SUETA LA O CAFEA

"M-as bucura mai mult sa primesc o pereche de ciorapi decat o floare" Afirma Elena Iuga, profesoara de la tara care preda matematica de 15 ani Profesoara Elena Iuga preda de 15 ani matematica la

"M-as bucura mai mult sa primesc o pereche de ciorapi decat o floare"
Afirma Elena Iuga, profesoara de la tara care preda matematica de 15 ani
Profesoara Elena Iuga preda de 15 ani matematica la Scoala din satul 1 Decembrie, judetul Ilfov. Are familie, are casa, are pamant in sat. Nu vrea sa auda de vreun transfer la oras. Am ales-o, la intamplare, pentru a vorbi despre statutul dascalului de la sat.
- Se mai naste vesnicia la sat?
- Se mai naste, dar din pacate dispar si multe din valori. Genii nu prea mai apar nici la sat, dar nici la oras. Am avut o fetita dintr-o familie modesta premiata la olimpiada pe judet. Copii din scoala noastra au luat premiul I pe tara la un concurs de ecologie. Avem copii care au ajuns la faza pe tara a olimpiadelor, cu toate ca potentialul elevilor cu care lucram scade de la an la an. E greu de crezut ca s-ar mai putea naste un Eminescu, un Goga, un Blaga prin satele romanesti.
- Ca sindicalista va considerati o invingatoare?
- Nu. Eu cel putin nu ma consider o invingatoare pentru ca procentele care se vehiculeaza oricum nu rezolva problema. Ce se da pe o parte, se ia pe partea cealalta. Creste salariu, intra intr-o noua grila de impozitare si ajungem sa luam luna viitoare aproape la fel. Nu sunt de acord cu tiganeala asta dintre guvern si sindicatele din invatamant. Nu ar fi trebuit sa se ajunga aici. Ar trebui sa fim apreciati la adevarata noastra valoare. La noi nu se vede produsul finit imediat, ci se vede in timp. Dascalii sunt de neinlocuit. Daca noi vom fi tratati ca pana acum, daca aceasta tiganeala intre guvern si sindicate continua, se va ajunge la stricarea totala a imaginii cadrului didactic. In primul rand, guvernantii contribuie la deteriorarea imaginii noastre. Pe mine m-a durut sufletul sa nu fiu cu elevii in prima zi de scoala si mi-a fost rusine de parintii cu care m-am intalnit prin sat pe 15 septembrie. Totusi, i-am simtit pe parinti de partea noastra.
- Mai vin taranii, cand au o problema, la invatatorul sau la preotul satului?
- Ierarhia sociala s-a cam dat peste cap. Dascalul nu mai e la fel de important ca preotul sau ca primarul. Acum sunt importanti cei care au bani, cei care au masini, cei care au afaceri cu alcool, cu terenuri. Dascalul nu mai e privit ca altadata din cauza salariilor de mizerie si a schimbarii mentalitatilor. Eu, oricum, sunt mandra ca am facut ceva pentru satul asta. Intre 2000-2004 am fost consilier si am contribuit ca scoala sa arate mai bine decat una din Bucuresti.
- Se bat profesorii pentru a trece din rural in urban. Dumneavoastra n-ati vrea sa fiti doamna profesoara la oras?
- Nu, nu. Am avut ocazia in 1990, cand s-au facut titularizarile acelea masive, sa iau post in Bucuresti, dar nu mi-a fost locul acolo. Viata la tara ma relaxeaza. Eu nu pot lasa sapa din mana. Sunt mandra de gradina mea. Apoi, la oras nu m-as fi descurcat cu salariul asta. Acolo e cu intretinere, transport..., nu se poate. Ma uitam la un coleg debutant, care face naveta de la oras si care ia 3.200.000. Eu un ou mai gasesc prin cuibare, doi litri de lapte ii iau mai ieftin de la vecina de peste drum. Salariile noastre se duc pe cele necesare copiilor. La fiecare inceput de an scolar, e frumos sa-ti schimbi toaleta, sa vina si doamna cu ceva nou. Imi pare rau, dar sunt cu aceiasi pantofi si cu acelasi costum de vreo sase ani. Ma simt bine cu acest costum si nu mi-e rusine ca-l port, atat timp cat e curat, dar poate prin sat se judeca acest lucru.
- De ce v-ati facut profesoara?
- Cred ca inainte de a te naste ai fost predestinat ce sa fii. In Scoala Generala de la Copaceni, cand un profesor avea vreo problema si trebuia sa plece, venea si ma lua si ma punea sa stau cu clasa la care nu putea sa intre. Asa mi s-a cultivat dorinta de a ajunge profesor. Parintii mei, simpli tarani, mama cu 4 clase si tata cu 7, nu m-au prea incurajat sa ajung profesoara. Am terminat clasa a VIII-a cu 10, dar am facut un liceu industrial. Eu am vrut sa studiez limbile straine la "Iulia Hasdeu" in Bucuresti, dar am fost prima generatie de la tara care nu a mai fost primita la studii in Bucuresti. Intr-un final, am fost primita la Liceul "Electronica". Si de ce m-am facut profesoara? Faceam an de an practica la Uzina "Electronica" si observam in jurul meu atata rautate intre adulti. Atunci mi-am propus sa nu ajung sa lucrez in uzina si n-aveam alta alternativa decat sa merg la facultate si sa ajung profesoara. Nu imi pare rau ca m-am facut profesoara. Iubesc foarte mult copiii.
- Mai vine taranul sa-i ceara dascalului sa-l cunune?
- Nu, pentru ca nu mai are cu ce. La mine personal n-au venit decat rudele apropiate. In schimb, ni se mai cer sfaturi. Am fost caracterizata de cineva, vazandu-ma cum sunt oprita pe strada si intrebata de diverse probleme, ca as fi "moasa comunala". Am satisfactia ca fostii elevi ma intalnesc si imi cer un sfat, pe care totdeauna il gasesc la mine, asa cum ma pricep sa-l dau.
- Recurgeti la intrebarea "Nu-i asa ca pamantul e rotund" pentru a da sfantul 5?
- Din pacate, da. Generatiile de elevi sunt din ce in ce mai slabe, iar pentru nota 5 mai fac si compromisuri de-astea. Eu, oricum, dau cu toata inima nota 5 copiilor care au bun-simt.
- La oras, nota de trecere se obtine usor cu un cartus de Kent sau cu o sticla de ceva. La tara cum e?
- (Rade). Au trecut vremurile alea cand dascalul era asaltat cu cadouri de la parinti. Si parintii o duc foarte greu. Suntem acuzati ca de 8 Martie mai primim o floare si ceva. Eu m-as bucura mai mult sa primesc o pereche de ciorapi decat o floare, sincera sa fiu. Nu refuz ceea ce-mi aduc copiii si sa spun ca e mita. In primul rand, pentru ca il jignesc pe copilul ala. Niciodata n-am conditionat pe cineva ca trebuie sa-mi aduca ceva. Orice dar pe care l-am luat, l-am luat ca pe o garantie a dragostei copilului si a respectului parintelui. Am primit si un pachet de cafea, si un dres, un sapun, o varza. Am primit odata un cozonac, altadata un borcan cu gem.
- Se ofera taranul sa vina la lucru la profesor?
- Da, se mai ofera. Am avut copii de care a trebuit sa trag pentru a le da acel 5, si atunci parintii au incercat sa fie recunoscatori. Odata eram in gradina cu buruiana pana-n gat si a venit o mamica sa ma ajute. N-am refuzat-o, ca sa n-o jignesc, dar am incercat sa o rasplatesc si eu cu bani, ca era amarata. O alta mamica a venit sa ma ajute la sapat capsuni, dupa ce i-am trecut copilul.