Românii din Gaza cer ajutor prin "Adevărul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mariana Abu Arab, una din zecile de românce care nu pot părăsi teritoriul, a făcut apel la ziarul nostru pentru a sensibiliza autorităţile de la Bucureşti Românii din Gaza trăiesc,

Mariana Abu Arab, una din zecile de românce care nu pot părăsi teritoriul, a făcut apel la ziarul nostru pentru a sensibiliza autorităţile de la Bucureşti

Românii din Gaza trăiesc, în aceste zile, un adevărat coşmar. Deşi au cerut de mai multe zile ajutorul autorităţilor române, cei 31 de compatrioţi ai noştri, din care 20 de copii, vor începe călătoria repatrierii abia în această dimineaţă. Ei urmează să părăsească teritoriul palestinian astăzi, la ora 9.00, pe la punctul de frontieră Erez, unde vor fi aşteptaţi de un reprezentant al Ambasadei României la Tel Aviv.

Adriana Sidan, una din cele 31 de persoane care va părăsi Gaza, a declarat pentru "Adevărul" că românii vor fi transportaţi cu autobuzul în Iordania, de unde speră să ajungă acasă cât mai repede. Adriana Sidan a mai spus că prin Erez au voie să iasă numai cetăţenii români. Pe lângă cei 31 de români care vor părăsi azi Fâşia Gaza, mai sunt şi alţii care nu pot părăsi zona. "Multe românce vor rămâne pe loc din două motive: pentru că nu au bani să se întoarcă în ţară şi pentru că soţii lor nu au vize pentru România. Aceste femei s-au văzut nevoite să aleagă între părinţi, care se află în ţară, şi soţ şi copii, şi au ales a doua variantă. Le-am lăsat plângând, pentru că ele nu se pot întoarce acasă. Ele aşteaptă să se întoarcă acasă prin Egipt, dar Egiptul este închis deocamdată".

Adriana Sidan spune că peste 80% din străinii aflaţi în Gaza nu au paşapoarte, pentru că tratativele cu israelienii s-au oprit acum 15 luni şi tot atunci a fost sistată procedura de eliberare a actelor.

Mariana Abu Arab nu mai are pe nimeni în România

Mariana Abu Arab (fostă Alexandrescu), una dintre zecile de românce captive în Gaza, este măritată cu un cetăţean palestinian, de profesie medic stomatolog. S-au stabilit în teritoriul palestinian din 1994, iar ea lucrează la arhiva spitalului Shifa, cel mai mare din Gaza.

Contactată de "Adevărul", Mariana ne-a descris situaţia în care se află ca fiind "disperată": "Nu pot să plec, fata cea mare dă bacalaureatul. Ceilalaţi doi copii, care s-au născut în Palestina, nu au documente româneşti, iar soţul nu are viză pentru România". Ea nu are pe nimeni în România, singura sa rudă în viaţă fiind o soră care locuieşte în Anglia.

"Ca să plec, îmi trebuie o procură de la o rudă de gradul întâi - mamă, tată, soră, frate - ca să poată să-mi facă mie acte în România sau să mă duc personal în România. Ambasada poate să mă ajute cu actele, dar n-am avut cum să ies din oraş, plus că nu avem bani şi din cauza asta n-am putut să trimit actele pentru toată familia împreună. Situaţia financiară este foarte proastă de când au câştigat alegerile cei din gruparea Hamas, avem embargou şi nu se mai dau salarii".

- Cum se prezintă acum situaţia din zonă?

-Am trăit clipe de coşmar, aici a fost groaznic, au fost patru zile de împuşcături. În prima zi, când a început totul, eram la serviciu, apoi nici nu m-am mai dus. Am auzit oameni împuşcându-se în stradă, au fost atacuri în zona spitalului şi a trebuit să înconjur tot oraşul ca să pot să ajung acasă. Nu a fost uşor deloc. După aia nu m-am mai dus la serviciu, nici nu puteai să ieşi, din cauză că toate străzile au fost blocate.

Fata mea mergea la examene şi pleca la ora 9.00. Până la ora 12.00 avea examene, stăteam cu sufletul la gură, o fată palestiniană a fost chiar împuşcată. Am văzut-o pe mama ei în direct la televizor şi am plâns fără să vreau, mi-au dat lacrimile, vă daţi seama, a fost groaznic, să pierzi un copil la bacalaureat… Mi-o închipuiam pe fata mea, o aşteptam cu sufletul la gură şi îmi bătea inima de aveam palpitaţii până îmi venea copilul de la examen. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu s-a întâmplat nimic, dar a fost teribil de groaznic."

Cioroianu l-a enervat din nou pe Băsescu

"Femeile din Gaza sunt, după cum ştiţi, la Tel Aviv", s-a grăbit să anunţe, ieri, ministrul de externe, Adrian Cioroianu. Şi a adăugat că, pentru evacuarea celor 31 de cetăţeni români, din care 15 femei, 15 copii şi un bărbat, ar putea fi închiriat un charter. "Pe 23 iunie (azi - n.r.), la ora noua dimineaţa, demarăm procedurile de repatriere", a mai anunţat şeful diplomaţiei române. Potrivit lui Cioroianu, dacă nu va fi la dispoziţie un aeroport din Tel Aviv, se va încerca evacuarea prin Iordania. Afirmaţia ministrului de externe, potrivit căreia refugiaţii români din Gaza s-ar afla deja la Tel Aviv, a provocat indignarea Administraţiei Prezidenţiale. Astfel, refugiaţii sunt încă la punctul de frontieră Eretz, în Gaza, şi ar urma să fie evacuaţi abia în această dimineaţă, prin bunăvoinţa autorităţilor israeliene. Mii de persoane doresc să plece din Gaza, Israelul a închis frontierele şi le va deschide doar ca o favoare făcută românilor. Israelul ar fi dorit, în consecinţă, mai multă discreţie din partea românilor.

În plus, afirmaţiile lui Cioroianu i-ar fi enervat şi pe refugiaţi, care au crezut că există alte persoane, de naţionalitate română, care au reuşit să ajungă la Tel Aviv. Iritarea Administraţiei Prezidenţiale a apărut la câteva ore după ce, în mod cu totul neobişnuit, Băsescu a discutat amical cu premierul Tăriceanu despre situaţia din teritoriile palestiniene. Relaţiile dintre cei doi s-au răcit imediat ce şeful guvernului a aflat că, în noaptea de joi spre vineri, preşedintele s-a grăbit să-şi asume meritele rezolvării acestei crize. Joi noaptea, preşedintele Băsescu a anunţat că, preocupat de situaţia românilor din teritoriile palestiniene, a cerut misiunii diplomatice din Tel Aviv să ia măsuri pentru repatrierea acestora.

Evacuare prin Amman

Ieri după-amiază, un comunicat al MAE rectifica şi o altă afirmaţie a lui Cioroianu, referitoare la componenţa grupului de refugiaţi. Astfel, potrivit MAE, grupul de români este compus din 11 femei, 19 copii şi un bărbat. MAE mai anunţa că evacuarea va avea loc cu certitudine prin Amman, capitala Iordaniei, întrucât aeroportul din Tel Aviv este închis pentru astfel de operaţiuni.

Ultima oră:

Primii 31 de români care au cerut să fie repatriaţi din Fâşia Gaza vor ajunge mâine, în jurul orei 03.30 la Bucureşti cu o aeronavă Tarom. Charterul a fost pus la dispoziţia românilor pentru că aceştia nu au bani să-şi cumpere biletele de avion. Armata israeliană le-a acordat permisiunea de a trece în Israel, pe la punctul de frontieră de la Erez.

Am trăit clipe de coşmar. Am văzut oameni împuşcându-se pe stradă… Gaza e închisă, e ca o închisoare mai mare, zile întregi n-am putut ieşi din bloc, ne era frică să ne trimitem copiii la şcoală.
Adriana Sidan

"Apelăm la ziarul <> , poate reuşiţi să vorbiţi cu autorităţile să ne ofere o reducere sau chiar gratuitate la acte, să putem şi noi să scăpăm de aici, să plecăm undeva unde să putem trăi şi munci!!! Vă rugăm din suflet!". Acesta este apelul disperat al Marianei Alexandrescu Abu Arab, transmis autorităţilor prin intermediul ziarului "Adevărul".

UPDATE:

Româncele din Gaza au scăpat pe la graniţă în Israel

După zile întregi de tergiversări, cele şaisprezece românce şi copii lor proveniţi din căsătorii mixte au ajuns în Israel prin Erez, singurul punctul de treceredeschis între Fâşia Gaza şi Israel.

Prin acest loc au fost evacuaţi toţi cetăţenii străini aflaţi în Fâşia Gaza, teritoriu aflat de o săptămână sub ocupaţia grupării radicale Hamas, considerate teroriste de Washington.

Româncele şi cei 15 copii se îndreaptă acum după ce au trecut de controlul israelian, se îndreaptă acum spre Tel Aviv, de unde se vor îmbarca în avionul de Aman. În capitala Iordaniei, refugiaţii vor fi aşteptaţi de o aeronavă închiriată de MAE care îi va aduce acasă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite