România a devenit locaţia favorită a regizorilor Coppola

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce "patriarhul" Francis Ford a finalizat "Tinereţe fără tinereţe", vărul său, Bruno, realizează aici cel de-al doilea său film



Scurtmetrajul, câştigător a 16 distincţii, se mândreşte regizorul, printre care una la Cannes, surprinde, culmea, cu o imagine foarte strălucitoare a Micului Paris. "Cum personajul vrea să plece cu orice preţ în Vest, eu am încercat să creez o contradicţie comică: spectatorul se va întreba probabil: de ce o vrea omul ăsta să plece dintr-un loc atât de frumos ?!" "Mulţi mi-au spus că asta nu poate fi România", recunoaşte amuzat regizorul. "The dotman" este un film născut ca o reacţie la politica americană de după 9/11 şi la responsabilitatea regimului Bush pentru tratamentul inuman aplicat celor bănuiţi de legături cu organizaţii teroriste. Acţiunea se petrece în România şi urmăreşte aventura unui maior american, Robert Atwood, interpretat de producătorul filmului, David Arrow, care activează în cadrul unor presupuse baze americane de aici. Printr-o întorsătură de evenimente, Atwood devine suspect de legături teroriste şi su-biectul abuzurilor investigatorilor. Filmul se bucură de concursul unor actori despre care regizorul vorbeşte cu mult entuziasm, Dragoş Huluba, Diana Dumbravă, Maria Dinulescu, Dorel Vişan, cărora li se alătură un nume greu al scenei engleze, actorul şi dramaturgul Steven Berkoff. Atwood este un fel de James Bond, lipsit de morga personajului, care, glumeşte interpretul, are alături o actriţă suficient de frumoasă pentru a interpreta o "Bond Girl", Maria Dinulescu. Filmul vine destul de târziu, conchide regizorul, după ce Administraţia Bush, la semnalele deja trase, a remediat într-o anumită măsură situaţia. Cu toate acestea, consideră el, filmul întăreşte ideea că astfel de injustiţii nu trebuie să se mai petreacă vreodată.
"Dacă mai cresc preţurile, cu greu se vor mai face filme aici
Protestul la adresa creşterii costurilor de producţie în România îi uneşte pe cei doi Coppola, Bruno apreciind că probabil "Moartea domnului Lăzărescu" s-ar fi făcut cu un buget înjumătăţit cu un an înainte, iar creşterea semnificativă a preţurilor va face în curând imposibilă producerea filmelor cu buget mic, aşa cum este şi "The dotman". Momentan, profită de locaţiile speciale din Bucureşti, cum este clădirea Ministerului Industriilor sau, în ziua în care ne-am întâlnit, de un apartament din Piaţa Romană, în care urcatul cu liftul, chiar fără echipament, este o încercare pentru orice grup mai mare de doi oameni. Bruno Coppola, pe faţa căruia recunoşti trăsăturile familiei, tenul închis la culoare şi buzele pline, este un regizor tânăr, nu în vârstă neapărat, ci în carieră. Înainte de a se apuca de această meserie, pe care puţini din familia lui par să o rateze, era scenarist la BBC Radio, ocupând postul lui Anthony Minghella înainte de a deveni regizor. Cei doi s-au cunoscut ulterior şi au depănat amintiri din lumea radioului englez, unde altundeva decât în... România!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite