România, victima partidelor

aflate în conflict şi-au ocupat poziţiile pentru luptele viitoare. Cu gândul la electoratul "naţional" din Transilvania, o parte a partidelor din guvern au demarat o adevărată cruciadă

aflate în conflict şi-au ocupat poziţiile pentru luptele viitoare. Cu gândul la electoratul "naţional" din Transilvania, o parte a partidelor din guvern au demarat o adevărată cruciadă împotriva documentului, sperând că intransingenţa de operetă îi va ajuta să treacă pragul de intrare independentă în parlament. Biserica, vulnerabilizată de conflictele interne care au dus la împărţirea Ardealului în sfere de influenţă, a cerut restituirea totală a proprietăţilor Gojdu, chiar dacă nimic nu a împiedicat-o, până acum, să deschidă proces împotriva Ungariei. Ascendentul pe care, în mod evident, Budapesta şi l-a creat, de-a lungul timpului, asupra Bucureştiului nu vine doar din prestaţia defectuoasă a diplomaţiei, ci din întregul exerciţiu de guvernare suportat de România. Acordul a fost retras de ministerul de resort şi retrimis apoi în comisiile parlamentare, pentru că respingerea în plen era iminentă. Deşi cunoscut de toate partidele participante la guvernare din faza de negociere, documentul şi-a pierdut sprijinul politic, odată cu erodarea coaliţiei. Practic, în parlament, majoritatea guvernamentală a încetat să mai existe. Acordul "Gojdu" nu este singura victima a ostilităţilor. Legile securităţii naţionale, reforma constituţională şi statutul minorităţilor s-au transformat, din obiect al dezbaterii, în capete de acuzare. Evident, căutând în arhivele recente, îi poţi surprinde pe fiecare dintre actori, că, de-a lungul timpului, au ocupat aceleaşi poziţii pe care astăzi le critică atât de dur. Imunitatea angajaţilor din serviciile secrete sau poliţie este o idee cu care toţi liderii României au cochetat, în speranţa că îşi vor asigura sprijinul acestor instituţii. Promisiuni ferme pentru acordarea unor drepturi lărgite minorităţii maghiare, în mod sigur, au făcut toate guvernele, în funcţie de importanţa pe care sprijinul maghiar a avut-o într-un moment sau altul. Dar, pentru că în războaiele civile nimeni nu mai are timp de nuanţe, poziţiile trebuie delimitate cât mai schematic. Acesta este principiul de bază pentru atragerea unui număr cât mai mare de aderenţi. Totul trebuie înfăţişat doar în negru şi alb. Oricâte explicaţii ar oferi autorii unei iniţiative, acestea sunt interesante în măsura în care pot oferi muniţie suplimentară pentru conflict. Comandanţii taberelor sunt dispuşi să sacrifice totul, fie că este vorba despre înţelegeri informale, tratate semnate, parteneriate sau pace etnică. Important este să simtă că au câştigat. Dramatismul situaţiei vine din faptul că, în realitate, niciunul dintre comandanţi nu are atâţia soldaţi şi atâtea arme cât să-i asigure victoria finală. Asemenea rebelilor africani, armatele politice româneşti, atunci când nu-şi ating obiectivele fixate de comandanţi, se răzbună pe populaţia civilă, jefuind-o de dreptul legitim la o bună guvernare.