România riscă să-şi vândă obiectivele din domeniul energetic "ca pe nişte oale"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce UE face eforturi pentru a fi o voce unică în domeniul energetic, sistemul românesc s-a divizat între interese şi instituţii diverse. Transferul unora dintre cele mai

În timp ce UE face eforturi pentru a fi o voce unică în domeniul energetic, sistemul românesc s-a divizat între interese şi instituţii diverse.

Transferul unora dintre cele mai importante companii din sectorul energetic la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), în scopul privatizării, a creat haos în sistem. "Suntem descoperiţi din punct de vedere instituţional, organizatoric. Problema este extrem de gravă, pentru că transferul la AVAS înainte de a avea definită o strategie clară în domeniul energetic face să nu mai existe putere de decizie nici la Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC), nici la AVAS", a declarat ieri Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

Potrivit acestuia, mandatele pentru reprezentarea AVAS în consiliile de administraţie la companiile primite în subordine nu au putut fi date. Din această cauză au apărut blocaje în sistem. Iancu a mai spus că Electrocentrale Deva nu dispune de resursele financiare pentru desfăşurarea activităţii curente. "Deva nu va avea cărbune. Se trăieşte de azi pe mâine", a avertizat Iancu.

Fostul secretar de stat în MEC a declarat că AVAS şi-a propus privatizarea complexurilor energetice până în toamnă, fără însă a se stabili dacă sunt pregătite pentru privatizare, dacă sunt îndatorate, dacă au obligaţii de mediu. "Ceea ce se întâmplă la noi în domeniul energetic, în ultimele luni, ne dă semne de îngrijorare. O să vindem ca oalele nişte active reprezentative pentru sistemul energetic naţional", a afirmat Iancu.

În luna decembrie 2006, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, transferarea a 41 de companii de la OPSPI (Ministerul Economiei) la AVAS, "pentru unificarea activităţii de privatizare la o singură instituţie". AVAS a preluat companii distribuitoare şi producătoare de energie electrică, transportatori de petrol şi produse petroliere, companii din industria de apărare, societăţi miniere, precum Petrom, Oil Terminal, Conpet, Petrotrans, Distrigaz Sud, Complexurile Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Electrica etc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite