Romii din Valea Jiului, foc şi pară pe Gigi Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de romi din Valea Jiului au luat foc după ce au aflat că latifundiarul din Pipera intenţionează să aducă 30 de familii, în mare parte de romi din Capitală, în Petroşani, în blocul

Zeci de romi din Valea Jiului au luat foc după ce au aflat că latifundiarul din Pipera intenţionează să aducă 30 de familii, în mare parte de romi din Capitală, în Petroşani, în blocul pe care l-a cumpărat şi de reabilitarea căruia se ocupă.

Asociaţiile romilor din această zonă s‑au întâlnit ieri în "şedinţă de urgenţă" pentru a decide căile legale prin care îl pot împiedica pe patronul Stelei să-şi pună în aplicare decizia. Romii sunt hotărâţi să recurgă chiar la proteste de stradă dacă Gigi Becali rămâne ferm în decizia sa de a aduce romi din Capitală în Valea Jiului.

"Suntem hotărâţi chiar să facem proteste publice!"

Şefii romilor au declarat, ieri, că latifundiarul din Pipera "trebuie să ţină cont de familiile sărace din Valea Jiului sau din judeţul Hunedoara şi că lor ar trebui să le dea locuinţele". "Noi apărăm interesele celor din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara. Nu vrem, deşi este vorba tot despre romi, ca să vină cei de la Bucureşti. Suntem hotărâţi chiar să facem proteste publice şi am dori să ni se alăture cât mai mulţi oameni şi chiar partidele politice", ne-a declarat Marcel Rad, preşedintele Uniunii Social Democrate şi Culturale a Rromilor din Hunedoara.

De aceeaşi parte a baricadei cu asociaţia romilor din Petroşani se află şi Uniunea Social Democrată a Rromilor Hunedoreni (USDR), organizaţie în care s-au unit toate ONG-urile de romi din judeţ. Reprezentanţii acestei uniuni au anunţat că vor protesta şi ei public faţă de decizia luată de Becali.

Patronul echipei Steaua a achiziţionat, în urmă cu câteva luni, un imobil aflat în stare avansată de degradare, pe care a anunţat că-l va transforma în locuinţe pentru săracii din Valea Jiului. Imobilul se află în cartierul Aeroport din Petroşani, o zonă extrem de săracă şi locuită în principal de foşti mineri.

Becali promisese că cele 23 de familii din Petroşani care locuiau în bloc se vor putea întoarce în imobil, dar între timp promisiunea a fost uitată, susţin oamenii, care se tem acum că vor rămâne pe drumuri după ce au aflat că Becali vrea să aducă în locuinţele lor romi din cartierul bucureştean Griviţa. (Maximilian Gânju)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite