SUETA LA O CAFEA

"Nu e usor sa fii si mama de sugar, si nevasta de ministru, si vedeta de televiziune" - marturiseste stirista TVR Dana Razboiu - Cand ai inceput munca si cum ti se pare lumea de la pupitrul

"Nu e usor sa fii si mama de sugar, si nevasta de ministru, si vedeta de televiziune"
- marturiseste stirista TVR Dana Razboiu
- Cand ai inceput munca si cum ti se pare lumea de la pupitrul stirilor de cand ai devenit mamica?
- M-am intors la stiri pe 11 iunie, in ziua relansarii Televiziunii Romane, acest rebranding pe care l-am asteptat cu nerabdare. Eu cu atat mai mult, caci ma cam saturasem de stat acasa, aveam senzatia ca am devenit casnica, ma simteam o femeie intretinuta. Acum imi dau seama ca sa cresti un sugar nu e putin lucru si e o meserie in sine, o cariera, daca vrei. Dar toata ziua printre scutece era prea mult. Aveam impresia ca alaptez si ca pange copilul non-stop, ca nu voi reusi sa-mi revin niciodata. Asa ca intoarcerea in televiziune a fost ca o gura de oxigen mult asteptata. Daca nu era rebrandingul, m-as fi intors mult mai repede. I-au trebuit destui nervi directorului meu de la stiri sa ma convinga sa raman acasa pana pe 11 iunie. Cunoastem toti aceasta schema de comportament uman: daca nu poti sa-ti iei concediu, ti-ai da viata pentru doua zile libere, dar si cand esti "trimis" in concediu (tinut in concediu - in cazul meu) nu mai vrei liber si numeri zilele pana poti sa te intorci. Mi-au lipsit mult stirile; sa devin dintr-o data simplu telespectator al buletinelor de stiri nu mi-a placut deloc. Sa nu mai am agentiile de presa pe computer, sa nu mai comentez cu colegii tot ce se intampla, sa nu mai strige nimeni "du-te in studioul 4 ca mai ai trei minute", sa nu ma mai uit la Carcotasi din curiozittate, direct interesata, ei bine, atunci unde e farmecul vietii? Acum, insa, am revenit la stiri si simt din nou ca traiesc, ba chiar cu bebelusul in grija, ca second job, simt ca mai am putin si... cer singura concediu.
- De cand esti doamna ministru, ce s-a schimbat in viata voastra de cuplu?
- Nu prea imi place intrebarea, dar ce sa fac, e inevitabila. Viata mea s-a schimbat atat de mult in ultimul an, incat un sot ministru in plus, in minus, ce mai conteaza. Nu e usor sa fii si mama de sugar, si nevasta de ministru, si vedeta de televiziune. Dar viata mea chiar s-a schimbat. M-am casatorit si am un copilas ingeras. Ma uit la el si nu-mi vine sa cred ca e al meu, ca am fost eu in stare sa fac asa o minunatie. Functia sotului meu mi-a adus si ea, pe de o parte, bucurie si mandrie. Nu mi-e deloc rusine sa recunosc ca sunt foarte mandra de el si nespus de fericita cand reuseste sa puna in practica proiecte care, culmea!, par simple pentru omul care beneficiaza de ele, dar care presupun atata munca si batai de cap, si tigari, si cafele! Numai eu stiu ce e in spatele unui caz rezolvat. Zilele trecute, a primit un telefon in care i se cerea ajutorul pentru o pacienta aflata in stare grava, care avea nevoie urgent de nu stiu ce medicament extrem de scump - vreo 200 de milioane. Nu o vazuse niciodata pe femeia bolnava, habar n-avea