Sală de sport pentru jumătate dintre elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar şcolarii din ciclul primar pot utiliza baza sportivă. Elevii din clasele V-VIII ale Gimnaziului „Serafim Duicu” ar trebui să facă naveta.

Gimnaziul „Serafim Duicu” are 900 de elevi şi îşi desfăşoară activitatea în două clădiri separate, aşa că elevii din clasele V-VIII, jumătate din numărul total, ar trebui să meargă pe jos circa jumătate de oră pentru a ajunge la sala de sport. Sala a fost finalizată în iunie 2008 pe strada Hunedoarei, lângă clădirea unde învaţă elevii din ciclul primar. Ceilalţi elevi studiază în clădirea de pe strada Budiului. Deşi unitatea de învăţământ funcţiona în două corpuri de clădiri din 2003, sala a fost realizată pe strada Hunedoarei.
Acum conducerea unităţii de învăţământ a înaintat Primăriei o cerere pentru realizarea unui nou corp de clădire pe strada Hunedoarei şi mansardarea imobiliului existent. „Deoarece atât ciclul primar cât şi cel gimnazial au orele de dimineaţa, iar între şcoli este distanţă  destul de mare, iar deplasarea elevilor nu s-ar putea face în siguranţă, elevii din ciclul gimnazial nu îşi pot face orele de educaţie fizică în sala de sport nouă”, ne-a declarat Radu Botez, directorul Gimnaziului „Serafim Duicu”.

Cei din gimnaziu fac sport în curte

Momentan elevii din ciclul gimnazial îşi desfăşoară orele de sport în curtea şcolii sau într-o sală de clasă amenajată ca sală de sport. „Aş vrea să fac sport în sala nouă, care e mult mai frumoasă şi mai mare”, a afirmat Oana Hădărag, elevă în clasa a V-a B. „Am înaintat o cerere pentru un nou corp de clădire construit lângă cel de pe strada Hunedoarei, plus o mansardare a acesteia. Am propus Primăriei să aloce un alt scop clădirii de pe strada Budiului, fie să-i păstreze scopul educaţional sau să creeze un azil de bătrâni, fiind o zonă mai retrasă”, a mai precizat Radu Botez.
„În semestrul I am avut numeroase activităţi sportive, cum ar fi Cupa „Serafim Duicu” la fotbal băieţi şi fete, Cupa 1 Decembrie, Ştafete combinate şi Cupa Unirii, unde au participat băieţii din clasa a III-a, Ştafeta Unirii, unde au participat băieţii şi fetele din clasa V-VI, meciul generaţiilor la fotbal băieţi, dar şi Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar la handbal. Încerc să-i aduc şi pe cei din clasele V-VIII la sala de sport cea nouă, uneori stau şi peste program pentru ca ei să se bucure de o oră în plus de mişcare”, a declarat Ovidia Frâncu, profesoara de educaţie fizică.

Sala ultramodernă

Sala de sport a Gimnaziului „Serafim Duicu” a costat aproximativ 2.500.000 de lei şi este dotată cu tot necesarul găzduirii de competiţii interne şi internaţionale omologate de toate ramurile din sport. Sala are climatizare, vestiare cu instalaţii sanitare, spaţii pentru arbitri şi pentru spectatori. La inaugurare a fost prezent şi Borbély László, fostul ministru al Dezvoltării.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite