Românii merg în vacanţă la concerte
0
Madonna, U2, Tokio Hotel sau Bon Jovi sunt artişti care-şi determină fanii să îi urmeze peste tot în lume. Agenţiile de turism au venit în sprijinul fanilor români şi au creat pachete care cuprind transportul, cazarea şi, bineînţeles, intrarea la concertele trupelor favorite.
Mai citeşte şi:
- Beyoncé a triumfat la premiile "MTV Europe"
- VIDEO Europa liberă, la Premiile MTV
- VIDEO Premiile MTV 2009: între emoţie şi kitsch
Trupa U2 deţine supremaţia în rândul formaţiilor care concertează anul viitor în Europa. Fanii care nu au apucat să-i vadă în această vară când au cântat la Barcelona sau la Amsterdam pot sta liniştiţi, pentru că U2 va concerta şi anul viitor, din ianuarie până în septembrie. Turneul U2 include oraşele Londra, Moscova, Viena, Paris, Atena sau Istanbul.
Agenţiile de turism au lansat încă din această lună oferte pentru concertul trupei U2 de anul viitor iar biletele se vând ca pâinea caldă. Cele mai ieftine pentru români sunt concertele din Viena, Atena sau Istanbul, întrucât fanii pot călători cu maşinile personale, datorită distanţelor relativ mici (aproximativ 1.000 de kilometri din Bucureşti). De exemplu, oferta pentru concertul U2 din 6 septembrie 2010 din Istanbul costă 216 euro de persoană.
Pachetul include biletul de intrare la concert (intrare generală, pe gazon) şi trei nopţi de cazare la un hotel de trei sau patru stele cu mic dejun, potrivit datelor agenţiei Infinity Travel. Odată ajunşi la Istanbul, fanii U2 vor rămâne uluiţi de mărimea oraşului (are în jur de 18 milioane de locuitori) şi de combinaţia de lux, sărăcie, istorie şi viaţă cosmopolită pe care o vor găsi la tot pasul. Pot face şi o raită în Grand Bazar, de unde îşi pot cumpăra absolut orice le trece prin cap.
Nu uitaţi un lucru! Dacă mergeţi la shopping, negociaţi la maximum cu comercianţii preţurile, întrucât puteţi cumpăra chiar şi cu 50% mai ieftin.
Experiment cu Tokio Hotel
O altă trupă care creează isterie la nivel mondial este Tokio Hotel, interpreta hiturilor „Schrei“, „Rette mich“ şi „Der letzte Tag“, care au ocupat luni la rând primul loc în clasamentele muzicale din Austria şi din Germania.
Protagoniştii formaţiei Tokio Hotel sunt idolatrizaţi pur şi simplu de tinerii „emo“ din toată lumea (sunt recunoscuţi după ochii puternic conturaţi, coafurile ciufulite, părul negru, şi care, de obicei, se confruntă cu probleme de comportament, având tendinţe de izolare sau chiar de sinucidere). Bineînţeles că şi adolescenţii „emo“ din România de-abia aşteaptă concertele Tokio Hotel din februarie şi din martie 2010 de la Paris, Viena, Hamburg, Milano şi Roma. Pot sta liniştiţi pentru că încă se mai găsesc bilete. „Concertul Tokyo Hotel reprezintă o ofertă nouă în seria concertelor promovate de către noi. Deocamdată testăm piaţa pe acest segment de vârstă şi preferinţe şi încă mai avem bilete disponibile“, ne-a declarat Valentin Avram, directorul general al Travel Studio.
Pentru a-şi vedea idolii pe viu, fanii din România vor trebui să scoată din buzunar 288 de euro. Pachetul include două nopţi de cazare într-unul dintre oraşele unde se desfăşoară concertul şi, cel mai important, biletul de intrare la spectacol, potrivit datelor agenţiei Travel Studio.
Marilyn Manson, la Berlin şi Milano
Unele dintre singurele concerte care au loc în această lună şi la care încă se mai găsesc bilete sunt cele al lui Marilyn Manson de la Berlin (18 noiembrie) şi de la Milano (27 noiembrie). Autoproclamatul „Antichrist Superstar“, Marilyn Manson se numără cu siguranţă printre cei mai faimoşi si controversaţi artişti ai anilor ’90 şi are milioane de fani la nivel internaţional. Un pachet care cuprinde două nopţi de cazare cu mic dejun şi intrarea la concert costă 199 de euro de persoană.
Calendarul concertelor
- 18 şi 27 noiembrie 2009 – Marilyn Manson la Berlin şi la Milano.
- 20 noiembrie 2009 – Laura Pausini la Milano.
- 27 ianuarie 2010 – Michael Bolton la Viena.
- 13 februarie 2010 – Eric Clapton la Londra.
- 28 februarie 2010 – Tokio Hotel la Hamburg.
- 26 aprilie 2010 – Mika la Paris.
- 3 mai 2010 - Whitney Houston la Milano.
- 9 – 10 august 2010 – U2 la Frankfurt.
- 16 septembrie 2010 – U2 la Istanbul.
- 16 iunie 2010 – Bon Jovi la Paris.
- 18 noiembrie 2010 - Backstreet Boys la München.