Romania va fi monitorizata si dupa Raportul de tara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat pentru BBC ca organismele europene vor monitoriza Romania si Bulgaria si dupa Raportul de tara din octombrie, urmand sa prezinte un nou

Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat pentru BBC ca organismele europene vor monitoriza Romania si Bulgaria si dupa Raportul de tara din octombrie, urmand sa prezinte un nou raport in primavara anului viitor, cand are din nou posibilitatea de a activa clauza de salvgardare. Acest mecanism de monitorizare stricta este menit sa asigure tarile membre ale Uniunii ca Romania si Bulgaria vor fi pe deplin pregatite in momentul aderarii, a spus Rehn, in cursul unei audieri desfasurate marti la Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. El a repetat ca nu va ezita sa amane cu un an aderarea la UE a Romaniei si a Bulgariei, in cazul in care cele doua tari nu indeplinesc conditiile cerute. Rehn a afirmat ca Uniunea trebuie sa isi respecte promisiunile deja facute, dar, pe viitor, nu se va grabi sa formuleze alte promisiuni privind primirea unor noi membri. Comisarul european s-a declarat dezamagit de esecul summit-ului european de saptamana trecuta, dar si-a exprimat satisfactia fata de faptul ca extinderea a supravietuit acestui esec. Pentru continuarea precauta a extinderii, Rehn a propus un "Plan C", care prevede consolidare, conditionalitate si comunicare. Consolidarea inseamna respectarea promisiunilor deja luate, acest lucru insemnand ca "Bulgaria si Romania vor adera in 2007 daca indeplinesc conditiile", a spus el. Comisarul european a confirmat si faptul ca va prezenta Rapoartele de monitorizare pentru cele doua tari la 25 octombrie. Rehn a confirmat ca in Tratatul de aderare exista posibilitatea amanarii separate a aderarii celor doua tari, deci a decuplarii Romaniei de Bulgaria, potrivit meritelor fiecareia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite