Saddam Hussein i-a pus in brate lui Bush 12.000 de pagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Doi saci si patru cutii de carton contin dosarul irakian * Dictatorul irakian cere scuze Kuweitului pentru invazia din 1990

Irakul a inmanat, sambata seara, expertilor ONU aflati la Bagdad, declaratia, foarte asteptata, asupra programelor sale de inarmare, ceruta de Consiliul de Securitate in Rezolutia 1441. Purtatorul de cuvant al ONU, Hiro Ueki, a spus ca oficialii irakieni, condusi de generalul Hossam Mohamad Amine, seful organismului de control irakian, au venit la sediul ONU din Bagdad, aflat in incinta Hotelului Canal, aducand documentul, de 11.807 pagini, plus CD-rom-urile in doi saci si patru cutii de carton. De remarcat ca ONU a impus ca operatiunea sa se desfasoare in absenta oricarui reprezentant al presei. Dupa circa o ora, generalul Amine a iesit din cladire, spunand: "Aceasta declaratie va raspunde la toate intrebarile care ne-au fost puse in legatura cu activitatile si echipamentele noastre in timpul absentei inspectorilor". Dupa ce autoritatile irakiene au transmis amplul document, punand astfel capat unei intense activitati politice si mediatice la Bagdad in jurul acestui raport de care poate depinde pacea in regiune, presedintele George W. Bush a lasat clar sa se inteleaga ca Irakul risca razboiul daca Washingtonul considera ca Bagdadul induce in eroare comunitatea internationala. Totodata, el a promis ca declaratia irakiana va fi studiata cu atentie. * Aflat la Tokio, seful AIEA, Mohamed ElBaradei, a facut o declaratie asemanatoare, afirmand ca este nevoie de timp sa se analizeze dosarul irakian. El a cerut comunitatii internationale sa dea agentiei ragaz "pentru a face o treaba buna". * Membrii Consiliului de Securitate al ONU au hotarat sa amane cu o saptamana publicarea documentelor irakiene pentru a permite expertilor sa examineze daca ele contin secrete militare care pot ajuta parti aflate in afara problemei sa dezvolte propriile arme de distrugere in masa. * Inspectorii ONU urmeaza sa informeze Consiliul de Securitate, la 26 ianuarie, asupra rezultatelor activitatii desfasurate in Irak in baza Rezolutiei 1441, care ameninta Irakul cu "consecinte serioase" daca nu se supune rezolutiei. Ei au afirmat ca Bagdadul a cooperat pana acum in cercetarea a circa 20 de locuri suspecte. Scepticism la Casa Alba Presedintele american a promis inca o data folosirea fortei, daca este nevoie, pentru dezarmarea guvernului irakian. In acest sens el a declarat in alocutiunea saptamanala de sambata: "Vom judeca onestitatea si caracterul comprehensiv al declaratiei numai dupa ce o vom fi examinat in intregime - si aceasta va lua ceva timp. Declaratia trebuie sa fie credibila, precisa si completa, sau dictatorul irakian va fi demonstrat inca o data lumii ca a ales sa nu-si schimbe atitudinea. America doreste pacea in lume, razboiul este ultima optiune pentru a confrunta amenintarile. Pacea temporara a negarii si evitarea privirii (...) nu vor fi decat preludiul unui razboi mai amplu si al unei mai mari orori". S-a remarcat ca Bush si-a asezat inca o data discursul privind Irakul sub semnul actiunii cu un singur sens: Saddam Hussein va dezarma, sau America va conduce o coalitie care sa-l dezarmeze. Presedintele a transat inca o data. Ramane misiunea Irakului de a dovedi ca a avansat comunitatii mondiale o lista completa a capacitatilor sale de armament si ca le-a distrus pe cele pe care le-a detinut. Este adevarat, pe de alta parte, ca presedintele SUA nu a mai invocat inca o data schimbarea de regim in Irak. Ministerul rus de Externe: Bagdadul respecta rezolutia 1441 Irakul indeplineste prevederile rezolutiei 1441 a Consiliului de Securitate al ONU prin respectarea datei-limita de predare a raportului asupra potentialului sau de arme de distrugere in masa, chimice, biologice sau nucleare, se arata intr-un comunicat al Ministerului rus de Externe. Autoritatile au anuntat ca nu poseda stocuri sau programe de dezvoltare a armelor chimice, biologice sau nucleare. "Prezentarea la timp a declaratiei de catre Irak, in paralel cu continuarea cooperarii cu inspectorii ONU in dezarmare nucleara confirma hotararea autoritatilor de la Bagdad de a respecta rezolutia 1441", se arata in document. Kuweitul respinge scuzele lui Saddam Hussein Kuweitul a respins, sambata seara, scuzele presedintelui irakian, Saddam Hussein, pentru ocuparea acestei tari in 1990, acuzandu-l ca vrea sa creeze o prapastie intre popor si conducerea sa si ca incita la acte de terorism impotriva trupelor americane aflate pe teritoriul sau. Seicul Ahmad al-Fahd al-Sabah, ministrul Informatiilor, in acelasi timp purtatorul de cuvant al guvernului, a reactionat primul la discursul televizat al presedintelui irakian, adresat poporului kuweitian, afirmand ca acesta a facut o incercare disperata de a starni tulburari in emirat. De asemenea, el l-a acuzat pe liderul de la Bagdad ca a incitat poporul sa comita acte teroriste si sa divida mica natiune araba. In aceeasi zi, Saddam Hussein prezentase, pentru prima oara, scuze Kuweitului pentru agresiunea comisa in 1990-1991, dar s-a adresat poporului, criticand atitudinea favorabila a conducerii emiratului fata de SUA si cerandu-i sa se rascoale impotriva militarilor americani, pe care i-a calificat drept "trupe de ocupatie". "Scuzele cuvenite, pe care Kuweitul le asteapta, trebuie sa se bazeze pe prezentarea adevarului, predarea prizonierilor de razboi si respectarea suveranitatii si granitelor, si toate acestea lipsesc din cuvantare", a spus seicul al-Fahd al-Sabah. Qatar: Repetitie militara americana inaintea invadarii Irakului Cotidianul The New York Times scria ieri despre pregatirile americane de razboi. SUA vor avea curand suficiente tancuri, nave de razboi, avioane, bombe si trupe in Golf pentru a fi capabile sa lanseze un atac impotriva Irakului in cursul lunii ianuarie, scrie ziarul, citand inalti oficiali militari de la Washington. Ieri s-a anuntat ca, in Doha (capitala Qatarului), sute de planificatori militari au venit la marea baza a armatei SUA din acest stat din Golf pentru a pregati importante manevre ce pot fi considerate o repetitie generala a unei invadari a Irakului. Comandantul fortelor americane din Golf, gen. Tommy Franks, si circa 200 de colaboratori se aflau intr-o imensa sala de conferinte pentru a pregati manevrele, botezate "Internal Look" (Privire interioara), ce debuteaza azi. De altfel, SUA si-au stabilit centrul de comandament la baza As-Saliyah, 15 km de Doha, unde, in schimbul a 100 milioane dolari, s-au construit 200 de depozite climatizate pentru sute de tancuri si vehicule blindate. Circa 600.000 de soldati americani, din Marina si Aviatie, si aproximativ 200 de avioane se afla in apropierea regiunii, ceea ce permite ca un ordin de atac al presedintelui Bush sa fie executat in doar cateva zile. Responsabili ai Pentagonului au declarat ca, daca este nevoie, fortele armate americane ar putea sa atace imediat, dar trebuie sa se tina seama de demersurile diplomatice aflate in curs, precum si de derularea inspectiilor ONU. Ministrul britanic de Externe are dubii in privinta sinceritatii dosarului Ministrul britanic de Externe, Jack Straw, a declarat ca Londra nu se va grabi sa faca aprecieri la adresa declaratiei privind armele detinute de Irak, adaugand ca ramane sceptic in legatura cu continutul acestui document. El a amintit ca Saddam Hussein a facut, in trecut, declaratii care s-au dovedit a fi "un pachet de minciuni". Ramane de vazut daca aceasta declaratie de 12.000 de pagini este conforma cu conduita sa din trecut sau arata ca a inteles mesajul ca comunitatea internationala isi pierde rabdarea, a spus el. "Rar am vazut ceva atat de cinic", a comentat Jack Straw mesajul televizat al presedintelui irakian adresat Kuweitului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite