România ar putea fi împărţită în opt regiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum ar putea arăta România după reorganizarea teritorială propusă de PDL
Cum ar putea arăta România după reorganizarea teritorială propusă de PDL

Parlamentarii PDL au fost îndemnaţi de către premierul Emil Boc să susţină proiectul de lege care vizează reorganizarea administrativ- teritorială a României în opt regiuni de dezvoltare, măsură ce are ca scop accelerarea absorbţiei fondurilor europene.

Crearea unor regiuni cu statut juridic este o condiţie impusă României pentru a primi cele 10 miliarde de euro de la UE, în perioada 2013-2014. Actuala organizare a ţării datează din 1968 şi nu mai corespunde nevoilor, susţine premierul român, care a declarat, după întâlnirea cu deputaţii democrat-liberali, că în cazul în care nu va avea loc o reformă a organizării administraţiei publice, România îşi diminuează şansele ca din 2013 să mai aducă bani europeni. "În Europa banii se dau pentru absorbţia fondurilor pe componenta administrativă pe structuri apropiate de cele regionale, adică astăzi ceea ce avem nu funcţionează pe interes naţional. Numai România ţi Bulgaria mai au, din punct de vedere administrativ, structuri de sorginte comunistă şi care nu mai fac faţă noilor provocări europene", a spus Emil Boc.

Proiectul presupune împărţirea României în 8 regiuni, dar va fi păstrată, în continuare, denumirea de judeţe, pentru a respecta Constituţia conform căreia România este împărţită pe judeţe, nefiind specificat numărul acestora."România ar putea fi împărţită în opt până la 12 regiuni. Este cu siguranţă o necesitate această reorganizare administrativ-teritorială. De ce este o necesitate? Pentru că pe exerciţiul financiar 2013-2020 fondurile europene se adresează către unităţile teritoriale din Europa care corespund ca organizare teritorială regiunilor, şi nu judeţelor cum sunt la noi. Sunt unităţi administrativ-teritoriale care sunt de rang inferior regiunilor. Asta presupune că dacă România nu face o reorganizare teritorială îşi asumă ca în acest exerciţiu financiar, deci este vorba de 7 ani, să acceseze mult mai puţine fonduri de la UE", a explicat la RFI, Sulfina Barbu, preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor.

În această toamnă, proiectul ar urma să ajungă în Parlament, pentru ca la alegerile locale de peste un an să se voteze noua administraţie locală, cu 8 preşedinţi de consilii regionale şi 8 consilii regionale. Reorganizarea şi implicit comasarea mai multor judeţe a stârnit deja nemulţumiri în rândul şefilor actualelor Consilii Judeţene, care riscă să-şi piardă funcţiile. Odată cu împărţirea în opt regiuni, actualele consilii judeţene, împreună cu cei 41 de preşedinţi de consilii, ar fi înlocuiţi cu 8 consilii, conduse de 8 preşedinţi, iar regiunile ar fi: Bucureşti-Ilfov, Nord-Est,  Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Vest, Centru, Oltenia şi Centru-Muntenia. O situaţie specială o reprezintă soarta judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna, întrucât UDMR vrea ca aceste trei judeţe să reprezinte o singură regiune.

Întrebat dacă există nemulţumiri în rândul parlamentarilor, Boc a răspuns că este un subiect în dezbatere şi a adăugat că Biroul Permanent Naţional al PDL a adoptat cu largă majoritate susţinerea proiectului. "Cetăţeanul trebuie să înţeleagă că nu va face un kilometru în plus pentru a lua avizele necesare, dimpotrivă, unele avize care se dau de către judeţ sau de alte servicii deconcentrate se vor da de către primăriile cele mai apropiate de el şi vom păstra doar la nivel judeţean acele atribuţii care ţin de dezvoltarea integrală", a explicat Boc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite