SUA vor să-şi păstreze angajamentul în Asia
0Bush linişteşte spiritele, la Singapore
Preşedintele Bush a ajuns, ieri, la Singapore, prima etapă a turneului său în Asia, care are loc, între altele, în condiţiile îngrijorării provocate de proliferarea ameninţărilor teroriste, de recentul test nuclear nord-coreean, ca şi de posibilitatea reducerii angajamentului american faţă de ţările asiatice, după victoria democraţilor.
Explicabilă de aceea atenţia cu care a fost urmărit discursul rostit de Bush la Universitatea Naţională din Singapore. Nu întâmplător, preşedintele a ales ca debut al turneului său acest oraş-stat, care este un fel de placă turnantă a continentului, întreţine relaţii strânse cu America şi este un aliat declarat al acesteia în lupta împotriva terorismului. Bush a ţinut să-i asigure pe partenerii săi din Singapore şi din întreaga Asie, uşor neliniştiţi de evoluţiile din ultima vreme, că pot conta în continuare pe SUA ca un reazem de nădejde în a combate terorismul, a pune stavilă ambiţiilor nucleare nord-coreene şi, nu în ultimul rând, în a acţiona pe mai departe pentru liberalizarea comerţului. De altfel, partea principală a turneului o constituie prezenţa preşedintelui la lucrările summitului APEC (Forumul Economic Asia-Pacific) care se deschide astăzi la Hanoi.
Referindu-se indirect la victoria în alegerile parlamentare a Partidului Democrat, care are o atitudine mai rezervată faţă de implicarea Americii pe continentul asiatic, Bush a respins "vechile tentaţii ale izolaţionismului şi protecţionismului... vocile care ne îndeamnă să ne retragem din lume". Trebuie să fim dispuşi să înfruntăm ameninţările comune şi să ne ajutăm partenerii să construiască societăţi ale speranţei în această zonă vitală, a spus el, adăugând că America îşi va continua eforturile pentru crearea unei zone a liberului schimb în vastul perimetru Asia-Pacific şi nu va tolera ca armele nucleare să ajungă în mâinile regimurilor ostile ori ale reţelelor te-roriste.
Războiul din Irak şi cel din Vietnam nu se aseamănă
Discursul a precedat deschiderea Forumului APEC, care pentru prima oară se va ţine la Hanoi, în Vietnam, la trei decenii după încheierea în această parte a lumii a singurului război pierdut de SUA în întreaga sa istorie. Motiv pentru care există în rândurile unor critici tentaţia de a face o paralelă între acest război şi cel care se desfăşoară în prezent în Irak. În drum spre Hanoi, Condoleezza Rice a respins categoric orice fel de paralelism în această privinţă. Polul Americii a fost acum cu totul altul, şi anume acela de a ajuta poporul irakian să scape de un dictator sângeros în persoana lui Saddam Hussein, a afirmat ea.