Românii iau cu asalt plajele din Mamaia şi Albena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manelele româneşti intră la "all-inclusive" pe litoralul bulgăresc Mii de români au întâmpinat Sărbătorile Pascale pe litoralul bulgăresc, transformat pentru câteva zile într-un

Manelele româneşti intră la "all-inclusive" pe litoralul bulgăresc

Mii de români au întâmpinat Sărbătorile Pascale pe litoralul bulgăresc, transformat pentru câteva zile într-un adevărat fief al manelelor. Vrând, nevrând, puţinii turişti bulgari sau de alte naţii, veniţi la Albena sau Nisipurile de Aur să petreacă în linişte, au trebuit să-i suporte pe Guţă şi compania la aproape fiecare colţ de stradă. Povestea se va repeta, cu siguranţă, şi de 1 Mai.

"Obiceiurile" româneşti, din păcate, nu s-au rezumat la muzica dată la maximum. În ciuda eforturilor hotelierilor de a oferi cele mai bune condiţii, oaspeţii din România nu au fost prea impresionaţi.

Cu toate că parcările aveau locuri suficiente, mulţi dintre turişti şi-au parcat maşinile direct pe peluzele cu gazon, impecabil întreţinute, numai din dorinţa de a fi cât mai aproape de locurile de cazare. Poliţia din Albena a avut consemn să nu-i deranjeze pe oaspeţi, aşa că niciun turist nu s-a ales cu amendă şi maşina ridicată, cum s-ar fi întâmplat în orice altă situaţie.

Ambianţa manelelor date la maximum era omniprezentă: pe străzi, în hotel, în restaurant, în maşini. Nu puteai scăpa de Guţă şi de Minune nici măcar în baruri. Turişti cu "iniţiativă" aproape i-au forţat pe barmani să pună cd-uri cu manele aduse special de acasă.

"Iar au venit nesimţiţii de români!"

În hoteluri, acelaşi balamuc, tipic românesc. "Iar au venit nesimţiţii de români", vorbeau între ei doi chelneri, convinşi că nu-i înţelege nimeni. Indignarea angajaţilor hotelului era îndreptăţită. În restaurantul cu servire all-inclusive, românii au dat buzna cu o precipitare greu de descris în cuvinte.

Cei mai mulţi îşi umpleau cu vârf farfuriile, cu toate că nu reuşeau să mănânce nici măcar jumătate. Alţii plecau cu tacâmurile direct în camere, în ciuda unui anunţ, scris chiar în limba română, în care se spunea că nu este permisă scoaterea alimentelor din restaurant.

Hotelierii bulgari vor răsufla uşuraţi abia după 2 mai, când cei mai mulţi dintre turiştii români îşi vor termina vacanţa şi vor reveni în ţară.

Preţuri ca în sezonul estival în staţiunile româneşti

Chiar dacă preţurile hotelurilor de pe malul românesc al Mării Negre sunt asemănătoare cu cele din plin sezon estival, majoritatea românilor, dar şi mulţi cetăţeni străini au ales să îşi petreacă în ţară minivacanţa de 1 Mai.

Hotelierii de la malul mării spun că foarte mulţi dintre turişti şi-au rezervat cu mai bine de o lună în urmă camere de cazare la hotelurile de 3 şi 4 stele, iar pentru o singură noapte de cazare aceştia plătesc chiar şi până la 600 de lei de persoană.

Reprezentanţii Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral (DADL) le-au recomandat însă turiştilor să nu intre în apa mării până la începerea sezonului de îmbăiere, respectiv 1 iunie, din cauza temperaturii scăzute a apei şi a lipsei serviciului Salvamar. Totuşi, câţiva temerari s-au avântat în valurile mării.

Cârciumarii din Vamă sunt pregătiţi

Vama Veche este încă pustie, nefiind luată cu asalt, de Paşte, din cauza vremii! Cârciumarii locali sunt totuşi pregătiţi, pentru că în Vamă sunt aşteptaţi, în zilele următoare, sute, dacă nu chiar mii de tineri în căutare de distracţie. Iar cum temperaturile sunt încă scăzute pentru camping, locurile de cazare vor fi, mai mult ca sigur, insuficiente!

Aceasta mai ales că locurile de cazare din Vama Veche sunt insuficiente şi vara, şi asta în condiţiile în care sute de turişti stau la cort. În aceeaşi ordine de idei, se lucrează de zor la redeschiderea barurilor care, pe timp de iarnă, au fost "abandonate". Primii turişti sunt aşteptaţi începând de miercuri şi joi, dar Vama se va umple până la refuz, cel mai probabil, vineri seară.

Pe de altă parte, Vama Veche a fost vizitabilă pe parcursul întregii ierni, mai ales de către împătimiţi, câteva localuri fiind deschise permanent.

6.000 de locuri pentru români

În Bulgaria, la Albena, sunt pregătite aproape 6.000 de locuri de cazare pentru români. Secretarul general al Federaţiei Patronatului din Turismul Românesc, Dragoş Răducanu, ne-a declarat că între staţiunile româneşti şi cele din Bulgaria nu există concurenţă, fiecare având un target diferit dat de condiţiile de cazare specifice.

Pe litoralul românesc cele mai multe hoteluri sunt de 2 stele şi practică tarife scăzute, în vreme ce la bulgari, preţurile sunt mai mari, dar cele mai multe unităţi de cazare sunt clasificate la trei stele şi oferă servicii all-inclusive. Secretarul general al FPTR spune că la noi sunt aşteptaţi tinerii care vor numai cazare şi discoteci modene, în vreme ce la bulgari merg persoanele de peste 30 de ani, care vor linişte şi confort.

Hotelierii români aşteaptă 20.000 de turişti pe litoral

Hotelierii de pe litoralul românesc au pregătit pentru sărbătoarea de 1 Mai 20.000 de locuri de cazare din cele 80.000 existente, potrivit secretarului general al Federaţiei Patronatului din Turismul Românesc (FPTR).

Preţurile practicate în acest sezon pe litoral pornesc de la 10 euro pe zi la un hotel de două stele şi ajung la 200 de euro la cele de 5 stele, în timp ce la bulgari acestea se situează în jurul a 40 de euro pe zi pentru servicii all-inclusive în hoteluri de 3 stele. Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, regiunea Sud-Est, ne-a declarat că, pentru sărbătoarea de 1 Mai, hotelierii se aşteaptă la un grad de ocupare a hotelurilor de 70-80%. (George Bănciulea)

25.000 de poliţişti şi jandarmi vor "păzi" minivacanţa de 1 Mai

Peste 20.000 de poliţişti şi 5.200 de jandarmi au fost mobilizaţi pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice şi pentru fluidizarea traficului rutier, în perioada minivacanţei de 1 Mai.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, această măsură a fost luată pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere vieţii şi integrităţii corporale, precum şi a furturilor din locuinţe, societăţi comerciale şi din autoturisme.

Majoritatea poliţiştilor scoşi în stradă în perioada următoare sunt în special din domeniul ordinii şi siguranţei publice, dar vor fi la datorie şi poliţişti de proximitate, specialişti judiciarişti şi criminalişti. Nici şoferii imprudenţi nu vor fi iertaţi, dacă vor încălca regulile rutiere.

Peste 3.200 de agenţi de circulaţie vor fi prezenţi până pe 4 mai pe principalele artere de circulaţie din şi către zonele turistice montane şi de pe litoral, către punctele de trecere a frontierei, dar şi în marile oraşe.

Traficul, pe cele mai aglomerate artere, va fi supravegheat şi din elicopterele Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului de Interne. Poliţiştii de la Transporturi vor fi prezenţi în număr mare în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători pentru prevenirea furturilor de bagaje şi din buzunare. (Valeria Cupă)

Vreme caldă

Meteorologii spun că, de 1 mai, vremea va fi frumoasă. În oraşele din sudul şi sud-estul ţării, temperaturile maxime vor atinge 25 de grade Celsius. "În zilele de 1 şi 2 mai, cel mai cald va fi în Câmpia Română, inclusiv în Capitală. Aici, cerul va fi destul de degajat", a spus meteorologul de serviciu.

Şi la mare, vremea va fi frumoasă, cu mult soare şi fără vânt. Temperaturile maxime înregistrate pe litoral nu vor depăşi însă 20 de grade Celsius.

În nordul şi centrul ţării, cerul va fi temporar noros de 1 mai. După-amiază, vor fi ploi slabe cantitativ în Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca. În 2 mai, vremea se va înrăutăţi şi vor cădea mai multe ploi, mai ales în partea de nord.

Joi şi vineri, vremea va fi frumoasă şi pe litoralul bulgăresc. În staţiunea Albena se vor înregistra 22 de grade Celsius de 1 mai şi 23 de grade a doua zi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite