Dezbatere "Adevărul" / "Roşia Montană“: cum s-a ajuns aici?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ începe o serie de dezbateri cu privire la soarta exploatării aurifere din judeţul Alba. Invitaţii primei runde de discuţii, transmise, vineri, live pe adevarul.ro, sunt un reprezentant al companiei miniere, un tânăr ecologist, precum şi un reputat istoric.

Roşia Montană: de unde a început totul şi cum s-a ajuns la impasul de astăzi? Aceasta este tema la care îşi propune să răspundă primul episod al dezbaterii, lansată de către ziarul „Adevărul" şi Adevărul TV, legată de situaţia localităţii situate în judeţul Alba. Cauzele disputei şi traseul încâlcit de până astăzi devin astfel tema zilei de vineri, 18 februarie, într-o dezbatere organizată de Adevărul TV.

Citiţi şi:

Alba: Proiectul Roşia Montană ar putea demara în 2011. Comitetul de Analiză Tehnică a avizat investiţia RMGC

Invitaţii primei runde de discuţii sunt Magor Csibi (coordonatorul proiectului jurnalistic „Think Outside The Box") şi Cecilia Szentesy (director de proiectare tehnică Roşia Montană Gold Corporation). Alături de aceştia îşi va expune punctul de vedere, printr-o intervenţie înregistrată, şi Ioan Piso (istoric, specialist al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei).

Emisiunea de vineri reprezintă prima etapă din dosarul de presă, asumat de către ziarul „Adevărul" şi Adevărul TV, al uneia dintre cele mai controversate investiţii străine din România, de după 1990.

Un altfel de dosar

Începând din 18 februarie, veţi putea urmări săptămânal o serie de dezbateri televizate online, de la ora 15.00, pe www.adevarul.ro, în timp ce cotidianul „Adevărul" vă propune, din 21 februarie, de cel puţin două ori pe săptămâni, noi unghiuri de abordare a unui caz cu totul aparte.

Considerată cea mai veche aşezare minieră din România, fiind atestată documentar de aproape două milenii, Roşia Montană a intrat în atenţia opiniei publice din 1997. La acea dată se înfiinţa societatea mixtă Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), cu capital majoritar canadian, care anunţa că intenţionează să dezvolte, pe parcursul a 20 de ani, un proiect de exploatare a zăcământului aurifer din zonă folosind tehnologii care au la bază cianura.

Proiectul a fost puternic contestat atât de unii dintre locuitorii din Roşia Montană, cât şi de organizaţii ecologiste sau de membri ai Academiei Române, iar mai nou, şi de cei ai Parlamentului European. Oponenţii proiectului consideră că investiţia ar avea un impact negativ asupra populaţiei, mediului înconjurător şi a vestigiilor arheologice din zonă. De peste 15 ani, proiectul Roşia Montană e ca un ou fierbinte în mâinile politicienilor şi ale specialiştilor. „De ce?", „Până când?", „Cum se poate rezolva problema şi mai ales când?", iată doar câteva întrebări la care va încerca să răspundă ancheta jurnalistică marca „Adevărul".

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite