Romania este o tara stabila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Jack Dyer Crouch a salvat viata unui sofer dintr-o masina cuprinsa de flacari * Intre timp, Ambasada Americii la Bucuresti confirma plecarea lui Michael Guest in aceasta vara

Jack Dyer Crouch, nominalizat pentru postul de ambasador al SUA la Bucuresti, se declara onorat de aceasta nominalizare, descriind Romania ca o tara stabila, unde afirma ca nu va avea nici o problema sa locuiasca, sustine editia electronica de miercuri a "Christian County Headliner News". Presedintele american, George W. Bush, l-a nominalizat pe Jack Dyer Crouch pentru functia de ambasador al Statelor Unite in Romania, dar propunerea trebuie aprobata de Senatul american. Crouch este profesor de studii militare si strategice si anterior a ocupat functia de asistent al secretarului Apararii pentru Securitate Internationala. "Ma simt onorat ca presedintele m-a propus pe mine pentru aceasta functie. Daca Senatul va fi de acord cu numirea mea, voi avea, din nou, oportunitatea de a reprezenta poporul american", a spus Crouch. El este absolvent al Universitatii Southern California, locuieste in comitatul Christian (Missouri) si este profesor universitar de 12 ani. In prezent, el este profesor pentru Studii Strategice si de Aparare la Universitatea de stat din Missouri. "Am studiat relatiile internationale toata viata. Am inceput prin anii 1980, atunci cand tocmai se incheia razboiul din Vietnam si avea loc criza ostaticilor din Iran. Doream ca astfel de evenimente sa nu se mai repete", a continuat specialistul american. Crouch a fost asistent al secretarului Apararii la inceputul mandatului presedintelui George W. Bush. In aceasta calitate, a participat la negocierile cu Rusia pentru reducerea arsenalului nuclear. Diplomatul american considera ca evenimentele de la 11 septembrie au influentat foarte mult contextul politic mondial. Dupa 11 septembrie, Crouch a inceput sa se implice mai mult in relatiile cu Orientul Mijlociu. Crouch a fost si loctiitor al serifului din comitatul Christian. In aceasta calitate, el s-a remarcat salvand viata unui sofer dintr-o masina cuprinsa de flacari. Crouch are doi copii, Lara, in varsta de 15 ani, si Jake, in varsta de 12 ani. In alta ordine de idei, Ambasada SUA la Bucuresti a confirmat atat plecarea din Romania, in aceasta vara, a actualului ambasador, Michael Guest, cat si propunerea facuta de presedintele George W. Bush in privinta noului ambasador, in persoana lui Jack Dyer Crouch. Potrivit biroului de presa al ambasadei americane in Romania, diplomatii de cariera ocupa un post de ambasador, in mod normal, timp de trei ani de la confirmarea lor oficiala. Michael Guest a fost confirmat in functie la inceputul lunii august 2001.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite