Romania a trecut, cu emotii, examenul european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Desi Verzii si o parte din Populari s-au coalizat impotriva noastra, majoritatea europarlamentarilor au avut alta parere * Entuziasm temperat in randul parlamentarilor romani * Razvan Ungureanu: "Ma gandesc mai curand la ce urmeaza, decat la ce a fost"

Cu 497 de voturi pentru, 93 impotriva si 71 abtineri, Romania a primit, ieri, avizul conform si lumina verde pentru semnarea Tratatului de aderare, in 25 aprilie 2005. Nu a fost vorba de un vot fara istorie si fara emotii. Pe ultima suta de metri, marti seara, cand au inceput practic dezbaterile asupra acestui aviz, au aparut si contestari de ultima ora. Impotriva Romaniei s-a format o alianta ciudata, cel putin din punct de vedere politic, intre o parte a crestin-democratilor (cu precadere germani) si Verzii de stanga. Politicile fiscale, banii acordati Romaniei si Bulgariei, un scepticism crescut privind extinderea Uniunii Europene, care si-a facut loc in tarile membre, au fost "ingredientele" care au contribuit la tulburarea apelor. De altfel, vocile care s-au pronuntat impotriva Romaniei, in Hemiciclul de la Strasbourg, au fost numai din randul Verzilor. Cei care au cerut amanarea votului si a acordarii avizului conform dupa Raportul din noiembrie au fost Daniel Cohen-Bendit (Germania) si Johannes VogenhUber (Austria), ambii apartinand acestui grup politic. Desi in dosarul economic lucrurile se prezinta bine, coruptia si libertatea presei ridica inca probleme si, pe aceasta baza, cerem amanarea, a spus Daniel Cohen-Bendit, in vreme ce VogenhUber a declarat: "E prima oara in istoria Parlamentului European cand, cu o luna inainte de aderare, ne gasim in pozitia de a vorbi de o tara in care au loc violente incalcari ale drepturilor omului". Au fost contracarati de Francis WUrtz (ultrastanga) si de baroana Emma Nicholson. Democrat-liberalul Graham Watson, care a dorit si el sa ia cuvantul in favoarea Romaniei, n-a mai avut dreptul s-o faca, pentru ca se incalca astfel procedura parlamentara, potrivit careia pozitiile pro si contra nu pot fi exprimate decat la paritate. Nu in ultimul rand, Romania a beneficiat si de sustinerea actualului raportor Pierre Moscovici, care i-a linistit pe cei ce se temeau ca ar oferi un cec in alb tarii noastre, fara ca ea sa fie pregatita. El le-a amintit ca, in urma intelegerii dintre Comisie si Parlament, europarlamentarii vor putea contribui la activarea clauzei de salvgardare, daca va fi cazul, obtinand mult ravnita codecizie. In ce priveste Bulgaria, scorul a fost ceva mai bun decat in cazul nostru: 522 pentru si 70 contra, cu 69 abtineri. Principalele obiectii care s-au adus si al caror purtator s-a facut Cohen-Bendit s-au referit la pericolele prezentate de centrala nucleara de la Kozlodui.
"13 aprilie, o zi norocoasa"
Aflat la Strasbourg, pentru a fi de fata la desfasurarile din Parlament, ministrul de Externe roman, Mihai-Razvan Ungureanu, considera 13 aprilie o zi norocoasa pentru Romania, deoarece "am obtinut un scor bun, similar cu al altor candidate". Oficialul roman se considera multumit, deoarece votul confera credibilitate actualului guvern si demonstreaza, in opinia sa, ca Parlamentul European crede in eforturile depuse de acesta. Cu toate acestea, odata trecut momentul de euforie, ministrul de Externe se gandeste mai degraba la ce urmeaza de-acum incolo, decat la ce a fost. El a amintit ca votul de astazi reprezinta efortul tuturor celor care au fost implicati in procesul de aderare, guverne, politicieni, societate civila sau oameni obisnuiti.

PSD sustine ca a avut "o contributie consistenta" in negocierile cu UE
PSD "a luat nota cu satisfactie" de votul prin care Parlamentul European si-a dat avizul necesar semnarii Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE, precizand ca a avut "o contributie consistenta la realizarea acestui proiect politic major". "Votul pozitiv exprimat de Legislativul comunitar, reunit la Strasbourg, reprezinta recunoasterea progreselor inregistrate de Romania, pe parcursul sau european, indeosebi al acumularilor inregistrate in intreaga societate romaneasca, in etapa deosebit de dificila a negocierilor capitolelor aquis-ului comunitar, incheiata cu succes in mandatul guvernului social-democrat", se arata intr-un comunicat al PSD, remis miercuri. PSD precizeaza ca va continua, din pozitia sa de principal partid de opozitie, sa sustina procesul de aderare la UE si va urmari cu toata atentia modul in care Guvernul intelege sa se achite de obligatia pe care si-a asumat-o, de a continua pregatirea interna, astfel incat Romania sa fie pregatita sa devina stat membru al Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2007.

Minoritatile nationale: Un scor bun, dar mai multa atentie pe viitor
"Rezultatul votului din Parlamentul European este unul foarte bun pentru Romania, scorul obtinut fiind unul superior celui preconizat", este de parere Varujan Pambuccian, liderul grupului minoritatilor nationale, altele decat cea maghiara. El atrage totusi atentia asupra faptului ca forul european s-a pronuntat asupra unui Raport de tara amendat, lucru care trebuie sa dea de gandit autoritatilor de la Bucuresti. "Trebuie sa fim atenti pe viitor la ce semnale dam in afara tarii, pentru ca, de multe ori, cuvinte pripite, spuse doar ca sa se zica ceva, pot duce la reactii disproportionate", a mai spus Varujan Pambuccian. Liderul minoritatilor din Camera a mai avertizat ca semnalul dat de PPE trebuie luat in serios si ca faptul ca popularii europeni nu sunt reprezentati in Romania decat de UDMR este o problema serioasa.

Calin Popescu Tariceanu:
Votul PE, expresie a increderii politice in Romania
Rezultatul si structura votului Parlamentului European privind extinderea UE constituie o recunoastere a actiunilor Guvernului, o dovada ca perceptia privind situatia tarii se schimba si o expresie a increderii politice in capacitatea Romaniei de a-si respecta angajamentele, a afirmat premierul Calin Popescu Tariceanu. El a amintit ca Romania este in grafic in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor asumate in negocierile cu Uniunea Europeana si i-a avertizat pe membrii Cabinetului ca nu va tolera nici o abatere de la calendarul european, precizand ca principalul criteriu de evaluare a acestora va fi tocmai modul de realizare a angajamentelor din acest calendar. "Uniunea Europeana nu este o casa de oaspeti in care Romania poate intra oricum si nici un club pretentios, care pune conditii absurde, inacceptabile, pentru a ne da permisul de acces", a spus Tariceanu.

Presedintele PD, Emil Boc:
Sa nu ne lasam cuprinsi de o euforie totala
"Dupa 1989, aceasta este cea mai importanta zi din istoria contemporana a Romaniei dupa intrarea in NATO. Votul din Parlamentul European ne obliga foarte mult si trebuie sa rezolvam restantele pe care le avem, printre care si cele privind lupta anticoruptie. In acelasi timp, a fost un vot de incredere in actualul Guvern si un succes al intregii clase politice romanesti. Faptul ca obiectivul integrarii europene a beneficiat de o sustinere transpartinica demonstreaza responsabilitatea clasei politice. Nu trebuie insa ca, dupa acest rezultat, sa ne lasam cuprinsi de o euforie totala".

Eugen Nicolaescu:
PE a inteles ca romanii nu trebuie sanctionati pentru deficientele politicienilor
Purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, considera ca Parlamentul European a dovedit faptul ca apreciaza eforturile pe care le face Romania pentru integrarea europeana. "Cred, de asemenea, ca Legislativul European a inteles inca o data ca poporul roman nu merita sa fie sanctionat pentru deficiente ale clasei politice si ca eforturile pe care poporul roman le-a facut de-a lungul anilor sunt acum recunoscute. Si, nu in ultimul rand, cred ca actuala guvernare are o responsabilitate imensa sa duca pana la capat procesul de integrare europeana, chiar cu luarea de masuri nepopulare, chiar cu aplicarea unor masuri, asa cum sunt prevazute in Planul de actiuni, destul de dure", a declarat Nicolaescu.

PUR isi reafirma sustinerea pentru echipa guvernamentala
Parlamentul European a dat clar semnalul ca Romania e invitata in familia europeana. O familie cu standarde inalte, dar nu imposibil de atins. Uniunea Europeana e dispusa sa ne sprijine atat politic, cat si financiar. Depinde de noi sa stim sa primim acest sprijin si sa-l folosim just si rapid pentru a atinge nivelul cerut de UE, afirma liderul PUR, Dan Voiculescu. Partidul Umanist multumeste tuturor celor care au contribuit la procesul de integrare si isi exprima speranta ca actuala clasa politica a Romaniei va dovedi ca este capabila sa ia acele decizii care sa conduca tara in Uniunea Europeana, fara utilizarea clauzei de salvgardare. De asemenea, PUR reaminteste angajamentul sau de a sustine echipa guvernamentala care va administra integrarea Romaniei in UE. Stabilitatea este esentiala pentru integrarea in Uniunea Europeana, de care se leaga, in acest moment, strans destinul si interesele Romaniei, iar acestea conteaza in primul rand pentru PUR, mai declara Dan Voiculescu.

Marko Bela, vicepremier, presedintele UDMR:
"Ni s-a deschis o poarta, procesul de integrare este ireversibil"
"Dupa parerea mea, a fost momentul cel mai important al procesului de integrare europeana a Romaniei. Pentru noi, decizia de astazi (de ieri - n.n.) ne aduce o satisfactie deosebita, deoarece UDMR a sprijinit de la bun inceput si cu tarie acest proces, cu convingerea ca maghiarii din Romania au nevoie, au interesul sa participe la acesta. UDMR a fost alaturi de eforturile intreprinse in acest scop nu doar in vorba, ci prin fapte, in Parlament, in afara lui, sustinand demersurile facute spre a se ajunge la acest ceas. Consider insa ca dupa votul de azi urmeaza o perioada inca dificila, amendamentele adoptate la Strasbourg aratand ca vom avea si in continuare multe criterii de indeplinit. Ceea ce este mai important - procesul de integrare este ireversibil, pe poarta ce ni s-a deschis la 13 aprilie".

Corneliu Ciontu, presedintele PPRM:
"Un vot al bunavointei"
"Astazi a fost depasita una dintre cele mai importante etape ale procesului de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. N-ar trebui insa sa ne copleseasca prea mult entuziasmul pentru ca, evident, a fost un vot de bunavointa si ca numarul celor ce-au votat impotriva ori s-au abtinut este mare. Aceasta bunavointa trebuie tratata ca atare de factorii responsabili, cu obligatii in eforturile de recuperare a intarzierilor si restantelor. Sa nu uitam ca inca suntem sub monitorizare si ca pericolul amanarii momentului de toti asteptat din ianuarie 2007 este unul real. Oricum, nu cred ca vreun partid anume trebuie sa-si aroge meritul de a fi adus tara pana aici. La acest proces au contribuit toate fortele politice si nu numai ele, ci si societatea civila, mass-media".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite