Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

S-a întors acasă în sicriu, pentru că a visat o viaţă mai bună

15 mai 2010, 14:43 |  Autor: Paula Ciotloş | 

Cuvinte cheie: afganistan, valerica leu, militar brasov, vanatori de munte brasov, brasov,

13 soldaţi români au murit în ultimii opt ani în Afganistan

13 soldaţi români au murit în ultimii opt ani în Afganistan

 

Trupul militarului ucis în Afganistan a ajuns acasă. Militarul braşovean Valerică Leu, a murit miercuri în Afganistan, după ce a călcat pe o mină antipersonal. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost adus la Braşov, iar mâine va fi înmormântat cu onoruri militare.



Sicriul a fost purtat de braţe de colegii lui, de la batalionul 33 Vânători de Munte şi a fost depus la biserica Sfântul Ioan Botezătorul, din cartierul Craiter.

De asemenea, Valerică Leu care a fost înaintat ieri, la ceremonia de pe Aeroportul Otopeni, când a fost adus în ţară, la gradul de sublocotenent post-mortem. Tot ieri a primit şi Ordinul Naţional Steaua României în Grad de Cavaler pentru militari cu însemn de război din partea preşedintelui României.

Valerică Leu, din Braşov, se afla la a doua misiune în Orientul Mijlociu.

Vezi cum a murit militarul braşovean

Braşoveanul a plecat în Afganistan cu gândul că va putea cumpăra un apartament în care să stea cu soţia şi copilul lor. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, locuia cu chirie într-un cămin militar de garnizoană al Vânătorilor de Munte Braşov. Soţia sa este, de asemenea, cadru militar.

Familia sa primeşte, după decesul acestuia, 80.000 de euro asigurare de viaţă, contravaloarea a 100 de solde lunare brute, ajutor de deces şi pensie de urmaş.


Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    Sclavii consumului

    Ion Cristoiu

    Rob al clipei, dar mai ales discipol al Norocului, al Întâmplării, el face credit cu buletinul pentru a-şi lua, inconştient, televizor, maşină de spălat, combină muzicală şi computer lui ăla micu’.

    Domnule Ponta, domnule Antonescu, opriţi furtul de voturi!

    Grigore Cartianu

    Întâlnirea lui Victor Ponta cu reprezentanţii mai multor organizaţii nonguvernamentale care contestă votul „uninominal pur“, săptămâna trecută, ne-a arătat un prim-ministru hotărât să-şi ducă la capăt crima politică. Alături de Crin Antonescu, Ponta este iniţiator al legii electorale în varianta „învingătorul ia totul“.

    A fost sau n-a fost protest la Bârlad?

    Ovidiu Marincea

    Un eurodeputat polonez spune răspicat că în spatele protestelor ecologiste faţă de explorarea gazelor de şist din Europa se află ruşii de la Gazprom.

    Scrisoarea mea pierdută

    Petre Barbu

    Mult rahat politic înghite în aceste zile cutia ta poştală din holul blocului.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole