Rotirea cadrelor in "guvernul celor 100 de zile"

Premierul Jean-Pierre Raffarin a anuntat, miercuri seara, componenta noului guvern, pe care presa l-a si numit "al celor 100 de zile", prezicandu-i caderea imediat dupa alegerile pentru Parlamentul

Premierul Jean-Pierre Raffarin a anuntat, miercuri seara, componenta noului guvern, pe care presa l-a si numit "al celor 100 de zile", prezicandu-i caderea imediat dupa alegerile pentru Parlamentul European din iunie. Pare destul de greu de crezut ca, in urmatoarele zece saptamani, noul cabinet va reusi sa schimbe in bine parerea francezilor despre dreapta aflata la guvernare si sa evite o noua infrangere pentru UMP la viitorul scrutin. Si, daca nu va reusi in aceasta misiune aproape imposibila, presedintele Jacques Chirac va fi nevoit sa-si respecte promisiunea facuta luni si sa demita, din nou, executivul. Componenta celui de-al treilea guvern Raffarin este derutanta pentru multi observatori; parca mai mult decat niciodata, "greii" din partid au fost rotiti intre ei, fiecare primind alta sarcina decat cea in care erau obisnuiti francezii sa-i vada. Astfel, ministrul de interne Nicolas Sarkozy - cel mai popular membru al echipei guvernamentale - a devenit ministru de finante, ministrul de externe Dominique de Villepin i-a luat locul lui Sarkozy la interne, iar comisarul european pentru politici regionale Michel Barnier a devenit seful diplomatiei de la Paris. La aparare, Michelle Alliot Marie este printre putinii ministri care au ramas neschimbati, iar Noelle Lenoir, ministru delegat pentru afaceri europene, a fost inlocuita cu Claudie Haignere (provenita, ca si dna Lenoir, din randurile societatii civile). In sfarsit, in fruntea super-ministerului pentru coeziune sociala (care, datorita votului negativ al electoratului de duminica, va deveni unul dintre ministerele centrale ale noului guvern) a fost numit Jean-Louis Borloo, fost ministru delegat pentru urbanism, un personaj charismatic si destul de popular, autorul asa-numitului "plan Marshall pentru cartierele de periferie", aprobat de Parlament in vara trecuta. Numirea lui Nicholas Sarkozy la ministerul de finante pare dictata, in parte, de dorinta presedintelui Chirac de a-i taia aripile ministrului prea popular, cu declarate ambitii prezidentiale. Sarkozy nu se numara printre favoritii presedintelui, care si-a desemnat deja succesorul la Elysee, in persoana lui Dominique de Villepin (de aceea l-a transferat pe acesta la interne, pentru a-i conferi greutate in plan intern, pe langa influenta pe care acesta si-a castigat-o, deja, in plan extern). Acceptand portofoliul finantelor, intr-o perioada nefasta pentru economia franceza, Sarkozy si-a asumat riscul de a deveni impopular, de a se transforma intr-un tap ispasitor al guvernului. Pe de alta parte, unii observatori atrag atentia ca "Sarko" este un personaj foarte energic si ambitios, cu experienta in domeniul economic (in 1995 a fost ministrul bugetului in cabinetul Balladur), prestatia sa la finante putand fi benefica. Noul ministru de externe, fostul comisar european Michel Barnier, nu putea fi decat un european convins. Totusi, comentatorii se asteapta ca prezenta sa in fruntea diplomatiei franceze sa imbunatateasca relatiile dintre Paris si Washington si sa le amelioreze pe acelea dintre Paris si Londra. Mult mai putin ostil axei americano-britanice, decat predecesorul sau, Barnier are reputatia unui diplomat fin si flexibil.