„Rostul culturii este să ne dea coloană vertebrală“

Actorul care joacă rolul regizorului în programul de Crăciun de la TVR 1 spune că instituţiile de stat trebuie să salveze cultura. Directorul teatrului Metropolis va interpreta un rol principal, alături de Valentin Teodosiu, în programul de la TVR 1 şi şi-a propus să readucă umorul de calitate.

De la cine a venit ideea ca dumneavoastră şi Valentin Teodosiu să prezentaţi programul de Crăciun de la TVR 1?

George Ivaşcu: De regulă, nu actorul se distribuie într-un rol, ci regizorul şi producătorul sunt cei care decid. Suntem şi nu suntem prezentatorii spectacolului. Este un program de divertisment de foarte bună calitate, pentru că are un scenariu ca de teatru, în care regizorul şi producătorul fac audiţii.

Evident că există un conflict între mine, ca regizor, şi Teodosiu, ca producător. El vrea să aducă în spectacol numai dubluri ale marilor actori, ca să iasă mult mai ieftin sau chiar să nu-i plătească deloc, iar eu ţin la calitatea spectacolului şi îi vreau pe Florin Piersic, pe Horaţiu Mălăele şi alte nume mari, care şi apar în show. Conflictul între pragmatism şi idealism.

Aveţi nume mari ale scenei în spectacol: Piersic, Mălăele, Ducu Bertzi. Există cineva pe care vi l-aţi dorit în spectacol şi nu este?

Sunt foarte mulţi, dar, iată, niciun program în două părţi, cum este acesta, nu poate cuprinde toate numele. În plus, intervin şi detalii pe care nu le comentez. Sunt actori sub contract cu alte televiziuni şi nu pot apărea şi aici. Cred că acest program, prin numele pe care le-aţi vehiculat şi prin multe altele care apar, va repune teatrul, şi asta este bucuria mea principală, în calitatea aceea de care ne amintim cu toţii. Scenariul îi aparţine lui Adrian Lustig. Este unul dintre scenariştii cu condei.

- Cât timp aţi filmat?

Am lucrat cam două săptămâni, iar filmările au decurs foarte plăcut.

Aţi avut propuneri de la alte televiziuni pentru o astfel de colaborare?

Da, slavă Domnului, aş putea spune că o foarte frumoasă colaborare am avut-o ani de zile cu un alt mare autor de umor: Dan Mihăescu, celebru şi pentru monoloagele scrise pentru Dem Rădulescu, Horaţiu Mălăele, chiar Toma Caragiu. Am avut şansa să facem câteva programe de Anul Nou. Recunosc că televiziunea mea de suflet este TVR, poate şi pentru că, prin acele emisiuni de divertisment, m-a determinat în copilărie să mă fac actor.

Este o combinaţie de umor, de critică, de replici tăioase la adresa pseudoartiştilor?

Şi da, şi nu, pentru că umorul presupune inteligenţă. A fost o perioadă în care au ţinut vulgarităţile, dar publicul s-a întors la umorul de calitate. Nu bătaia de joc şi miştocăreala înseamnă umorul. Sigur, poate provoca râsul, dar, cum spun eu, există actori de comedie şi actori de râs.

Ar putea acest program să devină film sau piesă de teatru?

Cu siguranţă! El a fost gândit ca un tele-play. Ca un scenariu de teatru, filmat, dar fără teatralitate, fără desuetitudini, contemporan. Nu mai poţi veni la televiziune cu ghiveciuri de genul: sună-l pe ăla, cheamă-l pe ăla, să cânte şi alea două piese.

V-aţi dori o colaborare permanentă cu TVR-ul?

Da. Şi am spus un da trist, plin de speranţă, dar hotărât. În ultima vreme, tot mai des aud că din ce în ce mai mulţi oameni trăiesc nostalgia teatrului TV. Nu mai departe de azi cineva m-a abordat în benzinărie şi m-a întrebat: „Domnu’ Ivaşcu, de ce nu se mai fac filme, că eu, de câte ori mă uit la televizor, numai la filme româneşti mă uit”. Cred că instituţiile de stat care primesc bani pentru aşa ceva ar trebui să fie primele care fac ceva. Sunt primele care trebuie să salveze acest bun cultural, iar banul să se ducă spre cultura română.

Cum ar trebui să se deruleze această colaborare?

În primul rând, pe TVR 1, nu doar pe TVR Cultural, măcar o dată pe lună să se difuzeze o piesă de teatru. Pentru mine, şansa normalizării României ar fi dacă televiziunea publică s-ar transforma în BBC. Coşul zilnic nu îţi permite să cheltuieşti chiar pe orice, atunci măcar să fie de calitate. Rostul culturii este să ne dea o coloană vertebrală ca naţiune. Marile texte ale lui Toma Caragiu sau ale lui Dem Rădulescu aveau un umor deştept, iar românul avea un umor deştept.