Romania - o invinsa a razboiului din Irak?

Reconstructia Irak-ului e un fel de obor planetar, unde toata lumea vrea sa-si puna taraba ca sa-si vanda produsele. Deja in cursa pentru reconstructie, adica pentru o afacere estimata la 200 de

Reconstructia Irak-ului e un fel de obor planetar, unde toata lumea vrea sa-si puna taraba ca sa-si vanda produsele. Deja in cursa pentru reconstructie, adica pentru o afacere estimata la 200 de miliarde de dolari, s-au inscris 4.000 de firme din 150 de tari. Prajitura irakiana e atat de tentanta incat pana si Israelul, inamicul traditional al Irakului, s-a declarat gata sa participe la reconstructia dusmanului. Riscurile si complicatiile politice ale operatiunii sunt anulate, scurt, de oportunitatea unor afaceri de milioane. Dar la usa marelui targ din Bagdad stau SUA care filtreaza atent precupetii. Unchiul Sam, pe post de jupan al targului, da bilete de intrare doar acelora care merita, adica tarilor care "au platit pretul sangelui" in razboiul contra lui Saddam sau care au sprijinit, intr-un fel sau altul, Coalitia. In aceste conditii, firmele franceze si germane au sanse infime sa prinda oaresce contracte grase in Irak. Semnalele venite de la intalnirea G-8 de la Evian sunt clare. Mister Bush n-a binevoit sa respecte programul lui monsieur Chirac, care era gazda sa, iar intalnirea presedintelui american cu cancelarul german Schroeder a fost una rece, scurta si protocolara. Astfel, la Evian, proiectata apropiere americano-franco-germana s-a transformat in apa de ploaie. In tot acest joc la scara mondiala Romania e undeva tare departe. Privit de pe coordonatele Bucurestiului, razboiul din Irak nu e decat razboiul din fosta Iugoslavie, translatat pe alte coordonate spatio-temporale. Ambele conflicte au inceput in aprilie, mai pe racoare, si s-au sfarsit dupa cateva luni. In ambele razboaie, ca sa fie alaturi de noii prieteni americani, Romania s-a certat usor cu prieteni mai vechi, fie ca acestia au fost sarbii sau francezii. Dar, cel mai important lucru, de fiecare data tara noastra, pentru a fi politically correct, a pierdut o multime de bani. In 1999 Romania avea cea mai importanta flota comerciala de pe Dunare. Dupa distrugerea podurilor sarbesti, circulatia pe fluviu s-a blocat, iar vasele romanesti au ruginit doi ani de zile la ancora. Conform unor estimari ale MAE, pierderile totale provocate de blocajul fluvial si de embargo se ridica la 840 de milioane de dolari. In 2003 Romania poate pune cruce, cel putin pentru cativa ani de zile, unei datorii irakiene de 1,7 miliarde de dolari. In aceasta privinta americanii au fost transanti: intai se reconstruieste Irakul, proces a carui durata a fost estimata la doi ani de zile, si abia dupa aia se va organiza o conferinta a marilor creditori. Amarastenilor, cum este Romania, le va veni randul la recuperari de datorii prin 2007, toamna. Asta nu conteaza, pentru ca, au zis si zic politicienii nostri, ne vom scoate parleala din reconstructie. Si declaratiile lui Mircea Geoana de astazi, care spune ca vom avea de lucru cat nu vom putea duce, nu sunt departe de miliardele de dolari promise in 1999 de Emil Constantinescu. In 1999, Romania n-a vazut un dolar, nici din despagubiri, nici din reconstructie, pentru simplul motiv ca n-a fost nici o reconstructie. Singura marfa de export vandabila in Occident a Serbiei dupa razboi a fost capul lui Milosevici. De aceea, reconstructia fostei Iugoslavii, ce costa 100 de miliarde de dolari, s-a transformat intr-o carpacire. Cel mai bun exemplu in acest sens sunt chiar podurile sarbesti distruse de NATO. La patru ani de la incheierea razboiului, podurile n-au fost refacute, ci au fost inlocuite cu "poduri" din pontoane. Spre deosebire de Serbia, Irakul are petrol, adica are posibilitatea de a-si finanta singur reconstructia. Deja petrolul irakian e gata sa curga prin conducte. Pana la sfarsitul anului va fi vandut "aur negru" in valoare de 4,5 miliarde de dolari. Si, in subsol, sunt cantitati imense neexploatate. Astfel, expertii apreciaza ca rezervele omologate de petrol ale Irakului sunt de cateva ori mai mari decat cele ale Rusiei, Kazahstanului si Azerbaidjanului la un loc. In concluzie, bani pentru reconstructie sunt, iar Romania indeplineste criteriile politice ale "reconstructorilor" impuse de selectionerul american. O conditie necesara, dar nu si suficienta, pentru ca, de data asta, s-ar putea sa nu indeplinim criteriile comerciale. In 1999, peste 100 de asociatii si organizatii guvernamentale din Romania au format un Grup de Actiune pentru Reconstructia Balcanica (GARB). Si GARB a semnat conventii de parteneriat cu asociatii de firme din mai multe tari pentru participarea la reconstructia Iugoslaviei. Acum, desi e o utopie sa crezi ca firmele romanesti pot obtine mari contracte de unele singure, nu s-a pomenit nimic de o organizatie de acest gen, capabila sa sporeasca sansele ofertei romanesti. Una peste alta, in 1999, din punct de vedere economic, Romania a pierdut razboiul din fosta Iugoslavie. Acum, daca lucrurile raman in stadiul actual, desi l-a castigat din punct de vedere politic, tara noastra are toate sansele sa inregistreze o alta infrangere economica dupa razboiul din Irak.