Rusia şi China au păreri divergente în privinţa ambiţiilor nucleare ale Teheranului

Pentru China, summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care s-a deschis ieri în marea metropolă asiatică, este o excelentă tribună pentru a se poziţiona ca unul dintre

Pentru China, summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care s-a deschis ieri în marea metropolă asiatică, este o excelentă tribună pentru a se poziţiona ca unul dintre jucătorii importanţi ai scenei politice mondiale, statut care îi este (deocamdată) refuzat prin neincluderea în rândurile G-8, principalele puteri ale lumii. Dintr-un anumit punct de vedere, se poate chiar vorbi de un contra-summit la reuniunea G-8 de luna viitoare, la Sankt Petersburg.
Creat acum cinci ani, din iniţiativa Chinei şi a Rusiei, sub forma unei organizaţii a bunei vecinătăţi, OCS - din care mai fac parte cele patru foste republici sovietice din Asia Centrală, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan, iar cu statut de observator India, Pakistan, Afganistan, Mongolia şi Iran - s-a impus treptat ca un forum al securităţii colective, care începe să preocupe Washingtonul. În afară de preşedintele Chinei, Hu Jintao, de cel al Rusiei, Vladimir Putin, şi de omologii lor din cele patru ţări central-asiatice şi din Pakistan, este prezent şi preşedintele Iranului, Ahmadinejad. Ostracizat în Occident, acesta are acum ocazia să se întâlnească la Shanghai cu liderii celor două ţări cel mai puţin înclinate să sancţioneze ambiţiile nucleare iraniene. Întrebarea este în ce măsură China şi Rusia vor reuşi să-l determine pe Ahmadinejad, care devine subit "vedeta" reuniunii, să-şi modereze aceste ambiţii. Poziţiile celor două mari puteri nu coincid, însă. Pentru Putin, iritat de antenele NATO întinse spre Ucraina şi Asia Centrală, "abcesul" iranian este un prilej bine-venit de a zgândări Washingtonul. În schimb, nevoia tot mai mare de energie obligă China la precauţie, creşterea preţului petrolului ca urmare a unei escaladări militare între Washington şi Teheran riscând să aibă consecinţe dezastruoase asupra economiei sale. Criza nucleară iraniană poate juca astfel rolul unei hârtii de turnesol care să scoată în evidenţă interesele divergente dintre cei doi mari vectori ai OCS, Moscova şi Beijingul.