Românii se duc la Londra ca să fie circari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

120 de imigranţi din România şi Bulgaria sosesc în fiecare zi în Marea Britanie, în căutarea unui loc de muncă Un studiu al Ministerului de Interne britanic dezvăluie că, începând

120 de imigranţi din România şi Bulgaria sosesc în fiecare zi în Marea Britanie, în căutarea unui loc de muncă

Un studiu al Ministerului de Interne britanic dezvăluie că, începând din ianuarie şi până acum, 10.535 de cetăţeni din cele două noi membre ale Uniunii Europene au cerut permis de muncă în Marea Britanie. Ca să obţină un loc de muncă, ei au nevoie de vize speciale, care includ dreptul de a munci pe teritoriul britanic.

Dacă se menţine rata actuală, de 120 de persoane pe zi, până la sfârşitul anului 2007, alţi 40.000 de români şi bulgari vor căuta un loc de muncă în insulele Albionului. În anii trecuţi, polonezii se declarau toţi instalatori. Acum, bulgarii şi românii au alte preferinţe. Cea mai des întâlnită profesie în rândul românilor este "artist de circ", iar al bulgarilor, "bucătar". Pe lângă acestea, doar alte trei categorii distincte: muzicieni, cercetători şi angajaţi pentru industria hotelieră. Cei care au încercat să obţină o viză cu drept de muncă în regatul britanic ştiu însă că pentru o profesie liberală acordul se obţine mult mai uşor. În plus, cei care declară că sunt mici întreprinzători şi că intenţionează să-şi deschidă o afacere în Marea Britanie sunt şi ei favorizaţi la obţinerea vizei.

Mulţi vin cu familiile

Conform datelor, cetăţenii din celelalte ţări est-europene, care au devenit membre UE în 2004, nu şi-au oprit exodul spre Londra. Cifra totală a ajuns la 30.000. Oficialii britanici spun că, deşi mari, cifrele sunt doar vârful aisbergului, întrucât majoritatea îşi aduc cu ei soţiile casnice şi copiii. Sir Andrew Green, preşedintele Programului "Migration Watch UK", spune că, deşi din România şi Bulgaria au venit numai 10.000 de persoane, acest număr devine important dacă va rămâne constant pe o perioadă mare de timp, întrucât guvernul britanic trebuie să-i ajute financiar o vreme.

Astfel, cei care-şi caută o slujbă primesc 57,45 de lire pe săptămână. Dacă au copii, primesc săptămânal câte 17,45 lire pentru primul copil şi câte 11,7 lire pentru fiecare dintre următorii copii.

Conform datelor oferite publicităţii, tocmai aici e problema. În acest an, de pildă, 1.858 de persoane au primit ajutor pentru că îşi caută un loc de muncă, dar au adus cu ei 57.657 de copii care au drept de alocaţii.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite