SUETA LA O CAFEA - "Nu cred ca unguroaicele sunt altfel decat celelalte femei"

marturiseste Ana Szeles

Pe la mijlocul anilor '60 aparea in filmele romanesti o domnisoara surprinzator de tanara despre care era greu sa te pronunti daca este actrita ori daca nu cumva este chiar o Ilona autentica, adusa la filmari dintr-un sat unguresc din Ardeal. Criticii i-au remarcat imediat talentul, iar spectatorii s-au lasat cuceriti de farmecul rostirii unor replici in care maruntele greseli de pronuntie se transformau in atuuri ademenitoare.
- Stimata Ana Szeles, desi traiti de multi ani la Budapesta, romanii inca va tin minte din zecile de filme pe care le-ati facut in tara. Haideti sa rememoram pentru cititorii ziarului Adevarul intalnirea dumneavoastra cu filmul.
- S-a intamplat in 1961, eram studenta in anul intai la Institutul de Teatru din Targu Mures si ne-am trezit intr-o zi cu niste producatori de la Bucuresti care cautau actori pentru un film. Ne-au facut fotografii la toti, am discutat, iar profesorii ne-au spus ca nu este cazul sa ne imaginam mari vedete, astfel de probe se dau in fiecare an insa n-a fost ales nimeni sa faca film. Eu nu stiam atunci prea bine romaneste, dar tin minte ca in momentul in care am urcat pe scena regizorul, mi-a spus sa zambesc. El vorbea incet, eu n-am inteles ce spune, si-atunci operatorul si-a dat seama ca nu inteleg si a strigat la mine sa zambesc. Asa de mult m-am bucurat ca inteleg ce spune, ca am zambit foarte tare si ei au prins expresia asta a mea. Apoi m-au chemat la probe, am reusit si in vacanta am facut filmul. S-a numit "Vacanta la mare" si a fost primul film romanesc color pe ecran lat.
- Cu cine ati jucat in primul film?
- Partenerul meu a fost Alexandru Repan, Iurie Darie era deja o vedeta si eu eram incantata ca il vad "in realitate" si ca pot juca impreuna cu el, iar dintre actrite le amintesc pe Melania Carja si Ileana Sandu. in film era vorba de trei fete, studente, care munceau pe litoral in timpul vacantei ca sa construiasca socialismul. Baietii se pregatisera sa mearga la munte, dar au ajuns la mare, si de-aici incepea actiunea filmului, cu intalniri, dragoste, incurcaturi si multa muzica. Tare placute amintiri am de la acel film, unde eu a trebuit sa invat schi pe apa. Iti dai seama!? Am invatat bine de tot cu un profesor si dupa aceea, cand am fost invitata la Acapulco, eram cu directorul festivalului, cu regizori si cu actori si ne uitam cum fac unii schi pe apa. Am spus ca si eu stiu si ei s-au mirat tare. Cum, tu stii, unde ai invatat tu schi nautic in Romania?! Si au adus acolo tot ce trebuie si au spus, no, sa te vedem! Si asa emotii am avut sa nu cad, dar n-am cazut, apa era curata, fara valuri.
Au scris atunci in ziare ca romanii nu traiesc asa prost cum se spune.
- A urmat apoi "Padurea spanzuratilor"?
- "Padurea spanzuratilor" este al treilea film, al doilea a fost "La varsta dragostei", de Francisc Munteanu. Si acolo am avut rol foarte mare si s-a intamplat ca zilele trecute am descoperit ceva foarte emotionant legat de acel film. Eu jucam o fata care se indragosteste de un baiat abia iesit din inchisoare. Ei bine, acum o saptamana am fost la Oradea, la intalnirea de patruzeci si cinci de ani de la terminarea liceului, acolo m-am intalnit cu niste fosti colegi care mi-au povestit cum au vazut acel film cand se aflau in inchisoare. Erau tineri, au facut niste manifeste cu "Sa traiasca libertatea", dupa revolutia din 1956 de la Budapesta, si i-au bagat la inchisoare. Acolo, dupa cativa ani, pentru buna purtare le-au prezentat un film in care m-au vazut pe mine. Ei nici nu stiau ca am ajuns actrita, dar au vazut numele meu, m-au recunoscut, si-acum imi face pielea de gasca daca povestesc.
- Cum a fost intalnirea cu Liviu Ciulei?
- Eram tot studenta cand am filmat, eram in anul trei, iar Ciulei dorea neaparat o unguroaica pentru rolul Ilona. Cand m-a vazut la probe a spus, gata, nu mai cautam, ea este Ilona. Filmul a avut mare succes, a fost la multe festivaluri in strainatate si a luat premii. Tin minte ca la Festivalul de la Mamaia am luat premiul pentru interpretare feminina, apoi a fost sarbatoare si party, dar eu abia asteptam sa merg in camera de hotel sa invat pentru examene. Cand am povestit la Institut, profesorii au ras de mine, au spus ca de ce nu m-am simtit bine, ca ei erau innebuniti cand au auzit la radio ca eu am castigat, abia asteptau sa ma felicite, nu sa-mi faca probleme la examene.
Am lucrat bine cu domnul Ciulei, ma lauda la toata lumea ca sunt talentata si disciplinata.
- Apareati foarte spontana si fireasca in rolurile in care v-am vazut. Era elaborata acea spontaneitate, lucrati mult la un rol?
- Nu era greu, imi venea foarte usor sa-mi fac rolurile. Doar ma uitam in ochii lui Ciulei si intelegeam tot ce trebuie sa fac. La fel de mult m-a ajutat si Victor Rebengiuc.
Eu m-am inteles bine cu toti actorii, dar cu Victor si cu Florin am jucat extraordinar de bine. Florin Piersic mi-a fost foarte bun partener de scena, cu el m-am simtit intotdeauna in siguranta.
- Florin Piersic v-a fost si partener de viata multi ani. Cum l-ati cunoscut, cum v-ati indragostit?
- Nici nu mai stiu cum l-am cunoscut, cred ca la Buftea, la filmari, dar el era casatorit atunci si tin minte ca ma tot invita la teatru. Francisc Munteanu mi-a spus sa nu ma duc ca o sa ma indragostesc de el, dar eu totusi m-am dus. Am vazut cateva spectacole, apoi nu s-a mai intamplat nimic. in schimb, Florin intotdeauna mi-a scris cate o vedere, de peste tot unde se afla, ani de zile. Dupa opt ani de la divortul lui am facut un film impreuna, "Elixirul tineretii", si acolo la filmare ne-am indragostit si imediat ne-am casatorit.
- Si cat a durat marea dragoste?
- Aproape cincisprezece ani. Dar in acest timp noi am trait separat, eu la Cluj, el la Bucuresti si umblam unul la altul, ca amantii.
- De ce nu l-ati urmat la Bucuresti?
- A fost mai complicat. Eu eram angajata la Teatrul Maghiar din Cluj, acolo primeam roluri principale si imi era teama ca daca ma duc la Bucuresti voi ajunge doar sa duc tava pe scena. in plus, familia mea, radacinile, toate imi erau in Ardeal. Copilul nostru statea cu mine, Florin n-avea nici o treaba, venea in vizita, si-atat. Tot ce era greu, scoala, boala, totul eu am facut.
- Despre unguroaice se spune fie ca sunt sigur fidele, fie ca sunt foarte altruiste, generoase peste masura. Riscati un calificativ in acest sens?
- Stiu unde bati, dar raspunsul meu este ca la acest capitol nu se poate generaliza. Eu am cunoscut unguroaice care au trait cincizeci de ani cu acelasi barbat, dar am si prietene si cunostinte care au divortat o data, de doua ori. Nu cred ca unguroaicele sunt altfel decat celelalte femei.
- Ati divortat usor de Florin Piersic?
- Divortul nostru a fost civilizat, dar a durat foarte mult, de vreo cinci ori am dat divort. Problema era ca Florin fusese coleg de scoala cu majoritatea avocatilor din Cluj - el nu dorea sa divortam - si de cate ori venea la proces le spunea cateva bancuri avocatilor, iar acestia incercau sa ma convinga sa nu divortez. A cincea oara, dupa ce am platit multe taxe, am zis, Florine, hai sa divortam, nu spun la nimeni. Mi-a spus ca ma iubeste, ca nu poate trai fara mine, insa pana la urma a acceptat si ne-am despartit elegant.
- Dupa Florin Piersic a mai urmat alt mariaj?
- Nu.
- De ce?
- N-am mai avut putere pentru inca o casnicie. Aveam copilul, pe Daniel, iar raspunderea era prea mare ca sa mai incerc inca o data.
- Cand ati venit la Budapesta?
- in 1989.
- A fost greu sa plecati din Romania in acea vreme?
- Nu a fost usor, am asteptat doi ani pana mi-au iesit actele. Eu am spus ca vreau sa intregesc familia, aveam aici rude si asa m-au lasat sa plec.
- V-ati putut continua cariera in Ungaria?
- La inceput nu mi-a fost usor, dar am avut multi prieteni si imediat am primit serviciu la teatrul "Thalia". Am jucat acolo pana cand s-a desfiintat teatrul, apoi m-am pensionat. Dar cum in meseria noastra apar roluri la toate varstele, am avut noroc ca in ultimii ani am primit oferte pentru filme de televiziune si, mai nou, am filmat si cateva reclame pentru doua televiziuni straine.
- Unde va simtiti acasa, Ana Szeles?
- Cand plec la Oradea spun ca ma duc acasa. Dupa ce stau cu rudele si cu prietenii le spun, no, eu trebuie sa ma intorc acasa, la Budapesta. Cred ca acasa este acolo unde te simti bine, iar eu ma simt bine unde sunt prietenii si cei dragi mie.