SUETA LA O CAFEA

Anthony Delon a filmat "Omul grabit" la Bucuresti: "Romanii vorbesc toti odata, tipa unii la altii, uita sa-si inchida mobilele, dar isi fac treaba bine" Desi parintele lui se numeste Alain Delon, a

Anthony Delon a filmat "Omul grabit" la Bucuresti:
"Romanii vorbesc toti odata, tipa unii la altii, uita sa-si inchida mobilele, dar isi fac treaba bine"
Desi parintele lui se numeste Alain Delon, a visat, in copilarie, sa devina... veterinar. Pasiunea pentru actorie a ilustrului sau tata i s-a transmis, totusi, si lui Anthony, cel care s-a aflat, in ultima luna, in Romania, la filmarile pentru "Omul grabit", coproductie romano-franceza realizata de casa de productie Cine Tv Film. Ajuns la 40 de ani - pe care ii va implini in aceasta toamna -, Anthony Delon nu considera ca aceasta varsta este una a bilantului (a trecut printr-un astfel de moment la 30, atunci cand i s-a nascut si cel dintai copil). Oricum, actorul nu-si arata anii, mostenind frumusetea de la parintii sai. O doza de cochetarie nu-i lipseste, insa: a acceptat cu greu sa se lase fotografiat ieri, in ultima zi de filmare, pentru ca era machiat ca pentru scena finala, in care personajul sau moare. L-am asigurat ca este cel mai prezentabil "muribund" pe care l-am vazut pana acum si, in cele din urma, s-a lasat pe mana fotoreporterilor. S-a lasat si pe mana lui Sebastien Grall, regizorul peliculei "Omul grabit", care l-a adus la Bucuresti pentru filmari. Francezul recunoaste ca decorurile au fost superbe (Muzeul "George Enescu", Casa Oamenilor de Stiinta si Muzeul Cotroceni s-au numarat printre locatiile alese) si ca in Franta sa lucrezi in locuri similare ar fi costat enorm. Cum cinematograful european nu dispune de bugetele imense ale Hollywood-ului, trebuie gasite solutii bune la preturi rezonabile. Totusi, e de parere ca filmul de pe Batranul Continent are avantajul de a pune pret pe exprimarea sentimentelor, in timp ce la americani accentul se pune pe divertisment.
- Nu sunteti pentru prima data in Romania. Ce credeti despre aceasta tara?
- Am mai fost aici, dar numai pentru trei zile. Era ianuarie, foarte frig si multa zapada, iar noi am filmat zi si noapte.
Acum, ma aflu aici de patru saptamani si am muncit in fiecare zi, mai putin duminicile. Iar duminica, frant de oboseala, n-am mai apucat sa vad nimic. Singurele lucruri pe care le-am vazut au fost cateva restaurante, foarte bune de altfel, restaurante italienesti. As fi vrut sa fac o multime de lucruri, dar tot ce am reusit, in unica mea zi libera din saptamana, a fost sa stau in hotel, la piscina sau la sala de forta, si sa dorm. Si sa mai repet pentru saptamana urmatoare.
- Cum a fost sa lucrati cu echipa romana?
- Se vede clar ca au experienta in bransa. Seamana cu italienii, e cam haos pe platou, toata lumea vorbeste deodata, tipa unii la altii, uita sa-si inchida telefoanele mobile, dar in final fiecare isi face treaba si si-o face bine. Intr-un stil "mai latin" decat al francezilor. Pe mine nu ma deranjeaza, e mai complicat pentru regizor sau pentru asistentul sau, ei au nevoie de liniste.
- Cum v-ati descrie personajul?
- E un om mereu pe fuga ("Omul grabit", adauga, putin stricat, in romaneste), dar nu e numai atat. Si-a pierdut parintii in copilarie, au ars, i-a ramas strigatul lor: "Fugi, Pierre, fugi!", asa ca se gaseste mereu intr-un soi de panica. Lucrurile nu se misca suficient de repede pentru el. Cand femeia pe care o iubeste ramane insarcinata, doctorul - de la care a aflat deja ca este bolnav si probabil va muri - ii spune "Ia-o mai incet. Daca vrei sa traiesti, incetineste ritmul". Dar el nu poate sa faca asta, deci se indreapta sigur catre moarte. Desi se teme ca, astfel, nu va mai apuca sa-si vada copilul. E un personaj emotionant, care poarta o mare incarcatura de sentimente. Este, in acelasi timp, foarte modern, fiindca in ziua de azi oamenii nu mai au vreme sa se uite unii la altii, sa se cunoasca, sa comunice, toate in jurul lor se misca intr-un ritm ametitor.
- Aveti ceva in comun cu eroul din film?
- Da. Toti suntem grabiti uneori. Lui i se intampla asta tot timpul. Fiecare se poate regasi in acest personaj, care, atunci cand este ranit si sufera, nu lasa sa se vada asta. E metoda lui de a evada dintr-o situatie dramatica. Toti facem asa: ne confruntam cu probleme si, pentru a scapa de ele, pretindem ca nu le vedem.
- Care este cea mai dificila parte a meseriei de actor?
- Iti cere foarte multa energie. Uneori nu simti personajul de la inceput, ai avea nevoie de mai mult timp pentru a te acomoda cu el, pentru a gasi in tine emotiile cele mai potrivite, dar nu ai ragazul asta, fiindca totul e in permanenta miscare. Filmezi pe canicula, asa cum ni s-a intamplat noua saptamana trecuta, cand am pierdut, probabil, trei litri de apa pe zi, pe care trebuia sa-i pun la loc pana dimineata urmatoare. Dar meseria de actor ramane una fantastica.
E greu sa-ti pastrezi concentrarea, cateodata, sa fii in starea pe care ti-o cere situatia, sa gasesti cea mai buna cale de a-ti exprima sentimentele. E, probabil, cea mai dificila parte a meseriei, dar si cea mai interesanta.
- Care este cel mai important lucru pe care l-ati invatat pe platourile de filmare?
- Actoria inseamna sa fii natural, ca in viata de toate zilele, dar nu in acelasi ritm. Iar aceasta cadenta trebuie gasita, ceea ce uneori iti ia mult timp. Naturaletea de pe ecran are o alta densitate, o intensitate mai mare.
Am invatat multe lucruri la filmari, asa cum mi s-a intamplat si la "Omul grabit", unde am invatat mai multe despre mine. Personajul te face sa explorezi mai mult inauntrul tau. Ultimul rol pe care l-am jucat a fost cel al unui preot homosexual, asa ca, odata cu fiecare film, descoperi inca ceva, incercand sa descifrezi personajul inveti mai multe despre propria ta personalitate.
- Cum v-a afectat cariera faptul ca aveti un parinte faimos?
- Mi-a marcat drumul la inceput. Cand am inceput sa joc, eram deja comparat cu tatal meu. Cand am debutat in "Cronica unei morti anuntate", au comparat prestatia mea cu jocul lui din "Ghepardul" lui Visconti, care pentru el era al zecelea film. A fost greu, pentru ca era nedrept. Dar in viata nu le poti avea pe toate.
- Cum l-ati defini pe omul Anthony Delon?
- E complicat... Ma defineste ceea ce incerc sa-i invat pe copiii mei, ceea ce face parte din caracterul meu. Si anume ca fiecare om este egalul celorlalti. Daca intelegi asta, vei avea o anume modestie, in fata celorlalti, in fata muncii tale si chiar a ta insuti. E greu sa spun cu certitudine cine sunt, dar sunt cateva lucruri care conteaza pentru mine in viata, lucrurile pe care vreau sa le stie si copiii mei. Unul dintre ele ar fi chiar acesta, sa-i considere pe cei din jurul lor egali, sa nu faca nici un fel de diferente, de religie, de rasa, de culoare.
Altul ar fi sa nu ia viata prea in serios, pentru ca timpul - nu prea lung - pe care il avem pe lumea asta trebuie trait cat mai placut posibil.