S-a nascut o opozitie reala la PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Tandemul Stolojan - Basescu s-a constituit astazi. Ce, n-ati observat! Alianta PNL-PD este cea mai puternica formatiune de opozitie. Obiectivul nostru este sa castigam alegerile prezidentiale,

"Tandemul Stolojan - Basescu s-a constituit astazi. Ce, n-ati observat! Alianta PNL-PD este cea mai puternica formatiune de opozitie. Obiectivul nostru este sa castigam alegerile prezidentiale, parlamentare si locale", a anuntat, victorios, presedintele pedist Traian Basescu. Ieri, forurile de conducere ale celor doua partide au aprobat, fara prea multe discutii, protocolul Aliantei Dreptate si Adevar PNL-PD si programul politic, in fapt o schita a programului de guvernare. Sedintele au avut loc intr-o atmosfera festiva cel putin la nivel declarativ, din discursurile delegatilor reiesind ca alianta va castiga in mod cert viitoarele alegeri. Dupa reuniunile separate, liberalii si democratii s-au reunit, in Sala Unirii a Palatului Parlamentului, la un miting in cadrul caruia Stolojan si Basescu au parafat protocolul de colaborare. "Dragi colegi liberali, dragi colegi democrati", s-au adresat celor 3.000 de oameni cei doi presedinti. Ei au promis la unison ca vor accelera privatizarea, vor finaliza retrocedarile si vor pune capat coruptiei. "Nu vom inlocui baronii lor cu baronii nostri", a afirmat Traian Basescu, a carui imagine era proiectata pe doua ecrane gigant. In spatele tribunei trona un banner urias, de 10x10 metri, avand inscrisa, albastru pe galben, sigla "DA PNL-PD". Sala toata era colorata galben-albastru de la miile de stegulete si balonase fluturate de catre delegati. Baloanele au disparut insa foarte repede, fiind sparte de bucurie, intr-un zgomot asurzitor, imediat dupa semnarea protocolului. Dupa mitingul care a tinut o jumatate de ora, cei doi presedinti au avut o conferinta de presa comuna, in care au anuntat ca marti isi vor desemna reprezentantii in Consiliul National de Conducere (CNC) al aliantei. "Suntem deschisi la orice colaborare politica cu formatiuni care nu sunt extremiste, insa ele trebuie sa demonstreze ca pot castiga simpatia populatiei si pot intra in Parlament", a spus Stolojan. El a dat ca exemplu Actiunea Populara, insa este foarte probabil ca oferta sa se refere la PUR. De altfel, la congresul PD a fost adoptata o rezolutie in care democratii iau apararea partidului lui Dan Voiculescu. PD considera ca decizia PSD de a-i scoate pe observatorii PUR din sectiile de votare este "un grav derapaj de la democratie". Atat Stolojan, cat si Basescu au tinut insa sa precizeze ca alianta nu va incepe sa imparta posturi. "Eu sunt capabil pentru orice post, dar daca alianta imi va cere sa nu fiu nimic, voi fi nimic", a spus Traian Basescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite