Românii au mai multe opţiuni de muncă în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania, Portugalia, Grecia şi Finlanda se alătură Marii Britanii, Irlandei şi Suediei, ridicând total restricţiile asupra primirii muncitorilor sosiţi din estul Europei. Celelalte state din UE

Spania, Portugalia, Grecia şi Finlanda se alătură Marii Britanii, Irlandei şi Suediei, ridicând total restricţiile asupra primirii muncitorilor sosiţi din estul Europei.
Celelalte state din UE au ales alte formule: Germania, Austria, Danemarca, Italia şi Olanda îşi menţin toate restricţiile faţă de forţa de muncă estică, iar Franţa, Belgia şi Luxemburg îşi flexibilizează legislaţia muncii pentru a o accepta cu unele condiţii. Muncitorii veniţi din România şi Bulgaria vor beneficia şi ei de această deschidere, la doi ani după aderarea acestora la Uniune. Acum, analiştii studiază efectele pe care această măsură o va avea asupra migraţiei forţei de muncă. Specialiştii se aşteaptă ca noul val al migrărilor să fie mai modest decât precedentul întrucât ţările care se deschid forţei de muncă est-europene sunt mai puţin atractive decât Irlanda şi Marea Britanie. Migrarea forţei de muncă din noile state are şi părţi bune, pentru că rezolvă o parte din problema şomajului, dar creează noi provocări şi ţărilor din care se pleacă. Acestea îşi pierd elementele cele mai active ale societăţii. O astfel de "hemoragie" privează Polonia şi ţările baltice, de pildă, de o forţă de muncă de care au nevoie, ameninţând să încetinească unele din creşterile cele mai rapide ale economiilor din UE. Estonia, Letonia şi Lituania au pierdut deja zeci de mii de locuitori dintr-o populaţie totală de 7,2 milioane de persoane. În statele baltice, întreprinderile de construcţii sunt afectate de migraţii şi au început să facă angajări din Rusia şi Belarus.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite