Ruinele unui teatru antic descoperite la Portus, lângă Roma (Independent)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruinele unui teatru antic descoperite la Portus, lângă Roma (Independent)
Ruinele unui teatru antic descoperite la Portus, lângă Roma (Independent)

Ruinele unui amfiteatru roman, de dimensiunile Pantheonului, au fost descoperite de o echipă de arheologi britanici, la Portus, un port ce aproviziona odinioară Roma şi legiunile care apărau Cetatea Eternă, informează publicaţia britanică The Independent.

Portus, în secolul al II-lea, era o poartă spre Mediterana, un oraş de două ori mai mare decât Southampton, din Marea Britanie, iar în prezent se află în apropiere de aeroportul roman Fiumicino.

Arheologi de la Universitatea din Southampton şi de la Universitatea Cambridge, au deschis primul şantier arheologic mare de la Portus şi a anunţat că aceste descoperiri vor aduce mai multă lumină asupra perioadei în care Imperiul Roman era condus de Traian (52-117 d.Hr - împărat din anul 98 până în anul morţii, 117 d.Hr).

Situl de la Portus a fost excavat pentru prima oară în anul 1860. În acest sit a fost descoperit un teatru de formă eliptică, cu o capacitate de 2.000 de spectatori. Construcţia şi urmele de decoraţiuni descoperite sugerează faptul că acest teatru ar fi fost rezervat aristocraţiei romane şi posibil chiar împăratului şi suitei sale.

image






























Foto: Science Daliy

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite