Sabie cu două tăişuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

înseamnă acest lucru? România se află în situaţia unei familii care cheltuie mai mult decât câştigă. Este din ce în ce mai prosperă, îşi permite extravaganţe, însă, la un moment dat,

înseamnă acest lucru? România se află în situaţia unei familii care cheltuie mai mult decât câştigă. Este din ce în ce mai prosperă, îşi permite extravaganţe, însă, la un moment dat, trebuie să îşi susţină financiar stilul de viaţă. Cu alte cuvinte, are nevoie de surse de finanţare. România îşi "finanţează" o parte din deficit cu banii trimişi în ţară de cei care muncesc în străinătate. Este vorba de 4-5 miliarde de euro. Anul trecut, "căpşunarii" reuşeau să acopere, cu sumele pe care le trimiteau în ţară, aproape jumătate din deficitul comercial al României. În 2006 însă lucrurile sunt diferite. Dacă deficitul comercial este de aşteptat să se aprecieze cu 45% în 2006 faţă de anul anterior, nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu sumele trimise în ţară de românii care muncesc în Occident. Statisticile arată că, în primul semestru din 2006, au intrat cu 50 milioane de euro mai puţini bani de la conaţionalii noştri de peste hotare, decât în perioada similară a anului trecut. Mai mult, perspectivele pentru balanţa comercială a României nu sunt cele mai favorabile. În acest moment, România este apărată de produsele din China şi India de taxe vamale, care, în momentul aderării la UE, vor scădea.

Uniunea Europeană are taxe vamale mai mici cu aceste ţări, iar noi va trebui să ne aliniem. Asta va însemna că produsele ieftine din China şi India vor apăsa cu o mai mare putere pe balanţa comercială a României. Industria confecţiilor asigură, în acest moment, o mare parte din exporturile autohtone. Un domeniu care a crescut pe baza comenzilor de lohn venite din Occident, dar care acum nu se simte prea bine. Din cauza salariilor în creştere din România, firmele de confecţii occidentale migrează spre alte zări, unde forţa de muncă este ieftină. O industrie textilă în pierdere de turaţie presupune exporturi mai mici şi, prin urmare, accentuarea deficitului comercial.
Dependenţa din ce în ce mai mare a României de importurile energetice este şi ea de rău augur pentru balanţa comercială. Importăm din ce în ce mai multe resurse energetice pentru a susţine creşterea economiei, dar, în acelaşi timp, preţurile acestora ar putea urca abrupt pe termen mediu, mai ales din cauza fluctuaţiilor de pe piaţa internaţională. Dependenţa României faţă de importurile de resurse energetice a crescut de la 22,5%, în anul 2000, la peste 34%, în 2005. Iar această tendinţă va continua şi în următorii ani. Asta înseamnă că vom importa din ce în ce mai multă energie, la preţuri din ce în ce mai mari.
În acest context, cum îşi va acoperi România deficitele? Fie prin atragerea de investiţii străine, fie prin creşterea capacităţii de export. România a devenit deja o ţintă pentru investitorii din străinătate. Mulţi ani, exportatorii autohtoni au avut două argumente care le-au asigurat competitivitate pe pieţele occidentale: forţa de muncă ieftină şi o monedă naţională nu foarte puternică în raport cu euro şi dolarul. Aceste vremuri însă au apus de câţiva ani. Pentru a fi competitiv pe alte pieţe trebuie investit în retehnologizare şi creşterea productivităţii.
Statisticile arată că ambele lucruri au început să se întâmple. Totuşi, ritmul este mult prea timid. Pariul cu balanţa comercială negativă va putea fi câştigat numai prin menţinerea unui ritm constant de retehnologizare a companiilor (deşi acest lucru va accentua deficitul de cont curent) şi de atragere a investitorilor străini. Orice derapaj de la aceste două obiective se poate resimţi din plin la nivelul stabilităţii macroeconomice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite