Dacia a ajuns la 10% din exporturile României - Revista presei economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacia a ajuns la 10% din exporturile României - Revista presei economice
Dacia a ajuns la 10% din exporturile României - Revista presei economice

Prea economică de astăzi scrie despre procentul exporturilor Dacia în exporturilor României, următorul punct de dezvoltare economică în viziunea omului de afaceri Cristian Burci sau procentul cu care a urcat capitalizarea Bursei în ultima săptămână. Printre alte subiecte, BET-FI este amorsat pentru o nouă explozie, iar industria alimentară ar putea avea probleme începând cu ianuarie 2010.


Dacia a ajuns la 10% din exporturile României.

Exporturile Dacia au crescut cu peste 60% în prima jumătate a acestui an, la aproape 1,3 miliarde de euro, potrivit estimărilor Ziarului Financiar, valoare care reprezintă 10% din totalul exporturilor de pe piaţa locală în primul semestru al acestui an. Exporturile Dacia au fost susţinute în principal de programele de tip "Rabla" din Europa de Vest, care se vor epuiza în ultimul trimestru al acestui an.

Burci: “Înapoi în Africa. De acolo va veni creşterea!”. “Timpul dovedeşte că Africa nu era o piaţă de lăsat. Aşa cum, în urmă cu 20 de ani, Europa de Est a reprezentat o nouă piaţă de desfacere, cu mare potenţial, cred că piaţa africană va reprezenta următorul punct de dezvoltare”, spune omul de afaceri Cristian Burci, proprietarul grupului feroviar International Railway Systems, cu afaceri de 400 mil. euro pe an. Acesta susţine că renunţarea la pieţele de desfacere tradiţionale până în 1990 a fost una dintre cele mai mari greşeli ale României şi este gata să demonstreze acest lucru cu propriul business, potrivit Business Standard.

Capitalizarea Bursei de la Bucureşti a urcat cu 7,2% în ultima săptămână.  Bursa de Valori Bucureşti a avut parte de creşteri semnificative pe toate sectoarele în ultima săptămână, după ce ştirile externe favorabile au readus optimismul în rândul cumpărătorilor, care au urcat cu 7,24% capitalizarea pieţei şi au mărit rulajul pieţei, scrie Money. Creşterile înregistrate pe piaţa locală vin în contextul în care rezultatele financiare bune din primul semestru raportate de mai multe companii americane mari au adus câştiguri semnificative pe indicii pieţelor din SUA, Europa, dar şi a celor reprezentativi pieţei autohtone.

BET-FI, amorsat pentru o nouă explozie. De câteva săptămâni, Bursa a intrat într-un con de umbră, lichiditatea diminuându-se semnficativ, în timp ce cotaţiile au oscilat fără a contura o direcţie clară. Părerea generală în piaţă rămâne aceea că evoluţia cea mai probabilă ar fi într-un range, pe fondul aceloraşi volume modeste până în toamnă, în condiţiile în care problema pragurilor de deţinere la SIF-uri a rămas netranşată, iar rezultatele financiare semestriale ale companiilor listate nu pot surprinde pe nimeni, notează Curierul Naţional.

Soarta dulce şi amară a industriei alimentare.
În industria alimentară din ţară erau înregistrate, la nivelul anului 2007, circa 10.000 de societăţi, cu o cifră de afaceri totală de 10.079.293.868 euro, potrivit Federaţiei Române din Industria Alimentară "Romalimenta". În cele 10.000 de unităţi erau angajaţi peste 200.000 de salariaţi. Câteva mii dintre aceştia riscă să devină şomeri din cauză că patronii nu au avut bani de investiţii sau, în unele cazuri, nu şi-au dat interesul să retehnologizeze fabricile, în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene care devin obligatorii de la 1 ianuarie 2010. Asta într-un moment în care întreg sectorul dă semne de revenire, exporturile crescând substanţial faţă de 2008, dar mai ales în condiţiile în care unele restricţii la comerţul intracomunitar vor fi ridicate începând cu anul viitor, scrie Bursa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite