România bănuită că a vândut hormoni letali pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte din materialul biologic folosit pentru realizarea hormonilor de creştere, care au ucis peste 100 de copii în Franţa, ar putea proveni din România, Bulgaria şi Ungaria, potrivit unei

O parte din materialul biologic folosit pentru realizarea hormonilor de creştere, care au ucis peste 100 de copii în Franţa, ar putea proveni din România, Bulgaria şi Ungaria, potrivit unei informaţii postate, miercuri, pe site-ul agenţiei bulgare de presă Focus.

Vicepreşedintele comisiei parlamentare de sănătate din Bulgaria, Atanas Chterev, a recunoscut că ţara sa a exportat hormoni prelevaţi de la cadavre, cu menţiunea că responsabilitatea revine Institutului Pasteur din Franţa, deoarece el a produs medicamentele care au provocat moartea copiilor. Referitor la implicarea României în acest "presupus export ce a avut loc între anii 1983-1988", ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că va cere informaţii de la Arhivele Statului.

\"Asemenea exporturi erau făcute centralizat şi controlat, prin Ministerul Comerţului Exterior de la acea vreme", a spus Nicolăescu. După 25 de ani de anchetă, la Paris a început procesul împotriva a şapte foşti medici şi farmacişti acuzaţi că au provocat moartea a 111 copii, injectându-le hormoni de creştere. Aceştia au dezvoltat maladia Creutzfeldt Jakob, forma umană a bolii vacii nebune. (Mirela Dădăcuş)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite