele aflate in functii de conducere, cat si executantii, cum ar fi: consilieri, referenti si experti din diverse institutii publice (Curtea Constitutionala, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Administratia prezidentiala, Parlament, ministere, Consiliul Concurentei, Curtea de Conturi, CNA). Cresterea medie salariala pentru lucratorii din sectorul public va fi pentru acest an de 12%, iar de aceasta majorare vor beneficia aproximativ 510.000 de angajati. O parte dintre beneficiarii acestei mariri de salarii sunt demnitarii de rang inalt, cum ar fi presedintele Romaniei, parlamentarii, primul-ministru, ministri, secretari de stat, consilieri de stat si prefecti. Spre deosebire de proiectul initial, majorarea este cu 5% mai mica. Astfel, indemnizatiile pentru demnitari vor creste cu 25% (fata de 30%, cat era stabilit), cu un procent egal cu cel de care au beneficiat functionarii publici anul trecut. Atat pentru personalul contractual, cat si pentru demnitari, marirea se va acorda in doua etape: 45% din aceasta incepand cu luna ianuarie si 55% de la 1 octombrie. "In acest fel, majorarile sunt in medie de 12% in 2005, respectandu-se acordurile cu organismele financiare internationale", a declarat vicepremierul Adrian Videanu, care a condus sedinta de guvern de ieri. Potrivit reprezentantilor Guvernului, majorarea indemnizatiilor demnitarilor are in vedere doar 800 de persoane si are ca rol ierarhizarea castigurilor salariale in functie de responsabilitate. In conditiile de pana acum, existau anumite anomalii, un presedinte de consiliu judetean fiind mai bine platit decat un ministru - 43,7 milioane lei fata de 41,9 milioane lei, iar primarul general al Capitalei ar fi avut un salariu aprope egal cu cel al premierului sau al presedintilor Camerelor Parlamentului (47,6 milioane lei fata de 48,3 milioane lei). Astfel, incepand cu 1 octombrie 2005, presedintele tarii va avea un salariu net de aproximativ 45 milioane lei. Primul-ministru, presedintele Inaltei Curti de Casatie, presedintele Curtii Constitutionale, presedintele Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Concurentei si presedintele CNA vor avea, la aceeasi data, un salariu net de 42,1 milioane lei. Un ministru, presedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului sau un consilier prezidential vor avea un salariu net de 36,5 milioane lei. Un parlamentar, un secretar de stat, precum si membrii CNA vor avea un salariu net de 33,4 milioane lei. Pentru comparatie, potrivit legislatiei anterioare, primarul general al Capitalei va avea, incepand cu 1 octombrie, un salariu net de 33,2 milioane lei. Tot prin aceasta ordonanta vor fi marite in medie cu 12% si salariile asistentilor sociali, bibliotecarilor, muzeografilor, antrenorilor, inginerilor, muzicienilor, artistilor lirici etc. Totodata, ordonanta mai prevede ca pentru limitarea cheltuielilor de personal in sectorul public posturile care au fost eliberate pana la 31 decembrie 2004 sa fie inghetate. Exista totusi unele exceptii referitoare la posturile din institutiile nou infiintate din compartimentele de activitati legate de integrarea europeana sau a celor din structura Casei Nationale de Pensii. Aceasta prevedere permite angajarea a 3.100 de persoane care vor lucra la recalcularea pensiilor pana la sfarsitul acestui an.