Roşcata din trupele speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 39 de ani, agentul-şef adjunct Daniela Alexandru este singura femeie-luptător din cadrul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române. Infractorii

La 39 de ani, agentul-şef adjunct Daniela Alexandru este singura femeie-luptător din cadrul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române.

Infractorii rămân şocaţi când află cine i-a prins. Nimănui nu i-ar trece măcar prin gând că roşcata cu trup de manechin este pregătită, în orice moment, să dezarmeze şi să-l imobilizeze şi pe cel mai periculos infractor. Nu este favorizată în niciun fel de către colegi. "Iar de multe ori, infractorii cei mai periculoşi rămân şocaţi când află că au fost prinşi de către o femeie". Şeful ei, Teodor Stanca, nu o laudă, cum nu îşi laudă niciunul dintre subordonaţi. Dar recunoaşte că "este foarte bună, altfel nu ar avea ce căuta la SIAS".

La 39 de ani, Daniela Alexandru este sigură că încă mai are multe de oferit. S-a făcut luptător SIAS pentru că asta şi-a dorit, iar greu nu i-a fost niciodată, deşi recunoaşte că mai are emoţii când sare din elicopter, dar "doar în primele clipe".

Este poliţist de 17 ani, iar ultimii şapte şi i-a dedicat exclusiv SIAS-ului. Nu mai ştie la câte misiuni a participat. "Numărul lor este foarte mare, nu îl ştiu pentru că nu mi-am propus să îmi fac un ţel din a număra succesele, dar am fost acolo unde era nevoie de mine", a spus luptătoarea.

Principiul meu este să nu mă las niciodată învinsă, iar acest lucru îmi dă forţă. Întotdeauna trebuie să fim gata de orice, oricând şi oriunde. Suntem pregătiţi pentru asta", mai spune Daniela.

Acasă e sensibilă

La serviciu este invincibilă, dar pe plan personal este "exact opusul". "Chiar dacă sunt puternică fizic şi pot, de exemplu, să dau găuri cu bormaşina la fel de uşor cum îmi fac unghiile, acasă sunt mult prea sensibilă", s-a autocaracterizat agentul şef-adjunct Daniela Alexandru. Este divorţată şi are un băiat în vârstă de 16 ani care locuieşte împreună cu fostul soţ.

Are însă şi o mulţime de prieteni care îi sunt alături în orice moment. Altfel este "o luptătoare din toate punctele de vedere", adică şi în cadrul SIAS, şi în viaţa de zi cu zi. Ea spune că nimic nu este imposibil de realizat şi, dacă ai voinţă, îţi depăşeşti limitele.

De fiecare dată îmi propun să duc la bun sfârşit ceea ce am început şi să las ceva în urma mea. Îmi place să demonstrez că femeile pot orice, că nu trebuie să fie mai prejos decât bărbaţii, chiar dacă prin natura lor aceştia sunt mai puternici", mai spunea Daniela.

Hobby

În timpul liber iese cu prietenii sau se plimbă cu bicicleta. Îi place foarte mult să călătorească, să gătească şi să meargă la teatru, deşi recunoaşte că nu a mai văzut de mult o piesă. La 39 de ani pare cu cel puţin 10 ani mai tânără, pentru că face mult sport. Antrenamentele zilnice şi le completează acasă cu exerciţii de întreţinere. "Acasă am o adevărată sală de forţă. Bicicletă de cameră, gantere şi câteva aparate pe care mă antrenez zilnic", a spus Daniela.

Neînfricaţii de la SIAS

Toţi cei aproximativ 60 de oameni ai SIAS sunt cei mai buni în ceea ce fac. "Ei sunt elita", spune comisarul-şef Teodor Stanca, şeful Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române. Aici sunt încadraţi doar prin concurs şi numai după ce au trecut cele mai drastice probe fizice şi psihice, cei mai
buni poliţişti. "Trebuie să ştie cum să folosească foarte bine o armă încă de la început.

Vor deveni pe parcurs cei mai buni, dar după un antrenament asiduu şi nu într-un timp foarte scurt. Noi trebuie să lucrăm contra timp, la perfecţiunea unui ceas elveţian. Orice greşeală poate duce la pierderea misiunii", spunea şeful SIAS.

Rolul SIAS în Poliţia Română

Luptătorii Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale sunt pregătiţi pentru o serie de misiuni şi intervenţii cu grad maxim de risc. Ei intervin în eliberări de ostatici, reţinerea infractorilor deosebit de periculoşi, înarmaţi cu arme de foc şi sprijină alte structuri ale Poliţiei Române în operaţiuni cu grad mai mare de periculozitate. În ultimii 10 ani, luptătorii SIAS au participat la aproape 2.000 de misiuni specifice în condiţii de pericol maxim.

Au participat la anihilarea celor mai periculoase grupări infracţionale.

De activitatea SIAS se leagă reţinerea greilor lumii interlope din România, dar şi a infractorilor cu renume internaţional precum Francisc Bancsa - fost legionar în legiunea franceză, acuzat de comiterea unor jafuri armate la bănci din Belgia, Cojocaru Constantin - supranumit "Pisica" sau "Passaris de România", evadat din închisoarea de maximă securitate din Serbia şi prins datorită rănilor provocate prin împuşcare de luptătorii SIAS.

Clanuri cunoscute ca Duduienii, Caranii, Gorun, Cordunenii, Craiu şi multe altele despre care a auzit oricine au fost anihilate sau destructurate cu ajutorul luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române.

Membri cu drepturi depline în Grupul "Atlas"

În urma unor demersuri iniţiate încă din 2005 de şeful Poliţiei Române, SIAS a devenit la începutul acestui an membru cu drepturi depline în grupul "Atlas", grup care reuneşte unităţile de elită ale poliţiştilor şi jandarmilor statelor membre ale Uniunii Europene.

Acest grup a fost constituit la iniţiativa "Chieff of Police Task Force", fiind coordonat de această organizaţie şi reprezentând materializarea răspunsului Uniunii Europene la exacerbarea acţiunilor teroriste începând cu anul 2001. Poliţia Română este reprezentată în acest grup, care reuneşte 32 de unităţi de elită, de către SIAS.

Dotari

Luptătorii Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale dispun de armament de ultimă generaţie, ca şi cele 32 de formaţiuni de intervenţie poliţieneşti din cadrul grupului "Atlas". Nu lipsesc pistoalele GLOCK 17, revolverul Colt Pyton 375, pistoalele-mitralieră HK MP5, MP5K şi MP5 SD, dar şi armele speciale ale lunetiştilor, SG3000 şi PSG1.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite