România, ţară fără identitate

atunci când şeful Autorităţii Naţionale pentru Turism, Ovidiu Marian, a declarat că s-a săturat de litoral şi că face… ceva pe el. Unii ar putea spune că sunt doar nişte vorbe, spuse

atunci când şeful Autorităţii Naţionale pentru Turism, Ovidiu Marian, a declarat că s-a săturat de litoral şi că face… ceva pe el. Unii ar putea spune că sunt doar nişte vorbe, spuse cu năduf de cineva care se recunoaşte învins de sistem. Alţii se întreabă dacă nu cumva declaraţiile suspect de neaoşe ale preşedintelui ANT nu fac cumva parte dintr-o strategie de comunicare, pentru că dă bine la popor o astfel de imagine de băiat de gaşcă. Poate că adevărul este pe undeva la mijloc, dar nu trebuie trecut cu vederea că această lehamite exprimată cu tărie prin viu glas are un puternic corespondent practic: în domeniul turismului, lucrurile nu se mişcă deloc. Aşa se face că, după 16 ani de la Revoluţie, România nu are încă un brand de ţară, acel ceva care să scoată în evidenţă oferta turistică autohtonă şi să o delimiteze de statele concurente. şi, după cum merg lucrurile, nici nu va avea prea curând. Ce mai contează că avem Delta Dunării, cu peisajele ei unice în Europa, că avem şi mare, şi munte, precum şi o istorie, şi o cultură, pe care am putea să le împărtăşim şi altora, dacă nu reuşim să le punem în valoare şi să le vindem aşa cum trebuie? Avem ce, dar nu avem cu cine, ar spune unii. Cu hotelieri hulpavi, care de abia aşteaptă sezonul să-şi asigure traiul pentru lunga perioadă de inactivitate, cu chelneri care te tratează cu dispreţ când e vorba a te servi şi cu lăcomie când vine nota de plată. Sistemul de învăţământ, pentru personalul din turism, este învechit, iar legislaţia nu le asigură un trai decent în extrasezon. Mulţi dintre patronii de hoteluri, care-şi conduc unităţile după cum îi taie capul de fost gestionar sau şef de salon la "Hotelul Partidului", nu conştientizează că omul sfinţeşte locul, aşa că nu alocă un leu pentru pregătirea personalului. Tabloul dezastruos este completat de drumurile care arată ca după război, de staţiunile neîngrijite şi neiluminate, lipsite de posibilităţi de agrement sau de plajele sufocate de gunoaie de toate felurile. şi atunci nu te mai întrebi de unde vine această imagine pe care o au românii despre turismul autohton, pe care s-au obişnuit să-l privească cu dispreţ în ultimii ani. Mai grav este că o silă supremă este manifestată public de chiar cei care, în mod normal, ar trebui să ghidoneze căruţa turismului autohton pentru obţinerea performanţelor preconizate de Consiliul Mondial al Turismului (WTTC): încasări de 7,9 miliarde de dolari, peste zece ani, după o creştere anuală cu mult peste media europeană. Sună bine, nu? Condiţia este ca aceia care au şi pâinea, şi cuţitul să poată sau să vrea să facă ceva concret, au subliniat oficialii WTTC. Să contureze, de exemplu, o strategie, un master plan pentru acest domeniu. Cu un "fir roşu" care să urmeze ca obiective: crearea unui produs turistic competitiv, a unui brand, a unui nivel de încasări de "n" la sută din PIB, până la un anumit termen. În afară de declaraţii sforăitoare, triumfaliste şi injurii, după 16 ani nu s-a realizat nimic. Se amână termenul de finalizare a unei strategii, de la o lună la alta, de la an la an, şi noi rămânem să ne uităm la încasările din turismul din Bulgaria sau Muntenegru.