cine e, dar s-a dat peste cap, a vorbit cu zeci de oameni, s-a rugat in stanga si in dreapta si pana la sfarsitul zilei a facut rost de acel medicament. Si nu intra in atributiile directe ale ministrului Sanatatii, dar intra in constiinta lui de om. Si asta e doar un caz dintre sutele de exemple, si aici a fost vorba de un pacient, dar, cand trebuie sa gasesti solutii pentru pacientii unui spital intreg, lucrurile se complica; iar cand ai in grija zeci de spitale si milioane de oameni, e o munca titanica. Iar eu stiu cel mai bine asta si mi-e ciuda ca nu pot sa le explic oamenilor ca pentru a avea medicamente compensate si gratuite in farmacii se face un efort financiar urias, ca firmele si importatorii de medicamente vor - firesc - sa castige din negotul lor si fac un scandal monstruos daca nu-si primesc banii la timp. Nu e usor sa impaci pe toata lumea: sa dai banii firmelor de medicamente, dar sa-ti ramana si de salarii, si de transplanturi, si de modernizari de sectii de spital. E ca intr-o familie: trebuie sa chibzuiesti bine cum cheltuiesti fiecare leu atunci cand esti sarac. Si, din pacate, noi, romanii, nu suntem o familie foarte instarita, trebuie sa admitem asta oricat de tare ne supara adevarul. Sigur ca nici mie nu-mi place sa platesc asigurari de sanatate si sa mai platesc o data salonul-rezerva in care stau cand nasc. As vrea sa fie toate maternitatile asa cum sunt rezervele de la Maternitatea Spitalului Municipal. Vestea buna e ca sunt sanse sa se schimbe lucrurile, caci am primit bani de la Banca Mondiala, pe care ministerul ii va folosi tocmai pentru modernizarea maternitatilor din tara.
- Erai asteptata in Televiziune dupa nasterea copilului. Cu ce schimba Dana Razboiu jurnalul si chiar ratingul?
- Jurnalul s-a schimbat mult odata cu rebrandingul tvr-ului. Si-a schimbat infatisarea (decor, generice, grafica) si forma de prezentare, intru cu Mihai Constantin (el era in weekend inainte de a intra in concediu de maternitate). Avem un studio de stiri foarte modern, cu 5 plasme uriase, inundat de lumina, cu culori vii, calde, atragatoare, cu un design futurist. Conceptul in sine e nou pe piata mondiala. Prezentatorii nu mai sunt imobilizati la pupitru, au posibilitatea sa transmita mai mult; putem folosi acum si gestica, nu doar mimica, avem libertate de miscare in platou, un subiect poate fi prezentat la mai multe plasme, deci cantitatea de imagine e mai mare; e mult mai simplu sa receptezi o informatie atunci cand ai pe un ecran in spatele prezentatorului titlul stirii si figura principala, iar pe un alt ecran imagini cu o multime de irakieni care demonstreaza. Intre cele doua plasme este prezentatorul, care iti reda informatiile si care se deplaseaza la un moment dat la o a treia plasma (ecran), in care e deja imaginea reporterului de la fata locului, pregatit sa intre in duplex. Totul e dinamic, totul e in miscare, totul e in direct. E captivant, e un spectacol de imagini, informatii, grafica, lumina si viata. Chiar am impresia ca Jurnalul a prins viata. Eu ma simt mult mai bine in formatul asta.
- Ce faci daca ti se strica prompterul?
- Ha-ha! Apar la Carcotasi. Acum nu mai e nici o distractie sa se strice prompterul pentru ca au luat vacanta Carcotasii. Vorbind serios, cand am venit la Bucuresti si am intrat pe stiri, prompterul era facut de una din cele trei femei "de la prompter", regula pe care eu am schimbat-o pentru ca nu-mi place sa merg pe mana altcuiva si pentru ca sufar de o boala fara nume (careia am sa-i gasesc eu pana la urma o denumire), si anume ca treaba mea nu o poate face nimeni mai bine decat mine. Asa ca imi fac singura prompterul (acum cu Mihai). Prompterul, aparatul in sine, nu se prea strica in emisie, dar mai apar greseli umane, ceea ce e destul de neplacut, ce-i drept, pentru ca la stiri nu prea merge sa improvizezi. Evenimentele s-au petrecut asa cum s-au petrecut, nu poti sa inventezi nimic, dar, daca esti bine documentat, poti sa spui si din memorie cateva informatii. Totul e sa nu te incurci, pentru ca e vorba de o emisiune in direct, dar, daca ai sange rece, multa incredere in tine si experienta, poate fi chiar mai interesant decat un jurnal plat, fara nici un incident. Lumea tine minte ce e iesit din comun. Am vazut odata un jurnal de stiri la CNN in care prezentatoarea a ramas fara prompter, ramasese chiar in mijlocul unei propozitii, asa ca si-a cerut scuze si, in timp ce cauta printre foi, a zis: "Voi gasi imediat stirea", a cautat-o pe masa si n-a gasit-o, s-a intors cu scaunul spre stanga si a cautat-o pe un pupitru mai mic, n-a gasit-o, s-a intors la camera si a spus: "Sunt atatea hartii aici, in acest studio de stiri! Nici nu ma mir ca nu gasesc stirea despre... nu stiu ce. Dar continuam jurnalul si va promit ca vom reveni". A fost atat de naturala incat am tinut-o minte si mi-a placut. Sa fii natural e insa cel mai greu; sa nu te pierzi, sa ai curajul sa iti ceri scuze si sa nu treci peste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. De aceea, Cristian Topescu este un mare, mare prezentator, de aceea e atat de credibil, pentru ca ori de cate ori gresea isi cerea scuze si se corecta. Imi aduc aminte ca, pe vremea cand televizoarele erau alb-negru si se transmiteau in direct concursurile de patinaj artistic, comentatorii descriau costumele si culorile patinatorilor, iar Cristian Topescu avea puterea si fair-play-ul de a se corecta: "Va spuneam mai inainte ca rochia ei este rosu cu alb, dar va rog sa ma iertati, este roz cu alb". E aproape incredibil sa ai atata respect pentru telespectatori, cand, oricum, nimeni nu putea sa-l verifice, caci nu erau televizoare color. Asta imi propun si eu.
- Unde si cand pleci in vacanta?
- Nu stiu nici cand si nici unde plec in vacanta, nu stiu nici macar daca plec in vacanta. Daca Guvernul va avea vacanta anul acesta, vom pleca, daca nu, nu. Doar Adrian Nastase e in masura sa raspunda la intrebarea asta.
- Vi se intampla, tie si sotului tau, sa fiti remarcati si tratati ca niste adevarate VIP-uri pe strada? Cine e mai vedeta dintre voi?
- Vei rade, dar, de cand sotul meu este ministrul Sanatatii, barbatii nu se mai uita la mine pe strada atunci cand suntem amandoi. Ma distreaza sa vad cum oamenii il studiaza pe el din cap pana in picioare, desi, in mod normal, e invers, o femeie este examinata amanuntit: cu ce pantofi e incaltata, ce fusta are, ce picioare etc. Ca atrage privirea femeilor e normal, dar acum si barbatii se uita la el: cu ce e incaltat, ce ceas are, ce costum, ce cravata etc. Ce sa fac, o sa-mi scurtez fustele ca sa preiau iarasi suprematia.
- Ai poza goala cu bebelusul in brate a la Demi Moore?
- Primul raspuns, impulsiv, este "Nu". Al doilea raspuns ar fi mai nuantat, ceva de genul "nu m-am gandit".
- Cum va impartiti sarcinile pentru cresterea micutului - tu, sotul si bona?
- De Victor, zis si Vic, am grija eu impreuna cu bona lui, doamna Ani. Am mare noroc, pentru ca, in sfarsit, am gasit o femeie cu care il las pe Vic fara grija si cu care ma inteleg tare bine. Sotul meu ajunge seara acasa si, de cele mai multe ori, ii facem baita impreuna lui Vic, e de altfel singurul moment din zi cand il vede si se poate juca cu el. Pentru mine e o bucurie enorma sa-mi vad copilul in bratele sotului. Daca in mod normal e o imagine banala, cand sotul e extrem de ocupat si deseori absent, imaginea devine induiosatoare. Sa vezi un barbat imbracat in costum si cravata cu un bebe de cateva luni in brate e, oricum, induiosator.