Romania vrea sa se implice in procesul de pace din Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Romania poate juca un rol exceptional, de intermediar politic in procesul de pace din Orientul Mijlociu", a declarat ministrul roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, ieri, inainte de intrevederea

"Romania poate juca un rol exceptional, de intermediar politic in procesul de pace din Orientul Mijlociu", a declarat ministrul roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, ieri, inainte de intrevederea cu omologul sau israelian, Silvan Shalom. Rolul Romaniei in procesul de pace din Orientul Mijlociu a fost recunoscut si subliniat si de oficialul de la Iereusalim. "Acum cateva saptamani, Guvernul Romaniei a luat decizia de a vota impotriva internationalizarii procesului cand a decis sa se retraga din Comitetul Palestinian la ONU. Acesta e un comitet care an de an adopta decizii antiisraeliene, iar hotararea Romaniei de a se retrage din acest comitet este un pas corect, pentru care ii multumim d-lui Ungureanu. Speram ca si alte tari sa urmeze exemplul Romaniei", a declarat Silvan Shalom. Oficialul israelian nu a ratat ocazia sa transmita un mesaj Uniunii Europene. "In ultimele luni, tot mai multe voci, in special in Europa, sustin ca ar trebui sa avem un dialog cu Hamas. Avem informatii privind contacte care au avut loc in ultimele saptamani intre diversi reprezentanti europeni si elemente Hamas. E important sa nu uitam ca Hamas nu e o grupare politica, nici democrata si in mod cert nu e o organizatie de caritate. Hamas e o organizatie terorista", a spus Shalom. In ceea ce priveste relatiile romano-israeliene, autoritatile de la Bucuresti intentioneaza sa le reconsidere, astfel incat parteneriatul dintre cele doua tari sa fie unul viabil, cu efecte politice, economice, culturale. "Suntem o tara care are nevoie de investitori", a spus Ungureanu, iar omologul sau israelian a recunoscut ca oamenii de afaceri din tara sa s-au concentrat mai mult pe Polonia si Ungaria. Tocmai de aceea, autoritatile de la Ierusalim vor incerca sa-i faca pe investitorii israelieni sa priveasca mai mult spre Romania, mai ales in perspectiva integrarii tarii noastre in Uniunea Europeana. Ministrul roman de Externe nu a scapat nici la Ierusalim de obsesiva problema a adoptiilor, caci cateva zeci de familii israeliene care doresc sa infieze copii din Romania fac presiuni pe langa autoritati pentru deblocarea dosarelor. Raspunsul primit din partea oficialului roman nu a fost chiar pe masura asteptarilor. Aceasta problema va fi discutata de la caz la caz, le-a spus Ungureanu oficialilor israelieni.
Ierusalim Razvan Ungureanu s-a adresat unei sali goale in Knesset
Primul demnitar roman prezentat oficial in Knesset, ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu, a avut parte ieri de o primire nu tocmai calduroasa. "Suntem bucurosi sa-l salutam pe ministrul de Externe al Romaniei, dl. Mihai Razvan Ungureanu, si pe membrii delegatiei care stau acum in loja invitatilor", a spus presedintele Knesset-ului, Reuven Rivlin, in fata unei sali goale. Numai cinci din cei 120 de parlamentari, si aceia ultrareligiosi, au fost prezenti la sedinta de ieri a Knesset-ului, chiar daca pe ordinea de zi erau legi destul de importante. Nici un ministru nu a onorat sedinta, nici macar ministrul de Externe Silvan Shalom, care stia de vizita omologului roman, cu care se intalnise doar cu cateva ore mai devreme. Oricum, numarul parlamentarilor era de 3-4 ori mai mic decat delegatia romana prezenta in Knesset.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite