S-a deschis cel mai mare domeniu schiabil din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din această iarnă, în Poiana Braşov sunt 24 de kilometri de pârtii, faţă 16,4, cât erau până acum, şi toate tronsoanele sunt interconectate.

Domeniul schiabil din Poiana Braşov a fost inaugurat ieri, cu mare fast. La ceremonia de organizare a participat şi ministrul Turismului, Elena Udrea, care a preferat să-şi sărbătorească ziua de naştere pe pârtie.

Tunuri de zăpadă la foc continuu

„Vine o vreme de la care ziua de naştere nu mai este o mare sărbătoare. Dar cred că acest eveniment este perfect şi nu puteam să-l ratez, fiindcă în ultimii 20 de ani nu s-au mai făcut investiţii de o asemenea amploare în turism", a precizat ministrul. Udrea i-a avertizat subtil pe hotelieri să nu majoreze preţurile, ci mai degrabă să facă reduceri.

Chiar dacă în ultimele zile nu a mai nins, administratorii pârtiilor au avut grijă să creeze condiţii optime pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Pentru că temperaturile au fost scăzute, tunurile de zăpadă au funcţionat permanent, iar zăpada artificială a îngroşat stratul de omăt depus. De exemplu, pe pârtia Bradul, stratul de zăpadă a depăşit 30 de centimetri.

Elena Udrea a inaugurat ieri noile pârtii din Poiana Braşov  Foto:  Stelian Grăjdan



În urma lucrărilor majore de infrastructură efectuate în cursul acestui an, suprafaţa schiabilă a staţiunii Poiana Braşov a crescut cu aproximativ 35 de hectare faţă de 2010, ajungând la 85 de hectare,fiind cel mai mare domeniu schiabil din România. Lungimea pârtiilor înainte de amenajare era de 16,4 km, iar acum este de 24 km.  Lăţimea medie a pârtiilor, care era de maximum 20 de metri, a ajuns după amenajare la 45 m.

Gradul de dificultate al pârtiilor a fost păstrat, dar a suferit modificări prin corecţii de pantă, prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile (astfel încât schiorii să poată trece uşor de pe o pârtie pe alta) şi prin mărirea numărului de pârtii de legătură între tsoanele principale.

Elena Udrea a inaugurat ieri noile pârtii din Poiana Braşov

Click pe foto pentru a vedea pârtiile de schi din România



Unde schiem în acest sezon

În România, în cele 17 judeţe în care se practică sporturi de iarnă, domeniul schiabil se întinde pe 116 kilometri, totalizând 130 de pârtii. Cele mai multe dintre ele au lungimi de până la un kilometru. Tarifele sunt aceleaşi la cablu în sezonul 2011-2012 ca şi în sezonul trecut, chiar dacă energia electrică s-a scumpit substanţial de la începutul acestui an, iar la închirieri tarifele sunt uneori chiar mai mici. Deocamdată, în aceste zile nu se schiază chiar pe toate pârtiile, din cauză că ninsorile au cam întârziat, dar acolo unde oamenii muntelui s-au pregătit cu tunuri de zăpadă sezonul se desfăşoară în plin. „Adevărul" vă prezintă în continuare câteva repere de pe principalele pârtii ale ţării.

HUNEDOARA

În masivele Straja şi Parâng, puţinele ninsori căzute în săptămânile trecute au fost completate cu cele artificiale (tunurile de zăpadă funcţionează cu maximum de capacitate), astfel că pe majoritatea pârtiilor se poate schia. Tarifele de la telescaune pornesc de la 10 lei dus-întors în Straja la 15 lei în Parâng, iar la teleschiuri urcarea este 3 până la 6 lei. Între cele două staţiuni hunedorene există o concurenţă acerbă, astfel că schiorii au numai de câştigat din punctul de vedere al calităţii serviciilor. Mai trebuie doar o ninsoare zdravănă, de cel puţin o noapte, şi cele două domenii schiabile vor intra cu succes în topul naţional al staţiunilor montane, pentru că aici nu întâlnim nici aglomeraţia, nici scumpetea de pe Valea Prahovei.

OLTENIA

La Rânca, stratul de zăpadă este de aproximativ 30 de centimetri. Toate cele patru pârtii din centrul staţiunii funcţionează, iar tunurile de zăpadă au mers în permanenţă în ultimele patru zile. Peste 4.000 de oameni se află în staţiune. De asemenea, singura pârtie de schi din judeţul Vâlcea, din localitatea Perişani (pe Valea Oltului) a devenit funcţională chiar din Ajunul Crăciunului.

SEMENIC

Pe Muntele Semenic se poate schia pe două pârtii: Crucea de Brazi şi Grozuţa. În plus faţă de cele două, din acest an turiştii se pot bucura şi de pârtia Casa Baraj, amplasată la Văliug. Pârtia este dotată cu tunuri aduse special din Austria.

BUCOVINA

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Suceava este de doar 10 cm. Începând cu prima zi de Crăciun, se schiază pe pârtia „Parc" din Vatra Dornei şi pe pârtia „Şoimul" din Gura Humorului. În judeţul Suceava, doar două din cele şase pârtii pot fi folosite de amatorii de schi. Cea mai lungă pântie de schi din judeţ se află în municipiul Vatra Dornei, care atrage anual mii de turişti. Pârtia „Dealul Negru" are o lungime de 3.000 de metri şi  este dotată cu telescaun şi două babyschiuri, însă din cauză că iarna aceasta nu a fost bogată în precipitaţii pârtia nu este încă funcţională. Tot în Vatra Dornei se află alte două pârtii, „Parc" şi „Veveriţa". Pârtia „Parc" are o lungime de 1.000 de metri, are două teleschiuri şi un babyschi, în timp ce pârtia „Veveriţa" are o lungime de 820 de metri. Doar pe pârtia „Parc" se poate schia în prezent.

Preţurile au rămas aceleaşi ca şi anul trecut: la telescaun, pentru o urcare biletul este de 10 lei în timp ce urcarea cu teleschiul costă 4 lei. Echipamentul de închiriat costă între 25 şi 45 de lei. Pârtia „Şoimul" din Gura Humorului este o altă pârtie unde turiştii schiază la această oră, însă nici aici nu este funcţională în întregime. Turiştii schiază la baza pârtiei, care are 1.462 de metri lungime şi este una dintre cele mai dificile din ţară, având o înclinare medie de aproximativ 20%. O urcare şi o coborâre cu telescaunul costă aici 10 lei, cei prezenţi putând beneficia de bonusuri la cartelele de reîncărcare dacă urcă de mai multe ori. Spre exemplu, o cartelă cu 6 urcări costă 50 de lei, una cu 9 urcări 65 de lei, în timp ce una cu 30 de urcări costă 150 de lei.

CLUJ

Pârtia Băişoara este singurul loc din judeţ în care sunt condiţii de schi. Chiar dacă ieri nu se schia, stratul de zăpadă se apropia de 20 de centimetri, iar tunurile erau puse în funcţiune. „Încă mai ninge, şi asta contează cel mai mult, aşa că s-ar putea să schiem cât de curând", ne-a spus administratorul Adrian Baciu. Pârtia Băişoara are o lungime de 1.200 de metri, iar gradul de dificultate este mediu. În  ceea ce priveşte tariful, la Băişoara schiorii plătesc 4 lei pentru fiecare urcare.

MARAMUREŞ

În Cavnic se poate schia pe şase pârtii iar la Borşa telescaunul funcţionează zilnic. Domeniul schiabil de la Cavnic măsoară 8,5 kilometri şi e format din pârtiile Roata şi Icoana. Pârtiile Roata au fost deschise săptămâna trecută, iar în acest moment stratul de zăpadă măsoară între 30 şi 50 de centimetri. Pe o distanţă de doi kilometri există şi instalaţie de nocturnă. La Cavnic, urcarea costă 5 lei, iar preţul unui abonament de 30 de urcări este de 60 de lei. Tot la Cavnic, pârtiile Icoana 1 şi Icoana 2 au fost deschise zilele trecute. Aici se poate schia, dar există şi pârtii pentru săniuş sau tubbing. Stratul de zăpadă măsoară între 40 şi 50 de centimetri pe ambele pârtii. Preţul de închiriere a unui echipament complet este de 50 de lei pe zi, iar o urcare costă 3 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru copii.

O altă staţiune turistică deschisă turiştilor este Borşa. Pârtia de aici a fost deschisă înainte de Crăciun, iar în acest moment stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de centimetri. Telescaunul funcţionează zilnic, iar centrul de închiriere urmează să fie deschis zilele acestea.

VALEA PRAHOVEI

La Azuga, Sinaia şi Buşteni, stratul de zăpadă măsoară între 20 şi 50 de centimetri. În Ajunul Crăciunului a fost pornită, în premieră, şi instalaţia pe Kalinderu 1 din Buşteni.

Domeniul schiabil din staţiune a fost extins, fiind amenajată o nouă pârtie - Kalinderu II.  Aceasta are o lungime de 1.100 de metri, o lăţime de 50 de metri şi o înclinare de 27%, fiind dotată cu instalaţie de nocturnă, dar şi cu tunuri pentru zăpadă artificială. Inaugurarea va avea loc la sfârşitul săptămânii. Pentru închirierea unui echipament complet de schi, tariful ajunge la 50 de lei pe zi, iar echipamentul de snowboard se închiriază cu 40 de lei pe zi.

Cine vrea mai multă adrenalină se poate distra în Buşteni, la singurul Fun Park de pe Valea Prahovei, funcţional atât vara, cât şi iarna. Parcul este dotat cu o sanie-tobogan, carusel, snowtubing, are o pârtie sintetică de schi pentru începători şi o bandă transportoare. Instalaţiile funcţionează şi pe timpul nopţii, parcul fiind dotat cu nocturnă, iar tariful este 5 lei/tură.

La Sinaia se schiază pe pârtia Valea Dorului (804 metri), unde stratul de zăpadă are aproximativ 20 cm. Pârtia are telescaun, iar o cartelă pentru o zi costă 143 de lei, una de o jumătate de zi 105 lei, iar pentru două zile 262 de lei.

În Azuga este funcţională pârtia Cazacu (1.920 de metri), unde stratul de zăpadă este de aproape 50 cm. O cartelă de teleschi costă 110 lei şi este valabilă pentru 90 de urcări.

Buşteni: pârtia Kalinderu I (1.500 de metri) are un strat de zăpadă de aproape 30 cm. O cartelă valabilă la telescaun pentru 6 urcări costă 75 de lei, una cu 13 urcări este 150 de lei, iar tichetul valabil pentru o zi ajunge la 250 de lei. Pârtia are, începând din acest sezon şi nocturnă!

ALBA

Patru pârtii din Munţii Sebeşului, cu lungimi între 500 şi 1.000 de metri, sunt deschise pentru schiori. Domeniul schiabil Şureanu, aflat la o altitudine cuprinsă între 1.650 şi 1.900 de metri, are în total şapte pârtii şi două teleschiuri amenjate în zona Vârful Şureanu - Curmătura Şureanu - Vârful Auşel. Zăpada ajunge aici şi la 40 de centimetri. La teleschiuri, preţul unei urcări este de 5 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii. Se pot face abonamente şi pentru o zi, care costă 75 de lei pentru adulţi şi 60 de lei pentru copii. Se ajunge la Şureanu pe traseul Sebeş - Şugag - Oaşa - Luncile Prigoanei - Poarta Raiului. Drumul are o lungime de 90 de kilometri din Alba Iulia.

SIBIU

Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie trei pârtii funcţionale în judeţul Sibiu. Două dintre ele funcţionează în cadrul Arenei Platoş din Păltiniş. Ambele sunt dotate cu nocturnă, iar una dintre ele este destinată începătorilor. Pârtia A are o lungime de aproximativ 750 de metri şi pârtia B are o lungime de 250 de metri. Ambele sunt dotate cu instalaţii de teleschi. O a treia pârtie funcţională este la Gura Râului. Aici, schiorii au la dispoziţie o pârtie de 500 de metri dotată cu teleschi şi nocturnă. La Gura Râului se poate ajunge uşor din Sibiu, iar de la Cristian se intră pe DJ 106 D.  Grupaj realizat cu strijinul corespondenţilor locali „Adevărul"

130 este numărul total al pârtiilor din România, a căror lungime totalizează 116 kilometri.

Bihor: o singură pârtie omologată

Pârtiile de schi din România jpeg



Iarna aceasta, turiştii care vor să schieze în judeţul Bihor au o singură opţiune în materie de schi: la „Piatra Grăitoare" se află unica pârtie omologată din judeţ, pârtiile de la Stâna de Vale fiind scoase din folosinţă. „Piatra Grăitoare" este practicabilă, stratul de zăpadă fiind de aproximativ 30 cm. Inaugurată în 2010 înainte de Crăciun, această pârtie se află în satul de vacanţă Vârtop, la graniţa cu judeţul Alba, pe DN 75, şi a fost realizată prin programul „Schi în România". În weekend, o urcare cu telescaunul costă 7 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii, însă la o cartelă cu 30 de urcări preţul scade 5 lei pe urcare pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. În timpul săptămânii, o urcare costă 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. Echipamentele de schi şi de snow-board se pot închiria deocamdată doar din Arieşeni, la 25 de lei pe zi.

Bihor: o singură pârtie omologată
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite