Românii preferă să consume decât să investească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activele financiare ale populaţiei din Europa Centrală şi de Est (ECE) au continuat să sporească, atingând o creştere de două cifre pentru al treilea an la rând, respectiv cu 583 miliarde

Activele financiare ale populaţiei din Europa Centrală şi de Est (ECE) au continuat să sporească, atingând o creştere de două cifre pentru al treilea an la rând, respectiv cu 583 miliarde euro (+14%) faţă de 2005.

Acesta este rezultatul evoluţiei economiilor din ECE, al unei puternice creşteri a preţului activelor şi a acumulării continue de fonduri de pensii. Totuşi, în momentul de faţă, regiunea ECE reprezintă circa 1% din avuţia globală. Iar cele mai multe investiţii ale populaţiei sunt îndreptate către sectorul imobiliar. "Populaţia din Europa Centrală şi de Est îşi adaptează obiceiurile de consum la noi standarde de viaţă. În acelaşi timp, oamenii investesc tot mai mult în propria locuinţă. Consumul în regiune este marcat de creşterea rapidă a veniturilor şi de un mai bun acces la piaţa creditului, care este în schimb sprijinit de o creştere a avuţiei financiare provenită dintr-o creştere a preţurilor la locuinţe," explică Debora Revoltella, economist-şef pentru regiunea ECE în cadrul UniCredit Group.

Stabilitatea macroeconomică creşte piaţa asigurărilor

Totuşi, tendinţa nu este caracteristică pentru întreaga zonă. Astfel, investiţiile în active tangibile şi consumul nu au împiedicat, până acum, acumularea de avuţie financiară în Bulgaria, Polonia, Slovenia. Pe de altă parte, în România, Slovacia, Rusia şi Turcia, se observă o tendinţă opusă, precizează analiştii Unicredit. În aceste ţări, oamenii se bazează tot mai mult pe procesul de convergenţă a economiei reale pentru a-şi îmbunătăţi standardul de viaţă, beneficiind de perspective economice bune şi de creşterea peste aşteptări a preţului activelor. Mediul macroeconomic, din ce în ce mai stabil, a avut, de asemenea, un efect pozitiv asupra pieţei de asigurări, unde cererea pe segmentul asigurărilor de viaţă a depăşit creşterea veniturilor, în special în statele unde încă nu există un sistem de pensii reformat, aşa cum sunt România, Slovenia, Turcia sau Republica Cehă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite