Românii ar putea avea 10 libere în plus în 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că următoarele Sărbători de iarnă cad în apropierea weekendului, guvernul ar putea decide ca şi zilele dintre Crăciun şi Anul Nou să fie nelucrătoare

pentru că atât Crăciunul, cât şi Revelionul cad exact în mijlocul săptămânii, respectiv în zilele de marţi şi miercuri. În cazul în care Executivul va decide prelungirea zilelor nelucrătoare, românii şi-ar putea face planuri pentru o adevărată "vacanţă".
Adoptarea unei hotărâri guvernamentale care să reglementeze aceste zile drept nelucrătoare nu este exclusă, situaţia fiind similară celei din 2003, când bugetarii au beneficiat de nouă zile libere consecutiv, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai.
Oficial, numai şapte zile
Astfel, 2007 s-ar putea dovedi un an benefic din punct de vedere al zilelor libere, comparativ cu anul ce tocmai s-a încheiat, pe parcursul căruia conaţionalii au primit liber de la stat doar 6 zile. La zilele libere din perioada Sărbătorilor de iarnă se adaugă şi cele stabilite prin lege, prilejuite de Sărbătorile pascale, Ziua muncii şi Ziua naţională. În acest caz, pe ansamblul anului 2007, numărul zilelor libere pentru bugetari ar putea sări de 10, fapt ce ar putea propulsa ţara noastră în rândul ţărilor europene care beneficiază de peste 10 zile libere într-un an. O eventuală decizie în acest sens nu va avea însă repercusiuni majore asupra economiei naţionale. "Încă de la începutul anului, volumul producţiei este ajustat la numărul de zile lucrătoare", spune Liviu Voinea, director de cercetare în cadrul Grupului de Economie Aplicată.
Românii, cei mai munciţi europeni
Situaţia din acest an este una conjuncturală, în mod normal românii fiind codaşii Europei atunci când vine vorba de sărbători legale libere. Cu cele şapte zile libere în contul sărbătorilor legale, România se situează pe ultimele locuri în Europa. 1 Decembrie, 1 Mai, zilele de Paşte, de Crăciun şi Revelionul sunt singurele zile decretate libere, în timp ce în ţări precum Portugalia, Ungaria, Suedia sau Belgia, legea acordă peste 15 zile nelucrătoare, prilejuite de sărbătorile religioase şi oficiale. Media europeană de zile libere este de 13.
În acest an, printre cetăţenii care vor munci mai puţin se numără portughezii şi ungurii, cu 18 zile libere, suedezii, cu 17, şi belgienii, cu 16. Bulgarii şi austriecii vor sta acasă în 2007 13 zile, în timp ce grecii, francezii, nemţii şi cehii - 12.
În aceste condiţii, la nivel european, cel mai mare număr de ore lucrate anual revine tot românilor, cu aproape 1.850. Potrivit unui raport al Fundaţiei Observatorul European al Relaţiilor Industriale (FOERI), oficial, românii muncesc, săptămânal, cu jumătate de oră mai mult faţă de omologii lor din ţările intrate în UE în 2004.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite