SUETA LA O CAFEA - As deveni foarte rea, daca as afla ca am fost inselata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

recunoaste Betty, de la Etnic

Iubitorii muzicii etno o stiu de acum cativa ani, cand aparea pe ecrane imbracata intr-o ie alba si canta de rupea pamantul "Sunt o fata frumusica", topaind printre masini de lux. Fragila, micuta ca o papusa, Betty, lidera trupei Etnic, a reusit sa se impuna printr-un stil mai putin abordat de colegii de breasla: vechi incantatii dacice, mixate si ritmate la nivelul secolului XXI, cum ar fi hitul "Blestem" despre care s-a spus ca a reusit sa "trezeasca" din adormire spirite ale unor vremuri de mult apuse, care au "intervenit" in timpul filmarilor la videoclip. De atunci, pasiunilor sale pentru muzica si actorie li s-a mai adaugat una: cea pentru paranormal.
- Ce mai faci, Betty? Ce pregateste fanilor trupa Etnic?
- Sunt bine, sanatoasa. Muncesc, pregatesc noul album care contine si o piesa in limba germana. Sper sa fie un succes, mie imi place foarte mult, am pus suflet in aceste melodii.
- E adevarat ca vrei sa te casatoresti anul acesta?
- Multe se spun, dar putine sunt adevarate. Totusi, pentru cei curiosi sa afle amanunte despre mine pot sa le declar ca inca nu ma casatoresc, mai am multe lucruri de facut pana in acel moment al vietii. Deocamdata sunt foarte ocupata cu muzica si cu scoala. Acum sunt studenta la sectiunea actorie din cadrul unei universitati particulare.
- Unde iti petreci vacantele de obicei? Vara asta ai avut concediu?
- Vacantele sunt micile pauze intre turnee si le petrec fie la munte, la aer curat, unde ma odihnesc putin, fie in orasele prin care trec. Vara aceasta, spre exemplu, am fost in Chicago si bineinteles ca am incercat sa imbin utilul cu placutul. Am sustinut cateva concerte, apoi m-am plimbat, am vizitat orasul, a fost foarte frumos. Imi place ceea ce fac si ma distrez de minune pe unde calatoresc. Cand revenim in tara, cu bateriile incarcate si cu forte noi, ne asteapta multa munca pentru ca avem multe contracte de onorat si de inregistrat noul album despre care tocmai ti-am vorbit.
- Crezi in blesteme si vraji?
- Sa stii ca eu cred. Chiar ma pasioneaza acest domeniu si am citit multe despre tot ce tine de ezoteric, de astrologie, intamplari paranormale. Aceasta lume a vrajilor si a ghicitului e stranie si uneori periculoasa. Trebuie sa stii cand sa te opresti. Am fost de ziua mea la o vrajitoare ca sa-mi spuna cate ceva despre viitor. Dupa ce m-a privit indelung, mi-a dat in carti si in cafea. Am avut o senzatie stranie, mi se facuse frig. Apoi a zis ca voi face o calatorie in strainatate si ca voi avea parte de bani si succes. Si uite, calatoria am facut-o: am fost in America.
- Povesteste-mi cate ceva despre melodia "Blestemul". Cum a fost la filmari?
- Imi este foarte apropiata de suflet. Cand am facut inregistrarile, producatorii au stins lumina, ca sa imi pot intra in stare. Trebuia sa traiesc intens momentul. Inainte de asta am tinut o cura de slabire ca sa par mai palida, mai diafana. In cele din urma piesa a avut si are un mare succes la public. A prins foarte bine. Am auzit ca barbatii reactioneaza deosebit la auzirea piesei, insa femeile am observat ca o canta intr-una... mai ales cand sunt suparate pe "el", pe iubit.
- Ai trecut vreodata pe langa moarte?
- Nu cred ca mi s-a intamplat sa fiu chiar in pericol de moarte. Dar au fost intr-adevar momente, cand mergeam sau veneam din turnee, in care era sa facem accidente de masina. Acestea insa au fost evitate la timp. Ma speriam, evident, simteam ca-mi sta inima in loc. Pe moment mi se parea ca a trecut moartea pe langa mine, dar, ulterior, dupa ceva vreme, imi dadeam seama ca nu a fost ceva chiar asa de grav. Si, oricum, eu sunt o fire optimista, uit repede necazurile.
- Daca ai iubi un barbat si te-ar parasi pentru alta, ce-ai face? Ai recurge la blesteme ca sa te razbuni?
- In primul rand nu ma consider o femeie care ar putea fi parasita vreodata. Nu am de ce sa fiu parasita! Si sunt sigura ca, daca as simti ca se raceste o relatie, as "da eu prima papucii" respectivului personaj din viata mea. Oricum, iti dai seama ce blestem reusit ar iesi daca mi-as pune eu mintea eu el! Chiar daca par firava si micuta de inaltime, am o mare forta interioara, sunt foarte ambitioasa si orgolioasa. Daca cineva ma face sa sufar, va suferi.
- Te-am vazut cum te luptai in ring cu Denisa de la Bamby. Ai putea sa-mi spui ce dimensiuni ai?
- Ne-am luptat noi, dar sa stii ca suntem prietene in continuare. Intr-adevar, ea e mai inalta decat mine, dar m-am descurcat, zic eu, meciul s-a terminat cu egalitate. In momentul de fata, eu am un metru si 57 de centimetri inaltime si 45 de kilograme.
- Ce faci, cum reusesti sa iti mentii silueta?
- Pai, nu prea fac nimic special. Din cand in cand mai merg la un salon de frumusete. Imi mentin silueta fara probleme. Mananc orice, la orice ora, nu ma abtin absolut de la nici o bunatate. Chiar de multe ori mi se intampla sa imi fie foame noaptea tarziu. Sa stii ca ma apuc sa mananc, nu ma uit ca e ceasul trei sau patru, daca ma roade stomacul, nu rabd. Nu suport insa carnea de miel si de peste. Prajiturile sunt preferatele mele, desigur. Si daca se poate spune asa, am un mare viciu: ciocolata. Mananc foarte multa, nu ma pot stapani.
- Cu ce te ocupi in afara de muzica?
- Atunci cand am cateva clipe libere, imi place foarte mult sa inot. Ma relaxeaza. As fi in stare sa stau ore in sir in apa. Apoi, ador actoria. Deja pot spune cu mana pe inima ca am facut o pasiune pentru teatru. Din cauza aceasta m-am si inscris la sectia actorie.
- Unde si langa cine iti gasesti linistea atunci cand ai necazuri?
- Langa familie si prietena mea cea mai buna. Uneori si intr-o baie cu spuma si multe lumanari parfumate, muzica preferata, poate o crema de whisky. De multe ori insa prefer sa fiu si singura cu gandurile mele... daca se poate si pe malul marii... desi asta se intampla cam rar... oricum, de fiecare data cand ajung la mare incerc sa imi gasesc un moment in care sa fiu singura pe plaja.
- Ce se ascunde in spatele periculoasei Betty care-si blestema iubitul in cantec?
- Cam acelasi lucru, daca, sa zicem, persoana iubita ma insala pana la urma. Adica o Betty care il blesteama pe cel care o face sa sufere. Nu suport infidelitatea si chiar m-as dezlantui, as deveni foarte rea, as fi ca o furtuna daca as afla ca am fost inselata. Si sunt convinsa ca orice femeie, la un moment dat, a simtit la fel.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite