Ruşii nu ar mai fi de partea lui Gorbaciov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe măsura trecerii timpului, interesul faţă de un eveniment care a constituit preludiul destrămării imperiului sovietic scade, inclusiv în Rusia. Tot mai puţine persoane sunt dornice să afle

Pe măsura trecerii timpului, interesul faţă de un eveniment care a constituit preludiul destrămării imperiului sovietic scade, inclusiv în Rusia. Tot mai puţine persoane sunt dornice să afle ce s-a petrecut în cele 3 zile din august 1991, care au zguduit o ţară complet schimbată la 5 ani după începerea reformelor iniţiate de Mihail Gorbaciov.
În noaptea de 18 spre 19 august, aşa-numitul Comitet de Stat pentru Starea Excepţională (GKCP), format din reprezentanţi ai vârfurilor conservatoare de partid şi de stat, a instituit starea excepţională pe teritoriul ţării. Gorbaciov a fost izolat la reşedinţa sa din Foros şi declarat în incapacitate de a-şi exercita prerogativele de preşedinte al URSS.
Calculele complotiştilor s-au dovedit a fi greşite şi puciul a eşuat în primul rând ca urmare a împotrivirii noii conduceri a Rusiei, în frunte cu Elţin, precum şi a prestaţiei lamentabile a autorilor loviturii de stat. Într-un interviu recent acordat cotidianului "Nezavisimaia Gazeta", Gorbaciov îşi reproşează că nu a fost suficient de ferm pentru a preveni apariţia GKCP, deşi sesizase mai demult împotrivirea nomenclaturii de partid. Sondajele de opinie indică faptul că doar 10 la sută din ruşii intervievaţi azi socotesc înfrângerea puciului o victorie a revoluţiei democratice. Răspunsurile primite de redacţia săptămânalului "Moskovskie Novosti" la întrebarea: "Dacă evenimentele din 19 august s-ar petrece acum, de partea cui aţi fi?" ilustrează starea de dezamăgire a ruşilor: 19 la sută s-ar declara de partea lui Gorbaciov, 37 la sută - a GKCP, 20 la sută - a lui Elţin, 5 la sută - a altei forţe politice, iar 19 la sută ar sta deoparte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite