S-a stins Fănuş Neagu
0Un important reprezentant al generaţiei ’60 din literatura română, autor al memorabilului roman „Îngerul a strigat“, a încetat ieri din viaţă, în vârstă de 79 de ani. Prozatorul, dramaturgul şi cronicarul sportiv Fănuş Neagu a murit în noaptea de luni spre marţi, la Spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferinţe.
Fănuş Neagu, născut la 5 aprilie 1932, a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. Scriitorul a decedat „ca urmare a unei afecţiuni neoplazice metastazante, consumptive şi cu evoluţie îndelungată", se arată într-un comunicat al unităţii sanitare. Trupul neînsufleţit al scriitorului va fi depus azi la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti (USR), urmând ca mâine să aibă loc înmormântarea, la Cimitirul Bellu.
EXCLUSIV ADEVĂRUL Fănuş Neagu, interviu: "M-am tutuit cu sfinţii!"
Vorba lui Dinescu: „Fănuş Neagu iubea vinul alb şi mâncarea de peşte“
Din grupul „şaizeciştilor"
La ceasul bilanţului, Fănuş Neagu este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai generaţiei „şaizeciştilor", susţine criticul Nicolae Manolescu. „A debutat încă în 1959, iar volumele lui de povestiri (cinci la număr) din prima parte a operei au apărut până la jumătatea deceniului 7, când s-a produs mutaţia principală în literatura română. Cu toate acestea, povestirile lui Fănuş Neagu de început nu poartă aproape deloc pecetea timpului", spune Manolescu.
„Primul lui roman, «Îngerul a strigat», este unul dintre cele mai întunecate romane despre «obsedantul deceniu», poate singurul tragic cu adevărat. Fănuş Neagu a trecut ca un prozator artist, pitoresc şi straniu. Dintre scriitorii generaţiei '60, el este, împreună cu Dumitru Radu Popescu, al doilea care vine cu o imagine cu adevărat realistă asupra epocii, după Marin Preda şi înainte de Ivasiuc, Buzura, Ţoiu", explică criticul literar. Romanul lui Fănuş Neagu, „Îngerul a strigat", apărut în 1968, a fost considerat, la acea vreme, „evenimentul editorial al anului" şi se menţine, după 40 de ani de la apariţie, drept „un titlu de referinţă al prozei româneşti postbelice".
Bolnav de „metaforită"
Cu acelaşi mare entuziasm au fost primite şi celelalte romane ale lui Fănuş Neagu - „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe" (1976), „Scaunul singurătăţii" (1987) şi „cântecul său de lebădă", „Amantul Marii Doamne Dracula" (2001) -, ca şi numeroasele sale volume de povestiri. Totodată, Fănuş Neagu excela în plasticitatea cu care folosea resursele limbii materne, fiind socotit ca unul dintre cei mai mari stilişti pe care i-a dat literatura autohtonă.
Dinescu despre dispărut
Poetul Mircea Dinescu a declarat că Fănuş Neagu a intrat în mitologie, mai mult decât alţi autori, datorită „metaforei care l-a făcut celebru, hazului şi farmecului său". „Încă un scriitor intrat în mitologie în timpul vieţii, intră într-o mitologie mai mare, unde patimile trebuie să dispară fiindcă, trebuie să recunoaştem, lumea scriitoricească a trăit în bisericuţe diferite. Fănuş Neagu a făcut o mare figură în lumea literară. A rezistat mai mult decât colegii lui de generaţie, având în vedere că toţi ceilalţi au murit în jurul vârstei de 50 de ani", spune Mircea Dinescu. Poetul a insistat în a-l defini pe dispărut ca pe „un mare băutor", celebru pentru vorba sa „cel mai bun vin este alb, rece şi gratis".
„Proza românească pierde un mare scriitor. Eu pierd şi un mare prieten. Fănuş Neagu a fost un om foarte curajos, el s-a luptat de mulţi ani cu o boală grea şi credeam că va reuşi să o învingă. Dispare odată cu el nu numai scriitorul excepţional care a fost, dispare şi un personaj, un personaj foarte original al vieţii literare. Dispare un stil de a fi scriitor într-o istorie rea", a spus, pentru Mediafax, criticul literar
Eugen Simion.
„Hoţ de cai şi de muieri"
„Mi se pare că sufăr de melancolie fără corb", îi declara scriitorul, într-un interviu dat acum câţiva ani, criticului literar Daniel Cristea-Enache. „La 70 de ani mă simt ca o pădure de salcâmi din Bărăgan - aia din malul viei noastre", insista în a-şi descrie neobosita „tinereţe" neîntrecutul povestitor. „Mie, de pildă, Dumnezeu mi-a dat patima scrisului, norocul de-a gândi în metafore şi dragostea nestinsă de Dunăre şi de Câmpia Brăilei cea plină de pasul lupului, pânda hoţului de cai şi de muieri, de răsuflarea ploii într-o mănuşă de iarbă...", spunea Fănuş Neagu.
Un autor prolific
Opera lui Fănuş Neagu a fost publicată pe parcursul a peste patru decenii şi este alcătuită din următoarele volume:
- Ningea în Bărăgan, proză scurtă, 1959
- Somnul de la amiază, proză scurtă, 1960
- Dincolo de nisipuri, schiţe şi povestiri, 1962
- Cantonul părăsit, proză scurtă, 1964
- Caii albi din oraşul Bucureşti, povestiri pentru copii, 1967
- Vară buimacă, proză scurtă, 1967
- Îngerul a strigat, roman, 1968
- Echipa de zgomote, teatru, 1970
- Casa care se leagănă, poveşti pentru copii, 1971
- În văpaia lunii, povestiri, 1971
- Cronici de carnaval, cronici sportive, 1972
- Fântâna, nuvele, 1974
- Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, roman, 1976
- Cronici afurisite sau poeme cântate aiurea, cronici sportive, 1977
- Cartea cu prieteni, portrete, 1979
- Scoica de lemn, teatru, 1981
- Insomnii de mătase, publicistică, 1981
- Pierdut în Balcania, proză scurtă, 1982
- A doua carte cu prieteni, portrete, 1985
- Întâmplări aiurea şi călătorii oranj, pagini despre fotbal, 1987
- Scaunul singurătăţii, roman, 1987
- Povestiri din drumul Brăilei, proză scurtă, 1989
- Ţara hoţilor de cai, ciclu de romane, 1991
- Casa de la miezul nopţii, teatru, 1994
- O partidă de pocher, nuvele, 1994
- O corabie spre Bethleem, nuvele, 1997
- Năluca, teatru, 1997
- La umbra crailor de ghindă. Convorbiri cu M. Ispirescu, 2001
- Amantul marii doamne Dracula, roman, 2001
- Punţi prăbuşite, 2002
O viaţă
S-a născut, botezat Ştefan, la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila. Fiul lui Vasile Neagu şi al Paraschivei (născută Miroslav), ţărani.
- Şcoala elementară în comuna natală (1939-1944).
- Liceul militar la Iaşi (din 1944), continuat la Câmpulung Muscel şi absolvit la Iaşi (1948).
- Şcoala pedagogică la Bucureşti (1949-1951) şi Galaţi (1951-1952), unde ia contact cu cenaclul din localitate.
- Cursant la Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu" (1952-1953).
- Profesor suplinitor de română în comuna Largu, raionul Făurei (1953-1954).
- Redactor, la „Scânteia tineretului" (1954-1956).
- Studii universitare de filologie la Bucureşti (1954-1957; fără examen de licenţă).
- Debut în revista „Tânărul scriitor" (1954), cu nuvela „Duşman cu lumea".
- Debut editorial cu volumul de povestiri şi nuvele „Ningea în Bărăgan" (1959), urmat de mai multe culegeri de proză scurtă.
- Cu romanul „Îngerul a strigat" (1968), titlu de referinţă al prozei româneşti postbelice, cunoaşte deplina consacrare.
- A fost redactor la revistele „Luceafărul" şi „Amfiteatru".
- Activitate de cronicar sportiv al revistei „România literară".
- În colaborare cu V. Ornaru, a dat piesa „Apostolii" (1973), iar singur, „Echipa de zgomote" (1970) şi „Scoica de lemn" (1978), reprezentată la Teatrul Nottara (1979).
- În 1993 i se joacă, la Teatrul Naţional din Bucureşti şi Timişoara, piesa „Casa de la miezul nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".
- Autor de scenarii de film. Ca actor a debutat în filmul „Casa de la miezul nopţii". A mai jucat în filmul „Crucea de piatră".
- Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1964, 1968, 1970, 1976 şi 1977.
- În perioada decembrie 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
- În noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.
„Un joc de artificii lingvistice"
Acum douăzeci-treizeci de ani, în subsolurile întunecoase ale Casei Scânteii, tipografii se adunau în fiecare noapte în jurul linotipistului care culegea cronica sportivă a lui Fănuş Neagu şi o citeau pe măsură ce era culeasă. Niciun scriitor român nu se mai bucura de o asemenea popularitate. Nichita Stănescu era iubit, Marin Preda - respectat, Mircea Dinescu - simpatizat, dar numai de către cunoscătorii de literatură. Fănuş Neagu avea mii de cititori şi în rândul celor care ignorau literatura în viaţa lor de fiecare zi.
Existau şi alţi autori dornici de notorietate - Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Ion Băieşu, Mircea Radu Iacoban - care scriau cronici sportive pentru a se face cunoscuţi de publicul larg. Nimeni nu reuşise însă să trezească un asemenea interes ca Fănuş Neagu. Rubrica sa, găzduită de „România literară" şi, ulterior, de „Luceafărul", era intitulată „Sport", dar se ocupa aproape exclusiv de fotbal, domeniu al pasiunilor dezlănţuite.
Iniţial, scriitorul şi-a impus o anumită disciplină de comentator sportiv, divagând cât mai puţin şi dând satisfacţii cititorilor prin curajul de a spune fără reţinere, de la obraz, tot ce credea despre meciurile văzute şi despre aranjamentele din culise. S-a şi împrietenit, la cataramă, cu un mare jucător, Cornel Dinu, pe care l-a susţinut pătimaş ori de câte ori a avut prilejul şi pe care l-a şi făcut personaj de roman (transformându-l din brunet în blond, desigur, din raţiuni artistice!): Eduard Valdara, din „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe".
„act de educaţie publică"
Treptat însă, cronicile lui sportive şi-au pierdut caracterul de cronici sportive şi au devenit nişte scrieri literare, în care vorbele afurisite, potrivite cu iscusinţă, ca în pamfletele lui Tudor Arghezi, se asociau cu descrieri de natură feerice şi expresii ale beatitudinii, de genul celor din proza imnică a lui Geo Bogza. Interesant este că oamenii stadioanelor nu s-au simţit deloc dezamăgiţi constatând că în cuprinsul articolelor nu mai existau decât rareori referiri la fotbal. Ei s-au obişnuit cu stilul lui Fănuş Neagu, recunoscând în frenezia trăirii şi în atmosfera de sărbătoare esenţa marilor competiţii sportive. Scriitorul i-a iniţiat astfel, fără ştirea lor, în frumuseţea literaturii. Servindu-se de o limbă română aleasă, el a făcut şi un act de educaţie publică, pentru care toţi scriitorii ar trebui să-i fie recunoscători.
În romane nu există personaje propriu-zise, ci un Fănuş Neagu multiplicat. În toate rolurile pe care le interpretează, scriitorul vorbeşte la fel. Cu alte cuvinte, personajele tind să nu se mai diferenţieze prin limbaj, devenind doar nişte prilejuri pentru autor de a se lansa în tirade fanteziste. Proza sa trebuie privită nu neapărat ca proză, ci ca un joc de artificii lingvistice. Şi, adeseori, spectacolul este captivant, oferind momente de splendoare ale limbii române. Alex. Ştefănescu
"Povestirile lui Fănuş Neagu de început nu poartă aproape deloc pecetea timpului. Primul lui roman, «Îngerul a strigat», este unul dintre cele mai întunecate romane despre «obsedantul deceniu», poate singurul tragic cu adevărat."
Nicolae Manolescu
critic literar
"Fănuş Neagu a făcut o mare figură în lumea literară.Fănuş Neagu a rezistat mai mult decât colegii lui de generaţie, având în vedere că toţi ceilalţi au murit în jurul vârstei de 50 de ani. A fost şi un mare băutor."
Mircea Dinescu
poet
Cornel Dinu nu va merge la înmormântare
Dorin Chioţea
Fostul mare fotbalist Cornel Dinu, finul lui Fănuş Neagu, era ieri răvăşit de durere, la aflarea veştii că scriitorul s-a stins din viaţă. Cei doi au fost extrem de apropiaţi, Dinu văzând în maestru un adevărat mentor fără de care nu lua nicio decizie importantă în viaţă sau în carieră. Dialogul nostru cu simbolul lui FC Dinamo a fost întrerupt de multe lacrimi ale acestuia:
Fănuş Neagu, alături de finul său, Cornel Dinu Foto: Mediafax
„Odată cu Fănuş a murit şi o mare parte din mine. Ne ştiam din 1967, când la barul Melody ne-a oferit cadou mie şi Mopsului (n.r. - regretatul internaţional Florea Dumitrache) o cutie cu bomboane fondante. De atunci am rămas cei mai buni prieteni din lume. Fănuş m-a cununat cu Silvia şi mi-a botezat fiul, pe Corneluş. El şi scriitorul Ion Băieşu erau rezervoarele mele de umor, de candoare, de bunătate. Fănuş a fost cel mai bun şi cel mai modest om din lume; a fost un geniu al neamului românesc, al frazei, un tip cu o cultură şi cu o sete de cunoaştere fără egal".
„A suferit enorm"
A murit înconjurat de familie, de soţia Stela şi fiica sa, Anita, sub grija doctorului Bălţăţeanu, soţul Maiei Morgenstern. Dinu povesteşte: "Pe la 5.00 dimineaţa l-am vazut şi eu: avea faţa mortuară a unui om dezamăgit crunt de ce fac ăştia cu ţara asta. O decepţie totală pe care o va duce cu el în mormânt. A suferit enorm pentru acest neam şi pe vremea comuniştilor, dar mai ales în democraţia originală".
Ceremonia funerară nu va fi apanajul fostului mare sportiv: "Nu o să merg la înmormântare, de o săptămână nu pot să dorm, sunt terminat, am o depresie cruntă. Nu-l mai pot vedea mort pe Fănuş şi nici măcar sicriul nu vreau să-l privesc. Am înţeles că sicriul va fi închis... De zeci de ani n-a existat Revelion, Crăciun sau Paşte fără el. Nici nu ştiu cum să-i spun Silviei, care e internată în spital la Geneva. Ooof, Doamne, de ce şi cât mă mai laşi să trăiesc?!...".
Ca şi cum această moarte aşteptată, dar atât de dureroasă, n-ar fi fost de ajuns, sufletul lui Cornel Dinu e mult mai încărcat decât poate duce. În plus, are organismul extrem de slăbit de oboseală cronică (doarme maximum 2h/ noapte) şi de stres. Intervenţia chirurgicală efectuată luni, la Geneva, pentru salvarea piciorului drept al soţiei sale suferindă de diabet avansat şi ateroscleroză, nu are rezultate satisfăcătoare.
„Marele Blond" şi balonul rotund
Fănuş Neagu a iubit fotbalul şi nu i-a fost ruşine de asta nici după ce a devenit academician. Brăileanul a scris cronică sportivă timp de 40 de ani. Era atipic. Nu s-a sfiit niciodată să-şi mărturisească partizanatul pentru unele echipe şi să le trateze cu indiferenţă pe altele. A renunţat să mai scrie despre fotbal acum şase ani, când România a pierdut, scor 2-5, un meci oficial cu Danemarca.
S-au cunoscut la o prăjitură
Cornel Dinu povesteşte în romanul său autobiografic, „Zâmbind din iarbă", modul în care l-a cunoscut pe Fănuş Neagu. Întâlnirea a avut loc, unde altundeva decât într-un local unde se cinsteau laolaltă fotbaliştii şi artiştii.
„La o masă, marele blond, Fănuş Neagu, piticul Guţă Băieşu, şi ceva actori. Amândoi scriau şi despre fotbal, înălţător ca metafore, şi ne-au atacat (...) «Vă admirăm foarte mult, şi eu şi domnul Băieşu, ca jucători tineri, talentaţi. Văd că o aveţi şi cu şpriţul, aşa că aveţi grijă. Contaminează. De aceea vrem să vă alintăm cu ceva dulciuri de la galantarul de prăjituri. Alegeţi-vă!...»".
De atunci, Dinu şi Fănuş au devenit nedespărţiţi. Romancierul a ajuns naşul dinamovistului. Aşa scriem noi. Fănuş a scris-o aşa: „Şi într-o seară mângâiată de ciorchini de liliac vioriu, l-am cununat pe Cornel Dinu cu Silvia şi, peste câtva timp, le-am botezat copilul. Era în vremea când dădea frunză verde (...) şi în ureche ne gâlgâia tinereţea pe care n-o credeam pieritoare". Cristian Delcea, Andrei Crăciun
"Fănuş Neagu a iubit fotbalul şi nu i-a fost ruşine de asta nici după ce a devenit academician."
Andrei Crăciun
jurnalist
Se încarcă comentariile...
