Romano-catolicii nu renunţă la Melody

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statusul Romano-Catolic reia procedurile pentru retrocedarea hotelului Melody din centrul municipiului Cluj-Napoca, imobil care era vizat şi de Muzeul de Istorie a Transilvaniei Muzeul

Statusul Romano-Catolic reia procedurile pentru retrocedarea hotelului Melody din centrul municipiului Cluj-Napoca, imobil care era vizat şi de Muzeul de Istorie a Transilvaniei

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a renunţat la achiziţionarea hotelului, din cauza unei notificări a senatorului Eckstein Peter, care reprezintă în instanţă Statusul Romano-Catolic.

Eckstein a anunţat conducerea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), în urmă cu aproximativ o lună, că Statusul Romano-Catolic, al cărui avocat este, va relua procedura de revendicare a clădirii. "Din momentul în care am primit notificarea, am renunţat la orice acţiune, pentru că legea nu ne permite să cumpărăm o clădire în litigiu", a declarat directorul muzeului, Ioan Piso.

La sfârşitul anului trecut, MNIT a început negocierile cu actualul proprietar al Melody, Marius Trifu. Cu ocazia votării bugetului pe 2008, în decembrie anul trecut, deputatul clujean Vasile Puşcaş (PSD), a solicitat fără succes alocarea sumei de 8 milioane de euro către MNIT pentru cumpărarea hotelului din centrul oraşului şi transformarea lui în centru expoziţional.

De asemenea, în aprilie 2008, senatorul Răzvan Theodorescu a făcut un apel către guvern pentru alocarea sumei de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea Melody de către muzeu. În respectiva şedinţă, Eckstein a ridicat problema revendicării hotelului în plen.

Controversă pe retrocedare

Atât proprietarul hotelului Melody cât şi directorul MNIT consideră demersul Statusului Romano-Catolic cel puţin ciudat. "Din cercetările pe care noi le-am făcut pentru dosarul de cumpărare nu a rezultat că hotelul ar fi în proces de revendicare. Ştiu că a existat un proces în 1999 pentru hotel, dar statusul l-a pierdut. Probabil când a auzit domnul Eckstein că se dezbate problema în Parlament s-a gândit că ar trebui reînceput procesul", a declarat Piso.

Pe de altă parte, Marius Trifu este mai categoric. "Statusul a pierdut procesul de revendicare în 1999. În momentul de faţă nu sunt în proces cu nimeni pentru hotel, am auzit şi eu că Eckstein ar fi declarat ceva în parlament, dar pe noi nu ne-a contactat nimeni. Pot ei să facă câte procese vor, că tot vor pierde", a punctat actualul patron al hotelului .

Întrebat când va intenta proces pentru revendicare, Eckstein a refuzat să dea un răspuns tranşant: "Am notificat instituţiile interesate că hotelul va fi retrocedat. Alte declaraţii nu mai fac". Nici vicepreşedintele Fundaţiei Statusului Romano-Catolic, Laszlo Hollo, nu ştie dacă procesul a demarat sau nu. "La începutul lui 2008 am hotărât să reluăm procesul, dar nu ştiu dacă s-a început", a precizat acesta.

Nu se ştie când va demara procesul pentru Melody şi nici dacă va fi câştigat sau nu de către Status, însă un lucru e cert, iniţiativa Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei de achiziţionare a clădirii a fost stopată.

Clădire din secolul al XIX-lea

Clădirea în care este amplasat hotelul Melody a fost construită în 1868. La sfârşitul secolului al XIX - lea, clădirea funcţiona ca hotel sub denumirea " Panonia". În 1948, hotelul a fost naţionalizat de regimul comunist. După 1990, Fondul Proprietăţii de Stat a vândut hotelul către Marius Trifu.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite