Romanul la hypermarket

Nici n-a-nvatat bine romanul cum se pronunta hypermarket si, iata, Carrefour isi deschide al treilea complex in Bucuresti. Cora, alt gigant din bransa, vine tare din urma. Mall-ul se inmulteste prin

Nici n-a-nvatat bine romanul cum se pronunta hypermarket si, iata, Carrefour isi deschide al treilea complex in Bucuresti. Cora, alt gigant din bransa, vine tare din urma. Mall-ul se inmulteste prin sciziparitate: din unul, in acest an se fac doua; in timp ce puzderiei de Metro, Selgros, Billa sau Mega Image le-am pierdut numarul. Desigur, sunt afaceri diferite: unele sunt magazine de lux, altele angrouri cu staif. Ce au in comun aceste temple dedicate comertului? Toate fac profituri bunicele, altfel nu s-ar extinde de la o zi la alta. Templu, templu, dar daca enoriasul ar fi intrat, s-ar fi inchinat in fata preturilor si ar fi sters-o, supermarketurile erau inchise de mult. Or, Carrefour a renuntat la un magazin din Italia ca sa deschida doua in Romania. Sa insemne asta ca romanii o duc mai bine? Castiga atat de mult incat isi permit sa cumpere cu sacul? Si, mai ales, castiga ei de pe urma discounturilor, bonusurilor si reducerilor cu care ii atrag supermagazinele inauntru? Din pacate, "explozia" spatiilor comerciale nu spune nimic despre standardul de viata al romanilor. In Occident, dinamica de profil arata care este puterea de cumparare, cat de multa incredere au consumatorii in economie, cat sunt ei dispusi sa cheltuiasca pentru una sau alta. Cand pornesti de la zero, nu prea poti face comparatii. Romanul nu avea multe de ales: buticul sordid de tabla din fata blocului i-ar fi putut face un discount de maximum 19 la suta, intrucat "patronul" nu prea platea taxe. Cum toneta de tabla trebuia sa produca si spaga pentru primarie, si banii pentru Mercedesul buticarului, preturile se modificau doar in sus. Voiai mai ieftin, te duceai intr-un butic ceva mai mare: la angro. Aparitia super si hypermarketurilor a coincis cu disparitia tonetelor din fata blocurilor. Paradoxal, multi dintre nou-veniti sunt tot magazine din tabla. O tabla vest, frumos colorata, chiar eleganta, pe masura investitiei: aer conditionat, parcare gratuita, lux la tot pasul si tehnologie de ultima ora. Reteta e veche in Occident si nu se putea sa nu functioneze si la noi. Studii de piata extrem de riguroase au demonstrat ca un client "mediu" tine minte 10-15 preturi de produse. Evident, cele de care are mai des nevoie. Magazinul care ofera exact acele marfuri, la preturi mici, isi creeaza imaginea unui loc in care toate sunt ieftine. Constructia imaginii nu se opreste aici: intervin sociologi, psihologi, decoratori, care asaza astfel produsele incat cumparatorul sa fie dirijat spre cea mai buna alegere, din punctul de vedere al magazinului. Pe rafturile aflate la inaltimea unui stat de om sunt expuse marfurile mai scumpe sau cele care aduc un profit mai mare magazinului. Cine se apleaca sa ia un pachet mai ieftin de pe raftul de jos? Evident, clientii amarati, care-si numara banii, au de castigat de pe urma discounturilor sau a promotiilor. Ei stiu exact cat costa marfa in alte magazine, urmaresc superofertele si reusesc sa nu-si risipeasca banii. Fiind multi, clientii saraci asigura un rulaj mare de marfa si reusesc chiar sa aduca profituri hypermarketurilor. Frisca de pe tort o platesc insa cei cu bani, de care s-a vazut ca nu ducem lipsa. Veniti sa faca economii, ei pornesc de la ideea ca totul e mai ieftin si, cum nu sunt obisnuiti sa se uite la pret, nimeresc tocmai produsele cu adaos mare. Tot ei "finanteaza" magazinele de firma din galeriile comerciale, o alta sursa de venituri pentru hypermarket. Hyperaspiratoarele de bani au rafinat si alte tehnici prin care te fac sa cumperi mai mult decat ai vrut si decat ai nevoie. Carucioarele-masinuta pentru copii te indeamna sa-l iei pe cel mic printre rafturi. Mare greseala: s-a constatat ca un copil exercita o presiune mult mai puternica in favoarea consumului decat orice alt membru al familiei. Avalansa de marfuri exercita un efect de mobilizare a dorintei de cumparare: in pestera lui Ali Baba uiti de griji, de facturi, de intretinere. Accesul liber la produse creste interesul si stimuleaza "apetitul" consumatorului. In magazinele obisnuite, vanzatorii habar n-au ce vand si abia catadicsesc sa dea cate o cutiuta jos din raft. La hypermarket poti sa citesti in liniste eticheta, poti sa canti la pianina electrica si sa incerci cu mana ta instalatia de aerisit acvariul. Pe langa aceste atuuri, general valabile, in Romania mai actioneaza doua mecanisme de captare a clientelei. Prestigiul international al acestor firme este o garantie pentru client ca nu va lua teapa, ca ouale nu au doua galbenusuri si o Salmonella, ca becul se va aprinde si acasa, nu doar la standul de probe. Al doilea, mai important, este reprezentat tot de magazine. Indiferent ca intra sa cumpere un televizor, un kil de zahar sau doar sa se plimbe, romanul regaseste in hypermarket imaginea pe care o avea despre Occident: plin de marfuri trase in tipla, colorat si stralucitor sub lumina neoanelor. Copiii isi aduc parintii de la tara, nepotii isi trag de mana bunicii sa vada si ei, daca n-or mai apuca in realitate, macar cum e viata intr-un magazin din Europa...